Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Din cuprinsul articolului
Scleroza multiplă (SM) este o boală care afectează sistemul nervos central, care controlează modul în care gândim, învățăm, ne mișcăm și simțim. Deși s-au înregistrat progrese mari în tratarea acestei afecțiuni, limitarea daunelor pe care le poate provoca depinde de cât de devreme este descoperită. Cunoașterea primelor semne ale sclerozei multiple vă poate ajuta pe dumneavoastră sau pe o persoană dragă să primiți mai repede îngrijiri.
„Scleroza multiplă este considerată o boală inflamatorie autoimună”, spune Dr. Abdul R. Alchaki, neurolog și specialist în scleroză multiplă la Houston Methodist.
„Sistemul imunitar al organismului, în special anumite tipuri de celule albe din sânge, atacă și deteriorează în mod eronat teaca de mielină, învelișul protector care înconjoară fibrele nervoase din sistemul nervos central.”
Denumirea de scleroză multiplă se referă la țesutul cicatricial, sau leziuni, care rezultă în urma atacului sistemului imunitar asupra mielinei, teaca protectoare care acoperă fibrele nervoase. Persoanele care suferă de această afecțiune au leziuni multiple care pot apărea pe nervul optic, în creier sau în măduva spinării, potrivit Dr. Alchaki.
Dr. Alchaki spune că SM se manifestă în mod unic la fiecare individ în parte, neexistând doi pacienți care să aibă simptome identice sau o evoluție identică a bolii. Variabilitatea afecțiunii depinde de mai mulți factori, inclusiv de momentul diagnosticării și de inițierea tratamentului.
Impactul SM poate varia de la simptome episodice, care se pot remite, la simptome mai persistente, care ar putea dura toată viața.
„Cicatricile cauzate de SM sunt la fel de distincte ca o amprentă digitală, variind de la o persoană la alta”, spune Dr. Alchaki.
„Acest lucru înseamnă că modelul unic al leziunilor lor influențează diversitatea simptomelor cu care se poate confrunta fiecare individ.”
Simptomele SM sunt determinate de locațiile din cadrul sistemului nervos central în care se dezvoltă leziuni de țesut inflamat:
„Când apar leziuni pe nervul optic, oamenii dezvoltă o afecțiune numită nevrită optică”, spune Dr. Alchaki.
„Acest lucru poate face ca vederea lor la un ochi să devină mai puțin clară sau încețoșată, iar mișcarea ochiului de la o parte la alta ar putea să îi doară.”
„Persoanele cu leziuni la nivelul măduvei spinării ar putea avea simptome cum ar fi slăbiciune: ceea ce duce la provocări în ceea ce privește mersul, dificultăți de coordonare a mâinilor, poate o pierdere de senzație sau amorțeală la nivelul mâinilor sau picioarelor„, spune Dr. Alchaki.
„În plus, problemele de control al intestinelor sau al vezicii urinare sunt frecvente – de exemplu, multe persoane cu SM se confruntă cu constipație cronică și cu nevoia de a urina mai urgent și mai frecvent decât alții.”
„Atunci când SM afectează creierul, oamenii pot avea probleme de concentrare, multitasking și memorie”, spune Dr. Alchaki.
„Dacă boala afectează cerebelul, care este o parte a creierului care reglează coordonarea și echilibrul, s-ar putea să se lupte cu menținerea echilibrului sau să experimenteze tremurături.”
În timp ce fiecare persoană se va confrunta cu provocări diferite în ceea ce privește simptomele SM, simptomele care sunt observate cel mai des includ vederea încețoșată, amorțeala și oboseala.
SM recidivant-remisivă, cea mai frecventă evoluție a bolii, este în general împărțită în diferite stadii, potrivit Dr. Alchaki. Prima etapă, faza preclinică sau faza tăcută, este caracterizată de semne subtile pe care indivizii le-ar putea observa, dar nu le pot lega imediat de SM din cauza naturii lor vagi.
„În timpul acestui stadiu incipient, care poate dura între trei și cinci ani, simptomele nu sunt de obicei specifice și se pot manifesta sub forma unor modificări ale dispoziției, cum ar fi depresia, anxietatea sau oboseala”, spune Dr. Alchaki.
„Aceste semne timpurii ar putea să nu determine un consult imediat cu un neurolog sau să nu conducă la un RMN cerebral. Cu toate acestea, dacă cineva se supune unui RMN din alt motiv, cum ar fi un accident de mașină, leziunile SM ar putea fi vizibile, chiar dacă simptomele specifice SM nu sunt încă pronunțate.”
Următoarea fază este cunoscută sub numele de sindrom clinic izolat (SCI), care marchează debutul unor simptome mai ușor de recunoscut ale SM.
„În faza SCI, indivizii pot experimenta primele simptome notabile de SM, cum ar fi nevrita optică sau pierderea vederii, sau modificări senzoriale, cum ar fi amorțeală, sau slăbiciune care poate afecta doar o parte a corpului sau de la piept sau talie în jos”, spune Dr. Alchaki.
„Aceste simptome sunt mai mult aliniate cu semnele clasice ale SM și deseori conduc la investigații și diagnosticare mai amănunțite.”
