sâmbătă, octombrie 16, 2021

Profesorul Alexandru-Vlad Ciurea, neurochirurg şi director ştiinţific la Spitalul Clinic SANADOR, vorbeşte despre importanţa dezvoltării unor obiceiuri sănătoase pentru menţinerea funcţionării creierului,

printre acestea numărându-se un somn odihnitor, plimbările, dar şi socializarea.

Principalii trei inamici ai memoriei şi creierului

„În primul rând, o alimentaţie grea. Au românii o vorbă: „A mâncat bine, a dormit bine, dimineaţa a fost găsit mort“. Ce s-a întâmplat? Apoi, regimul de viaţă complet dezorganizat trebuie îndepărtat. Al treilea lucru e lipsa de somn. Pledez pentru odihnă, pentru că s-a dovedit că somnul reface organismul, în somn sunt secretaţi hormonii prin care copilul creşte şi întregul sistem endocrin poate funcţiona.”

Suprasolicitarea creierului

Suprasolicitarea creierului poate duce la declanșarea Alzheimerului

„Creierul, acest suprem organ, este prea hăituit, prea folosit, şi atunci apare suprasolicitarea. Şi un alergător, aleargă cât aleargă, dar, la un moment dat, spune: „Nu mai pot“. În primul rând, privarea de somn afectează celula nervoasă. În timpul somnului se acumulează nişte substanţe (aminolizii) pe care nişte mici celule denumite microglii le neutralizează complet.

Microglia este foarte importantă pentru că ea curăţă – ca pe un copăcel – celula nervoasă de

uscături, iar aceasta poate funcţiona normal. Dacă nu le-ar îndepărta, aceşti amiloizi s-ar depune, iar celula n-ar mai putea funcţiona. Aşa se ajunge la Alzheimer. Iar noi, în România, avem o creştere a cazurilor de Alzheimer şi de Parkinson – care au venit odată cu creşterea gradului de civilizaţie. Dacă aţi căuta să vedeţi câţi actori de la Hollywood şi câţi preşedinţi de ţară au făcut această boală, v-aţi speria. De ce? De suprasolicitare, de suprafolosire cerebrală şi de privare de somn sau din cauza obiceiurilor de a folosi tot soiul de substanţe stimulatoare sau activatoare ale sistemului nervos.”

Potrivit

medicului neurolog Vlad Ciurea creierul are nevoie dimineața de o melodie plăcută pentru a secreta hormonul fericirii și pentru a putea avea o zi bună. Acesta dezvăluie și secretul unui mic dejun sănătos.

„Nu trebuie să ne îndopăm de dimineaţă cu multe lucruri, trebuie să mâncăm foarte puţin şi cu multă atenţie. Există aceste sucuri naturale sau cafeaua, care stimulează, sunt toate formele de seminţe, nuci, fructele – toate ne fac bine dimineaţa şi ne pun în mişcare. De ce? În interiorul lor se află nişte substanţe care, ca petalele unei flori, conţin neurotransmiţători. Iar când primeşte

aceşti neurotransmiţători, creierul este foarte fericit. Aşa se produce un hormon – hormonul fericirii, serotonina.

Deci eu dimineaţa trebuie să fac tot posibilul să ingerez substanţe care să-mi producă hormonul fericirii.

Apropo de fericire, mai e o problemă de care trebuie să ţinem cont dimineaţa: nu încărcaţi creierul cu breaking news, mai bine ascultaţi o melodie care vă place, face foarte bine.

Un alt lucru foarte important: încercaţi, dimineaţa, să faceţi lucrurile încet, nu pe fugă, nu cu o cafea băută pe jumătate. Lucrurile trebuie făcute, după cum zic germanii: „Mai încet, dar sigur“ – proverbul german: „Langsam aber sicher“. Să ştiţi că eu, când am fost în Germania, nu i-am văzut aşa grăbiţi şi agitaţi cum suntem noi, românii.”

Ultimele stiri