vineri, aprilie 17, 2026
10.4 C
București

Premieră medicală la Oradea: Bărbat operat de o tumoare pe creier, în timp ce era treaz. Ce l-au pus medicii să facă în cele 4 ore

Este o premieră medicală realizată pe 27 martie, dar comunicată azi,  printr-o colaborare a secțiilor de Neurochirurgie și ATI, și cu ajutorul psihologului din cadrul Secției Clinice Neurologie.

Un pacient în vârstă de 66 de ani, cu o tumoră cerebrală, a fost salvat printr-o intervenţie chirurgicală efectuată în premieră în judeţul Bihor, acesta fiind treaz şi conştient în timpul procedurii şi solicitat să vorbească şi să numere.

Premieră medicală: Bărbat operat de o tumoare pe creier, în timp ce era treaz și număra

Bărbatului i s-a cerut să numere și i s-au arătat imagini, „capacitatea acestuia de a răspunde și de a reacționa ajutându-i pe medici să identifice punctele de incizie”

Citeste si…

Echipa operatorie a fost coordonată de către dr. Alin Blaga, medic primar neurochirurgie.

„Pacientul prezenta o tumoră cerebrală de 2 centimetri, localizată la nivelul lobului temporal stâng. S-a dispus rezecția tumorală cu ajutorul microscopului, iar deoarece tumora era situată într-o zonă cu funcționalitate importantă, echipa operatorie a decis utilizarea în premieră a unei tehnici de anestezie speciale, numită „asleep-awake-asleep” (adormit-treaz-adormit).

Așadar, la începutul intervenției, pacientul a fost adormit, iar după efectuarea procedurii până la nivelul durei mate, pacientul a fost trezit.

Echipa a început astfel partea de rezecție a tumorii cu pacientul treaz pe masa de operație”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Județean Bihor, trimis vineri de purtătoarea de cuvânt Lisa Crăiuț.

Citeste si…

Aceasta precizează că, „pentru a localiza cu precizie traiectul de intrare, pacientul a fost stimulat să vorbească de către psihologul din cadrul secției de neurologie, în timp ce medicii neurochirurgi interveneau asupra tumorii.Tumora a fost excizată cu succes, iar pacientul a fost adormit din nou, pentru a se coase incizia.

Operația a durat 4 ore și a decurs bine, fără incidente, iar pacientul nu își va putea aminti momentele de conștiență din timpul intervenției.”

Potrivit reprezentanţilor spitalului, în momentul de faţă pacientul şi-a revenit post-operator şi este în stare stabilă, urmând să îşi continue tratamentul oncologic.

Citeste si…

Alecu Carmen
Alecu Carmenhttp://www.doctorulzilei.ro
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Izvorul Tămăduirii: Ziua când se sfințesc apele. Ce trebuie să faci cu Agheasma Mică

Izvorul Tămăduirii. Astăzi, 17 aprilie 2026, credincioșii ortodocși marchează...

Ce etnie are, de fapt, Dana Budeanu: ”Sunt pe linie maternă, pe pur!”

Dana Budeanu rămâne una dintre cele mai controversate și...

Neurolog: Acesta este primul semn al unui declin cognitiv anormal, fără nicio legătură cu memoria

Declinul cognitiv este adesea asociat cu uitarea frecventă, însă...

Alertă pentru datornici: ce pățesc românii cu restanțe de peste 1.200 lei la primării

Guvernul României a adoptat noi reguli privind gestionarea datoriilor...

RO-ALERT emis noaptea. Dronă rusească a intrat în spațiul aerian din Tulcea

Ministerul Apărării Naționale au anunțat la mizul nopții că...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și