Sari la conținut

O actriță celebră are Covid: „Am evitat o tragedie. Aș fi putut infecta la rândul meu alți și alți colegi”

Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei

O actriță celebră are Covid: „Am evitat o tragedie. Aș fi putut infecta la rândul meu alți și alți colegi, parteneri de scenă”.

Celebra actriță Maia Morgenstern se află în a doua săptămână de Covid. Anunțul a fost făcut chiar de actriță, pe contul său de Facebook. Maia Morgenstern a respectat toate regulile restrictive și s-a testat în mod regulat.

Maia Morgerstern: „Nu vreau să fiu o povară!”

„Nu vreau să-ți fiu o povară!!!”

Izbucneam în plâns; sau mai târziu, pufneam de-a dreptul jignită/plictisită când o auzeam vorbind așa. Nici nu concepeam asta, nici nu se punea problema. Mă enervam de-a dreptul.

„Nu vreau să vă fiu o povară” , repeta MAMA. Uneori șoptit, alteori scâșnit.

Îmi astupam urechile, nu puteam să aud sau să înțeleg așa ceva. Eram surdă.

Între timp am mai înțeles unele lucruri. A trebuit să învăț să le accept și să le înțeleg.

Cred că a venit rândul meu să spun:

„Nu vreau să devin o povară!”

Și mai ales să acționez în consecință. Am grijă de mine. În toate felurile: de trupul meu, de mintea mea, de sufletul meu. Am grijă permanentă.

În toată această perioadă am respectat toate regulile impuse, am urmat sfaturile specialiștilor de a mă proteja de boală, prin toate mijloacele cunoscute. Fără fanfaronadă, fără propagandă, fără surle și trâmbițe, fără a jigni sau agresa pe nimeni.

Nu vreau să vă fiu o povară.

Tot în această perioadă am făcut zeci și zeci de teste. Mai ales în ultimele 2…3 luni.

Prin natura profesiei mele, călătoresc mult, sunt expusă multor riscuri. Și, da, vreau să muncesc, să-mi câștig existența: nu vreau să fiu o povară.

O dată la doua zile sau în fiecare zi, dacă am spectacol sau filmare, făceam (și voi face!) test rapid. Certificat, necertificat, documente de orice culoare…eu fac, făceam și voi face test.

Desigur, mulți râdeau de mine….și vor mai râde. Nu-i nimic, nu vreau să le fiu o povară.

O actriță celebră are Covid: „Am evitat o tragedie. Aș fi putut infecta la rândul meu alți și alți colegi, parteneri de scenă”.

Și a fost așa:

M-am testat alaltăieri, negativ.

M-am testat ieri, negativ.

M-am testat și astăzi (pentru că urma să am spectacol): POZITIV

Evident, am anulat totul. Evident, m-am prezentat la medic din primul moment.

Nu vreau să devin o povară: cred că am evitat o tragedie. Aș fi putut infecta la rândul meu alți și alți colegi, parteneri de scenă, de muncă.

Evident, am urmat cu sfințenie tratamentul prescris.

E modul meu de a incerca să scutesc oamenii din jurul meu de povara și spectacolul cumplit al unei forme grave de boală.

Felul meu de a spune: mulțumesc, domnilor și doamnelor doctor, asistente și asistenți, personal medical.

Prețuiesc enorm efortul vostru!

Nu vreau să fiu o povară!

…..

Acum, însă, nu înțeleg, nu pot înțelege ceva

Cum, cum să începi școala iar testele…peste o săptămână, așa…

În fine. Nu mă întreabă nimeni pe mine.

Dar cred din tot sufletul că a te testa, a fi testat, a se face testarea în masă, în mod constant ar putea să ajute. Sau cel puțin, nu face rău. Nu cunosc efecte adverse..

Cred”, este mesajul Maiei Morgestern.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel