Sari la conținut

Premieră medicală controversată: Modele sintetice de embrioni umani, create din celule stem

Vaccinuri
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Dezvoltarea de noi vaccinuri împotriva bolilor mortale

O echipă de cercetători din Statele Unite și din Marea Britanie anunță că a creat din celule stem primele structuri sintetice din lume similare embrionilor umani.

Practic, realizarea acestor cercetători deschide calea eliminării ovulelor și a spermei în procesul de creare a unui embrion uman.

Potrivit CNN, citat de antena3.ro, structurile create de cercetătorii americani și britanici se află în cele mai timpurii stadii de dezvoltare umană și nu au, spre exemplu, o inimă sau un creier. Însă specialiștii speră că rezultatele lor vor putea contribui, la un moment dat, la progrese majore pe calea înțelegerii bolilor genetice sau a cauzelor avorturilor spontane.

Pe de altă parte, cercetarea semnalată de CNN ridică probleme esențiale de natură etică și juridică, în contextul în care multe țări, inclusiv SUA, nu au legi care să reglementeze crearea sau tratamentul embrionilor sintetici.

Expert: structurile embrionare au fost crescute din celule stem umane

Dr. Magdalena Zernicka-Goetz, profesor la California Institute of Technology (CalTech) și la Universitatea din Cambridge, a precizat că cercetarea echipei sale a fost acceptată de o revistă științifică reputată, dar nu a fost publicată încă. Informațiile despre acest studiu au apărut în premieră în ziarul britanic The Guardian.

Potrivit prezentării făcute de Zernicka-Goetz, rezultatele au fost obținute în laborator din celule stem embrionare umane unice. Acestea au fost constrânse să se dezvolte în trei straturi distincte de țesut ce includ celule care, în mod normal, ar urma să dezvolte un sac vitelin, o placentă și embrionul propriu-zis.

Cercetătoarea a precizat că, din câte știe, este pentru prima dată când a fost creat în mod sintetic un model cu trei straturi de țesut similar embrionului uman. Ea a arătat că structurile create în laboratorul său sunt, de asemenea, primele care au celule germinale ce se vor dezvolta în ovule și spermatozoizi.

Încălcarea principiilor bioeticii medicale?

Cercetătorii speră că aceste modele embrionare vor face lumină în „cutia neagră” a dezvoltării umane, adică în perioada de după 14 zile de la fertilizare, care este limita convenită pentru ca oamenii de știință să crească și să studieze embrioni în laborator.

În prezent, modelele sintetice de embrioni umani sunt limitate la studiul „în eprubetă”. Ar fi ilegal – notează CNN – să se implanteze unul într-un uter. În plus, conform sursei citate, cercetările efectuate pe animale cu celule stem prelevate de la șoareci și maimuțe au arătat că, atunci când oamenii de știință au încercat să le implanteze, acestea nu au supraviețuit. Motivul este, probabil, acela că savanții nu au reușit să reproducă pe deplin condițiile de sarcină.

Zernicka-Goetz a declarat că scopul cercetării echipei sale nu este de a crea viață, ci de a preveni pierderea acesteia, prin stabilirea motivelor pentru care embrionii nu reușesc, uneori, să se dezvolte după fertilizare și implantare.

„Știm remarcabil de puține lucruri despre această etapă a dezvoltării umane, dar este un moment în care multe sarcini se pierd, în special în cadrul fertilizării in vitro„, a declarat, la rândul său, Roger Sturmey, cercetător în domeniul sănătății materne și fetale la Universitatea din Manchester, Marea Britanie.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel