Sari la conținut

Profilul persoanelor infectate s-a schimbat față de lunile precedente. Cum se manifestă boala acum?

Profilul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 s-a schimbat în ultimele luni, prezentând diferențe față de valurile precedente. De asemenea, experții în sănătate comunică faptul că varianta Delta a devenit dominantă în majoritatea țărilor din Europa.

Varianta Delta este asociată direct cu apariția noilor valuri. Aceasta are o contagiozitate crescută, motiv pentru care multe țări europene se confruntă acum cu o ușoară creștere a infectărilor.

Despre infectări și modul lor de manifestare, specialiștii precizează că profilul bolnavilor de COVID s-a schimbat. În Franța, autoritățile au observat că pacienții au sub 60 de ani și prezintă diferite comorbidități.

Profilul persoanelor infectate s-a schimbat

Profilul bolnavilor COVID s-a schimbat faţă de valurile precedente, susțin autoritățile din Franța. Pacienţii au sub 60 de ani şi prezintă unele comorbidităţi, în special obezitate, comunică Rador.  Vârsta lor a scăzut, pentru că în Franţa mai mult de 90% din persoanele de peste 70 de ani au fost complet vaccinate.

De asemenea, în Franța, peste 3,5 milioane de teste au fost făcute în ultima săptămână, o creştere cu 50% în 7 zile – este un efect al impunerii, pe 21 iulie, a permisului sanitar în toate spaţiile culturale, de agrement şi petrecerea timpului liber, piscine şi săli de sport.

Obligaţia de a arăta dovada vaccinării sau a unui test negativ va fi extinsă, începând cu 9 august, la toate instituţiile care primesc public, inclusiv spitale, cămine pentru vârstnici, restaurante şi cafenele. Alt efect al acestei decizii, dar şi al vaccinării obligatorii pentru anumite categorii de angajaţi, este că tot mai mulţi francezi au decis să se vaccineze.

De aproape două săptămâni sunt administrate între 600.000 şi 800.000 de doze pe zi, în prezent 60% din populaţie fiind vaccinată complet. Guvernul a anunţat că va demara în curând o aşa-numită campanie itinerantă pentru a găsi persoane vulnerabile care prezintă risc de boală gravă şi de a le convinge să le vaccineze.

Cu o situaţie gravă se confruntă Antilele Franceze din Marea Caraibelor, unde, din acest weekend, vor fi impuse noi restricţii. În Guadelupa şi Martinica doar 15% din locuitori s-au vaccinat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel