Sari la conținut

Și copiii de peste 12 ani vor avea nevoie de certificatul verde pentru accesul în diferite spații

Certificatul verde COVID este utilizat pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2. Inițial, acesta a fost adoptat pentru a facilita călătoriile în interiorul U.E. În contextul pandemic actual, scopul acestuia a fost extins pentru a participa la diferite evenimente și pentru a avea acces în anumite spații publice.

În timp ce varianta Delta se extinde, la nivel mondial, autoritățile au hotărât implementarea unor măsuri anti-COVID suplimentare. Certificatul verde COVID este o astfel de măsură, fiind un document care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau dovada unui test COVID negativ.

În Franța, acest permis sanitar va fi solicitat și în cazul copiilor de peste 12 ani, care au primit aprobarea de a se vaccina anti-COVID.

Certificatul COVID, necesar și pentru copiii de peste 12 ani

În Franța și copiii de peste 12 ani vor avea nevoie de permis sanitar pentru a avea acces în anumite spații publice. În cazul adulților, documentul este necesar încă de la începutul lui august, comunică RRA.

Începând de joi, 30 septembrie, copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, care au avut și ei acces la vaccinare anti-COVID de la jumătatea lunii iunie, vor fi obligați să prezinte permisul sanitar în anumite situații, pentru a merge la cinema, muzeul sau restaurant, pentru a practica diverse activități extrașcolare sau pentru a călători cu trenul sau autocarul pe distanțe lungi.

Concret, controlul se aplică de la vârsta de 12 ani și două luni și până la 18 ani neîmpliniți, iar adolescenții trebuie să prezinte QR codul, care atestă vaccinarea completă, rezultatul unui test negativ, nu mai vechi de 72 de ore sau al unuia pozitiv de infectare cu coronavirus în ultimele șase luni.

Ei au fost exceptaţi până acum de la această obligativitate, impusă de aproape două luni adulților, pentru a le permite părinților lor să își facă liniștiți vacanța și pentru a le da timp să își vaccineze copiii. Desigur, permisul sanitar nu a fost impus drept condiție pentru a merge la școală.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel