Categories: Ştiri sănătate

Omul lui Zelenski avertizează: ”Rusia va încerca să atace agresiv şi alte ţări! România este una dintre ele!”

Omul lui Zelenski, Markian Lubkivski, susține că atacul lui Vladimir Putin nu se vor opri în Ucraina.

După ce va acapara Ucraina, el va încerca să atace agresiv România, Letonia, Lituania, Estonia și Polonia, avertizează consilierul ministrului ucrainean al Apărării, Markiyan Lubkivskyi.

Domnule Lubkivskyi, au avut loc mai multe runde de negocieri, dar cu rezultate puține. La ce ar trebui să ne așteptăm de la aceste întâlniri?

Lucrul de care încercăm să fim siguri că îl obţinem este armistiţiul şi coridoare umanitare sigure pentru refugiaţi.

Odată ce obţinem asta, putem merge mai departe şi la probleme politice.

Domnule Lubkivskyi, ştim că sunteţi diplomat de carieră. Credeţi că este posibil ca acest război să ajungă şi în alte ţări? Poate chiar în România?

Aşa cum am spus, nimeni nu poate fi în siguranţă. România trebuie să se pregătească pentru escaladare, ca toate ţările vecine cu Ucraina. Nu aşteptaţi până când Rusia ajunge în Chişinău, începeţi discuţiile cu aliaţii NATO acum!

Intenţiile lui Puțin nu privesc doar Ucraina. După ce va acapara Ucraina, va încerca să atace agresiv şi alte ţări precum Letonia, Lituania, Estonia, Polonia şi România ar putea fi pe lista lui.

”Nimeni nu e în siguranţă din cauza intenţiilor armatei ruse de a folosi arme chimice sau chiar nucleare!”

Oficialul a vorbit pentru Antena 3 și despre armele folosite de ruși. Ar fi vorba de bombe cu fosfor, rachete cu fosfor și muniţie care nu e permisă conform legislaţiei internţionale

Da, folosesc bombe cu fosfor, rachete cu fosfor, folosesc muniţie care nu e permisă conform legislaţiei internţionale. Aşadar, repet, nimeni nu e în siguranţă din cauza intenţiilor armatei ruse de a folosi arme chimice sau chiar nucleare.

Din acest motiv facem un apel către comunitatea internaţională să oprească armata rusă din cauza ameninţărilor nucleare care ar trebui analizate pentru că riscurile, încă, există!

Recent Posts

Când intră BANII pe cardurile de alimente? 2.500.000 de români au de primit 1000 de lei

Când intră BANII pe cardurile de alimente? 2,6 milioane de cetățeni români au de primit…

9 minute ago

Alertă maximă la Vatican. O clarvăzătoare celebră a prezis un atac asupra Papei și a altor lideri religioși

Mhoni Vidente a prezis finalul teribil al comunității religioase, în fața atacurilor pe care le…

38 de minute ago

Renunță la aspirină: Planta medicinală care înlătură durerile de cap și funcționează ca un antiinflamator natural

Plantele medicinale au fost folosite încă de la începuturile omenirii pentru tratarea durerilor generale, iar…

o oră ago

Primești acest tip de PENSIE? Vei primi BANI în plus de la 1 Iulie 2024

Premierul Marcel Ciolacu a comunicat, joi, că Guvernul va crește, începând cu luna iunie, indemnizațiile…

2 ore ago

Luna Florilor 2024: Când este și ce înseamnă această Lună Plină?

Luna Florilor 2024: Când este și ce înseamnă această lună plină? Află care este noul…

2 ore ago

Două zodii sunt lovite de karma în Iunie. Plătesc înzecit pentru greșelile făcute în trecut

Astrologia arată că evoluțiile planetare și influențele cosmosului ne pot afecta în mod profund soarta,…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Transplant pulmonar