Categories: Ştiri sănătate

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila s-a autosesizat în cazul unui medic pediatru care ar avea probleme de comportament şi igienă

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila s-a autosesizat în cazul unui medic pediatru care ar avea probleme de comportament şi igienă, după ce o femeie a făcut public pe o reţea de socializare un caz petrecut în urmă cu două zile, când a ajuns cu copilul la Urgenţe, iar „doctoriţa care l-a consultat mirosea a urină, avea dresurile rupte, fusta descusută şi halatul plin de mizerie”.

„Nu avem nicio sesizare oficială la nivelul spitalului până în prezent, dar ne-am autosesizat după ce am văzut în presă şi s-a luat legătura cu şeful de secţie. Conform Regulamentului de ordine interioară şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare, medicul şef va proceda în consecinţă, va evalua situaţia şi vom vedea ce măsuri se impun, după ce medicul şef de secţie va face o notificare scrisă. Medicul pediatru respectiv este pensionar, dar lucrează cu acte în regulă în ambulatoriul de specialitate”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Alina Neacşu.

Femeia care a făcut public acest caz susţine că în momentul în care a ajuns la spital de gardă era medicul pediatru respectiv, care i-a consultat băiatul.

„Am avut şocul vieţii mele. De la intrare te ia un miros de urină, doamna doctor mirosea a urină, dresuri fine rupte, parcă hărtănite de câini, papucii care trebuiau sa fie albi erau rupţi (…), fusta descusută, iar halatul plin de mizerie. (…) Acest medic şi-a permis să pună mâna pe fiul meu, care a vomat ulterior la toaleta din spital”, a scris femeia pe o reţea de socializare.

Recent Posts

Medic, despre cea mai controversată metodă de slăbit: Ne întărim toleranța la foame

Medic, despre cea mai controversată metodă de slăbit: Ne întărim toleranța la foame”! Există unele…

19 minute ago

Locul din România considerat un adevărat paradis. Aici se găsește și singurul lac cu proprietăți vindecătoare

Într-o industrie dinamică, în continuă schimbare, așa cum este turismul, succesul unei destinații poate fi…

49 de minute ago

E oficial. Cum și când ajung fluturașii cu pensia recalculată la pensionari?

Cum primesc pensionarii fluturașii de pensii și în ce ordine sunt expediate acestea? Vor fi…

o oră ago

Zodii care își schimbă destinul în Iunie. Sunt nevoiți să ia o decizie dificilă

Se apropie rapid vara, astfel că energiile solare ale perioadei următoare vor fi simțite la…

2 ore ago

Cum arăta Clotilde Armand în tinerețe. Este de nerecunoscut!

Clotilde Armand a căpătat notorietate în momentul în care a concurat pentru funcția de primar…

2 ore ago

Această legumă ieftină îmbunătățește circulația și reduce simptomele varicelor

Printre aceste alimente, sfecla roșie ocupă un loc fruntaș datorită bogăției sale în compuși care…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Transplant pulmonar