Sari la conținut

Printul William a vorbit pentru prima oara dupa moartea REGINEI. Mesajul a fost foarte CLAR.

Moartea reginei Elisabeta a adus un val de durere asupra întregii lumi, cu precădere asupra familei.

William, Prințul de Wales, și-a exprimat sentimentele într-o declarație publică eliberată de Palatul Kensington şi redată integral de PA Media/dpa:

”Joi, lumea a pierdut un lider extraordinar, al cărui angajament faţă de ţară, regate şi Commonwealth a fost absolut. Se vor spune atât de multe în zilele următoare despre semnificaţia domniei sale istorice.

Eu, însă, am pierdut o bunică. Şi, deşi voi plânge pierderea ei, mă simt totodată incredibil de recunoscător.

Am beneficiat de înţelepciunea şi reasigurarea Reginei până în al cincilea deceniu de viaţă. Soţia mea a beneficiat timp de 20 de ani de îndrumarea şi sprijinul ei. Cei trei copii ai mei au avut ocazia să petreacă vacanţe cu ea şi să creeze amintiri care vor dura toată viaţa lor.

A fost alături de mine în cele mai fericite momente ale mele. Şi a fost alături de mine în cele mai triste zile din viaţa mea. Ştiam că această zi va veni, dar va trece ceva timp până când realitatea vieţii fără Grannie va fi cu adevărat reală.

Îi mulţumesc pentru bunătatea pe care a arătat-o familiei mele şi mie. Şi îi mulţumesc în numele generaţiei mele pentru că a oferit un exemplu de devotament şi demnitate în viaţa publică, care era de altă epocă, dar care a fost întotdeauna relevant pentru noi toţi.

Bunica mea spunea că durerea este preţul pe care îl plătim pentru iubire. Toată tristeţea pe care o vom simţi în următoarele săptămâni va fi o mărturie a iubirii pe care am simţit-o pentru extraordinara noastră Regină.

Îi voi onora memoria susţinându-l pe tatăl meu, Regele, în orice mod posibil”.

Cu durere în suflet, și Prințul Harry a făcut unele confesiuni după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Cât de multe s-au schimbat după ce bunica lui s-a stins din viață, inclusiv în locurile unde aceasta obișnuia să își petreacă timpul, dar și ce sentimente îi încearcă pe toți de când Regina nu mai e, sentimente pe care le vor avea mult timp de aici înainte.

„Este un loc singuratic acum fără ea”, le-a spus el oamenilor adunați în fața Castelului Windsor, într-o înregistrare video obținută de The Sun. „În fiecare cameră în care ea a fost i se simte prezența peste tot”, a spus Prințul Harry.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel