miercuri, martie 18, 2026
9.5 C
București

Primele simptome care îți arată cât de tare ești afectat de caniculă. Medic: se poate ajunge la deces!

În această săptămână, România este lovită de un val de caniculă, temperaturile ajungând chiar și la 40 de grade. Cu această ocazie, cadrele medicale sublinează importanța hidratării, încurajându-ne să ieșim afară strict când avem nevoie și să evităm plimbările în special la orele amezii.

Dana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD ne vorbește și despre simptomele pe care le resimte corpul atunci când este afectat de căldură.

Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași: „În primul rând oamenii să fie atenți la hidratare, chiar dacă nu au senzația de sete. Asta spun toți medicii, în fiecare vară: chiar dacă nu există senzația de sete, să bem apă cu săruri minerale. Apă minerală, nu carbogazoasă, ci apă cu săruri minerale. Sau se pot pune 5, 10 grame de sare în apă plată. Dar cea mai recomandată este apa minerală care are sodiu, potasiu, magneziu, calciu.

În plus să se consume fructe și legume. Acestea conțin apă cu săruri minerale și cu vitamine.

Astea sunt lucruri de care avem nevoie.

Și, bineînțeles, pacienții vârstnici, cei cu boli cardiovasculare au nevoie de lucrul ăsta.

Cei care au o anumită medicație, în special pacienții hipertensivi, trebuie să fie atenți, pentru că tensiunea arterială poate scădea din cauze naturale, din pierderea de lichide, din vasodilatație, și atunci s-ar putea ca medicația pe care o iau în mod obișnuit să trebuiască ajustată, astfel încât monitorizându-și singuri tensiunea, să apeleze medicul de familie.

„Cei mai expuși sunt vârstnicii și copiii foarte mici. Ei pot face edem cerebral mai ușor”

Pacienții diabetici au nevoie și ei de o reajustare a tratamentului câteodată, pentru că mănâncă mai puțin. Ce mănâncă în timpul verii e diferit puțin față de ce mănâncă în restul anului. Probabil mai puțin bogat în grăsimi, ei oricum au restricții, sau în glucide.

Și, evident cu toții trebuie să avem grijă să nu ne expunem la soare, iar trecerea de la cald la rece, în aer condiționat, trebuie să fie una treptată, nu una bruscă.

Citeste si…

Oamenii cu afecțiuni se pot simți amețiți. Poate fi explicat prin scăderea tensiunii arteriale, dar poate fi explicabil și prin elementul cel mai grav al urgențelor de căldură, și anume edemul cerebral. El se poate instala când nu există ventilație, temperaturile sunt foarte crescute, și evident cei mai expuși sunt vârstnicii și copiii foarte mici. Ei pot face edem cerebral mai ușor, și în același timp și persoanele cu anumite tulburări psihice, sau cu consum de substanțe toxice. Toxic este etanolul, anumite droguri… Toate aceste persoane pot suferi de hipertermie până la creșteri de temperatură foarte mari – până la peste 40 de grade, iar manifestarea este edemul cerebral, cu stare de convulsie, comă, mergând până la stop cardio-respirator.

Dar primele manifestări sunt amețelile.”

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Avertismentul specialiștilor: Medicamentele din România se vor scumpi de șase sau opt ori

Daniel Bran, preşedintele Asociaţiei pentru Medicamente Generice România (APMGR),...

Despărțirea este oficială la Casa Regală: relația dintre cei doi nu a mai putut fi salvată

Relația tensionată dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul...

Zodia lovită de ghinion: începe primăvara cu probleme serioase de sănătate”

Primăvara anului 2026 vine cu schimbări importante în plan...

Zile libere de Paște pentru 2026: Uite cât durează mini-vacanța românilor

Zile libere de Paște pentru 2026. Sărbătorile pascale vin...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și