Sari la conținut

Reprezentanții Asociației Medicilor din Ambulatoriu discuție cu CNAS despre reforme în sistemul de sănătate

În data de 28 iulie, a avut loc o întâlnire importantă între reprezentanții Asociației Profesionale a Medicilor din Ambulatoriu (APMA) și conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Aceasta face parte din dialogul continuu și deschis inițiat recent, menit să consolideze colaborarea și să aducă reforme benefice în sistemul de sănătate.

Reprezentanții Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA) au fost invitați la sediul CNAS, pentru o întâlnire de lucru cu președintele instituției, Dr. Horațiu Moldovan. La discuții acesta a fost însoțit de directorul general Mihaela Ion și de șefa de cabinet, Andreea Diaconu.
Din partea APMA au participat Cosmin Alexandrescu (președinte), Alina Mindroiu (vicepreședinte), Alina Ciocoiu (secretar general), precum și membri ai Consiliului Director: Patricia Constantinescu, Mathilda Zăvoianu, Alwina Stan și Cristian Diaconu.

Despre APMA

Asociația Profesională a Medicilor din Ambulatoriu (APMA) este o organizație reprezentativă a medicilor care activează în serviciile de ambulatoriu din România. Înființată pentru a susține interesele profesionale, etice și sociale ale medicilor din această specialitate, APMA are ca scop principal îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite pacienților, precum și promovarea reformelor în sistemul de sănătate. Organizația este un partener activ în dialogul cu autoritățile și contribuie la dezvoltarea politicilor de sănătate, asigurând o voce unitară a medicilor de ambulatoriu.

Discuții și propuneri pentru reformarea sistemului de sănătate

Discuțiile de la întâlnare au fost caracterizate printr-un ton constructiv, iar CNAS pare să fie pe drumul bun în direcția construirii unui parteneriat real și eficient cu medicii din ambulatoriu. Propunerile venite din partea APMA sunt rezultatul unor discuții îndelungate și consistente și sunt în concordanță cu noile direcții de reformă anunțate în sistem.

Principalele direcții de acțiune propuse de medicii din ambulatoriu:

  • Centrarea pe medicina prespitalicească: Se propune ca medicul de familie și medicul specialist din ambulatoriu să devină o entitate unică, având un rol esențial în prevenție, gestionarea pacienților cronici și educație medicală. Această abordare are scopul de a eficientiza tratamentul și de a reduce presiunea asupra spitalelor.

  • Circuit clar al pacientului: Se dorește stabilirea unui traseu bine definit, astfel încât pacientul să ajungă la spital doar dacă afecțiunea nu poate fi rezolvată în ambulatoriu. Aceasta va contribui la reducerea internărilor inutile și la optimizarea resurselor.

  • Responsabilizarea pacientului: Propuneri concrete vizează descurajarea internărilor nenecesare și a supraconsumului de servicii medicale, prin introducerea unor criterii de performanță pentru medici, triaj mai strict în unitățile de primiri urgențe (UPU), precum și posibilitatea introducerii unei coplăți pentru vizitele la medic. În plus, se sugerează ca programele de screening să devină obligatorii, cu penalizări financiare pentru lipsa de participare.

  • Debirocratizare și eficientizare: Printre măsurile propuse se numără eliminarea plafonelor pentru investigațiile paraclinice și bonificarea medicilor de familie cu un procent mic din trimiterile pentru internare, încurajând astfel trimiterea mai frecventă spre ambulatoriu.

Angajamentul APMA

Reprezentanții asociației au subliniat că vor continua să participe activ la întâlniri cu factorii de decizie și să transmită vocea medicilor din teren. Este un efort constant de a apăra interesele și nevoile celor care cunoaștem cel mai bine realitatea din activitatea zilnică.

„Suntem aici pentru a face exact acest lucru: să vă reprezentăm și să ducem mai departe vocea medicilor care își cunosc cel mai bine realitatea din teren. Vă mulțumim pentru încredere și susținere!”, au transmis membrii APMA.

Această dialogare continuă și deschisă reprezintă un pas important în implementarea unor reforme ce vizează îmbunătățirea calității serviciilor medicale și eficienței sistemului de sănătate din România.

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel