vineri, mai 1, 2026
5.7 C
București

Prof. Ciurea: Trebuie să mâncăm ce am învățat să mâncăm în copilărie

Profesorul Vlad Ciurea a fost întrebat în cadrul unei emisiuni cât de sănătos este consumul de slănină cu ceapă. Iată răsăunsul neurochirurgului.

„Noi trebuie să mâncăm, în special, ce am învățat să mâncăm în copilărie. Acele prime elemente se implementează în celule noastre și cer”, spune Prof. dr. Vlad Ciurea.

„Degeaba ardeleanului eu îi duc pe masă cele mai formidabile feluri de pește, de fructe de mare, că ardeleanul zice: No, apoi pentru mine cel mai bun pește e porcul!”

Citeste si…

Nu poți, pentru că schimbi structura. Este foarte greu, mai trebuie o generație ca să ne educăm, iar noi de aici mâncăm într-un anumit fel. E foarte greu să schimbi alimentația. În primul rând, alimentația sănătoasă pe care o știm și o credem este alimentația pe care o cere organismul și suntem, mai mult sau mai puțin, sclavii acestei alimentații.

Răspunsul este: un echilibru. Să știm ce ne face rău! Tuturor ne place slana cu ceapă. Tuturor! Dar totul cu măsură! Acesta este răspunsul, să ții lucrurile în echilibru! Și să știi clar, că și vârsta contează, că la o anumită vârstă arzi mai mult, la alta mai puțin”, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea.

Citeste si…

Profesorul Vlad Ciurea a vorbit în nenumărate rânduri despre alimentele care fac rău creierul. Există un produs care ocupă primul loc pe această listă!

Potrivit Antena 3, neurochirurgul Vlad Ciurea spune că a folosit ani de zile zahăr şi l-a eliminat treptat. Profesorul a declarat că în general foloseşte miere şi îşi ia aportul de zahăr din fructe.

„Toate aceste glucide în formă excesivă nu fac bine celulei nervoase”, a avertizat Vlad Ciurea, adăugând că şi sarea excesivă dăunează.

Vlad Ciurea: Zahărul, alimentul pe care să nu-l consumi niciodată!

„Toate tocăturile, eu vorbesc de creier nu de burtică, burtica e foarte fericită, toate tocăturile fac rău. Toți cârnații ăia grași și așa mai departe. Toate sarmalele chiar. (…) Tot sângele se duce în abdomen, acolo începe o digestie grea de tot”, a mai spus Alexandru Vlad Ciurea la Sinteza Zilei.

Citeste si…

Ce adaugă profesorul Ciurea în cafea

Profesorul Vlad Ciurea subliniază că zahărul rafinat este extrem de toxic și a dezvăluit cum își îndulcește cafeaua în fiecare dimineață.

”Zahărul este un toxic. Zahărul adevărat, ăsta super, super rafinat, este toxic. Am încercat și eu cu stevia, nu mi-a plăcut.

Acum am găsit aceste pliculețe cu zahăr verde. Sau dacă fac cafea, până mă pregătesc, cafeaua se răcește, pentru că nu ai voie în cafea fierbinte, și pun miere. Mierea este miere”, a explicat medicul Vlad Ciurea.

Citeste si…

Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Profesorul dr. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”

Neurochirurgul Vlad Ciurea a oferit din nou sfaturi românilor...

Avertisment dur de la medicul Vlad Ciurea: mezelul care „ruginește” creierul românilor

Alimentația are un rol esențial în menținerea sănătății creierului,...

Angajații care vor primi vouchere de Paște, în acest an / ANAF a stabilit noile condiții

În perioada următoare, mulți români vor începe pregătirile pentru...

Rețeta de post cu spanac care era nelipsită din farfuria lui Nicolae Ceaușescu

Fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu avea o dietă specială,...

Citește și