Cele mai multe persoane cu SM vor experimenta primele simptome distincte la 20 sau 30 de ani, potrivit Dr. Alchaki. Unii pot experimenta simptome minore, inexplicabile, sporadic, timp de ani de zile, înainte de a primi un diagnostic la 40 sau 50 de ani.
Afecțiunea poate apărea și la copii, deși mai puțin de 5% dintre persoanele cu SM au primele simptome înainte de vârsta de 16 ani, potrivit Societății Naționale de Scleroză Multiplă din Statele Unite.
Pentru persoanele cu SM, obținerea unui diagnostic poate să nu fie simplă. Dr. Alchaki spune că, în faza preclinică, oamenii pot observa unele dintre simptomele caracteristice, dar pot fi tratați pentru simptomele vizate fără a cunoaște cauza de bază.
„Există mai multe studii care arată că persoanele aflate în faza preclinică vor utiliza foarte des sistemul de sănătate”, spune Dr. Alchaki.
„Foarte des, ei consultă mai mulți medici, mai mulți subspecialiști înainte de a primi un diagnostic de SM. Își consultă medicul de familie pentru oboseală, poate un psihiatru pentru schimbări de dispoziție, un urolog pentru disfuncții urinare sau un gastroenterolog pentru constipație cronică.”
De asemenea, oamenii pot întârzia obținerea de îngrijiri din cauza naturii SM în sine – faptul că este cel mai adesea o afecțiune recurent-remisivă.
Majoritatea persoanelor cu SM au perioade în care au simptome, numite recăderi, care sunt urmate de perioade în care simptomele se ameliorează, numite remisiune. (De aici și denumirea de SM recurent-remitentă)
„Simptomele pot varia foarte mult în funcție de individ, dar mulți oameni experimentează o revenire la starea lor normală de sănătate după recăderile timpurii”, spune Dr. Alchaki.
„De exemplu, cineva ar putea avea o perioadă de vedere încețoșată la ochiul drept care persistă timp de câteva săptămâni, dar chiar în momentul în care este pe cale să meargă la oftalmolog, vederea se îmbunătățește. Îmbunătățirea i-ar putea determina să anuleze programarea la medic, crezând că nu mai are nevoie de asistență medicală.
După aceste recidive inițiale, când simptomele se ameliorează temporar, persoanele ar putea întârzia să solicite sfaturi medicale, contribuind la întârzieri în diagnosticare care se pot întinde pe parcursul mai multor ani.”
În timp, dacă o persoană cu SM rămâne netratată, Dr. Alchaki spune că aceasta va avea recidive mai frecvente, iar starea sa tinde să se deterioreze din cauza pierderii progresive a funcției nervoase. Spre deosebire de stadiile anterioare, în care ar putea avea loc recuperarea la o stare de pre-recidivă, în stadiile ulterioare, recuperarea completă în timpul perioadelor de remisiune devine mai puțin probabilă.
De exemplu, o persoană care inițial a avut o vedere încețoșată temporară la ochiul drept ar putea constata că această încețoșare devine o problemă persistentă după recidivele ulterioare. Adesea, doar atunci când aceste simptome devin mai constante și mai vizibile, persoanele încep să solicite asistență medicală.
Cea mai veche descriere a SM datează din secolul al XIV-lea, dar abia în secolul al XX-lea a fost disponibilă o terapie dovedită care ar putea schimba cursul bolii. În 1993, Food and Drug Administration a aprobat primul medicament, interferon beta-1b (IFNbeta-1b).
Deși revoluționar la acea vreme, Dr. Alchaki spune că tratamentele disponibile pentru pacienții diagnosticați în anii 1990, 2000 și începutul anilor 2010 au fost limitate în ceea ce privește eficacitatea lor, prevenind recidivele doar în aproximativ 30% până la 35% din cazuri. Această limitare i-a supuse pe acești pacienți la un risc mai mare de invaliditate. Din 2011, evoluțiile în domeniul medicamentelor pentru SM au crescut vertiginos.
„Astăzi, avem aproximativ 24 de medicamente pentru SM și marea majoritate a acestor medicamente, peste 50%, au fost aprobate după 2017”, spune Dr. Alchaki.
„Unele dintre medicamentele pe care le avem în prezent pot preveni formarea de noi leziuni de SM cu o precizie de 95% până la 99%.”
Problema, potrivit Dr. Alchaki, este că, deși aceste medicamente emergente pot ajuta la prevenirea apariției de noi simptome, ele nu pot inversa boala. De aceea, obținerea de îngrijiri la scurt timp după observarea primelor semne de SM este atât de crucială pentru tratament și rezultate.
„Dacă depistezi boala la timp și începi o medicație bună, oamenii se pot descurca foarte bine pentru tot restul vieții”, spune Dr. Alchaki. „Diagnosticați mai târziu, nu se pot face prea multe pentru a inversa daunele cauzate de leziuni”.
Cerul de la sud de Atena, Grecia, a devenit portocaliu din cauza unei furtuni de…
Camelia Pătrășcanu anunță că un semn poate să-și schimbe întreaga viață până la începutul lunii…
Fiind unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă, co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, se…
Băuturile populare care protejează creierul de boli au atras o atenție considerabilă în ultimii ani,…
Nutriționistul Cristian Mărgărit a oferit la Antena 3 câteva explicații cu privire la modul în…
Rețetă pască fără aluat. În cazul în care doriți să vă delectați cu un desert…