Sari la conținut

Părinți, băgați în spital de copii

La Spitalul de Boli Contagioase „Dr. Victor Babeș”, peste 60 la sută din pacienți s-au molipsit de la copiii lor

Violeta Fotache

Vaccinarea copiilor este un element foarte important pentru prevenirea epidemiilor, ne-a explicat medicul Cornel Petre Popescu, medic primar boli infecțioase, în cadrul Spitalului Clinic „Dr. Victor  Babeș”, din București. „Din punct de vedere al bolilor infecțioase, e foarte importantă vacanța școlară, în care – pe perioada verii – sunt anumite boli care nu se mai transmit atât de mult, cum ar fi varicela. Dar cum vine toamna și încep școlile, cum apar cazuri mai multe”.
Contra gripei, să vaccinăm copiii, nu adulții
„Pentru a reduce cazurile de gripă într-o populație, cercetările care s-au făcut – mai ales în țările nordice – au arătat că nu vaccinarea adulților este cea care scade numărul de îmbolnăviri, ci vaccinarea copiilor, pentru că ei în colectivitate se molipsesc și vin acasă și își îmbolnăvesc familiile. 60-70 la sută din pacienții cu gripă pe care îi avem au luat boala de la copii. În 2004-2005, am avut epidemie de rujeolă, la copiii sub 2 ani, care nu fuseseră vaccinați. Dacă nu vaccinăm copiii, știm că, la un moment dat, va fi o epidemie”, a declarat doctorul Popescu.
Vaccinarea scârțâie din cauza familiilor
Înainte să apară vaccinările, epidemiile se făceau o dată la 4-5 ani, dar după declanșarea programelor naționale de vaccinare, riscurile apariției epidemiilor au scăzut.„Dar, în prezent, sunt mulți care nu-și mai vaccinează copiii și, cu siguranță, s-ar putea să apară astfel de cazuri în viitor. În ultimii ani, vaccinările cam scârțâie și nu atât din cauza sistemului, cât din cauza familiilor care refuză vaccinarea”, a mai precizat sursa citată.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel