Sari la conținut

STUDIU. 7 din 10 români simt că viața lor de zi cu zi este afectată de caniculă

caniculă
Sursă foto: Smile FM
Atentionare de cod rosu

Tot mai mulţi români sunt afectaţi de canicula prelungită care afectează majoritatea regiunilor ţării într-un mod fără precedent din punct de vedere al intervalului de zile neîntrerupte cu temperaturi extrem de mari, de aproape 40 der grade Celsius la umbră.

Cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre impactul caniculei asupra vieții cotidiene a românilor și să identifice strategiile pe care aceștia le adoptă pentru a se proteja de efectele negative ale temperaturilor ridicate.

Pentru a evita efectele negative ale temperaturilor ridicate, 71% dintre români aleg să rămână în interior în orele de vârf, 67% poartă haine lejere și deschise la culoare, în timp ce 62% consumă multe lichide.

76% dintre români simt că productivitatea la locul de muncă scade în zilele cu temperaturi ridicate, iar 71% se simt mai irascibili în astfel de perioade.

68% dintre români evită alimentele grele în zilele caniculare, aceștia preferând mai degrabă fructele și legume (82%), mâncare gătită (41%) sau produsele lactate (40%).

7 din 10 români adoptă măsuri preventive

Conform rezultatelor celui mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research, 55% dintre români au experimentat simptome de insolație (dureri de cap, greață, amețeli) în timpul caniculei, femeile fiind afectate într-o măsură mai mare (60%) comparativ cu bărbații (50%). De asemenea, 16% dintre respondenți au declarat că au necesitat asistență medicală de-a lungul timpului din această cauză.

Pentru a evita efectele negative ale temperaturilor ridicate, 71% dintre români aleg să rămână în interior în orele de vârf, 67% poartă haine lejere și deschise la culoare, 62% consumă multe lichide, în timp ce doar 31% dintre aceștia folosesc protecție solară.

În ceea ce privește alte modalități de a face față zilelor caniculare, datele studiului arată că 58% dintre români utilizează constant ventilatoare sau aparate de aer condiționat pentru a se răcori, această practică fiind mai des întâlnită în mediul urban (68%) decât în mediul rural (42%).

În plus, 8 din 10 români preferă să stea la umbră atunci când sunt afară în zilele toride, demonstrând astfel o conștientizare crescută a importanței protecției împotriva expunerii directe la soare.

71% se simt mai irascibili sau mai nervoși în această perioadă

Datele studiului evidențiază și impactul semnificativ pe care temperaturile ridicate il are asupra stării emoționale și bunăstării mentale a românilor. Astfel că, 48% dintre români declară că se simt constant mai irascibili sau nervoși în zilele caniculare, în timp ce 23% observă această schimbare de stare ocazional.

De asemenea, 46% dintre români resimt ocazional oboseală sau epuizare în zilele foarte călduroase, iar 29% experimentează aceste stări foarte des.

Femeile (41% comparativ cu 16% dintre bărbați) și tinerii între 25-34 de ani (42%) sunt mai predispuși să se simtă obosiți sau epuizați foarte des,  această diferență semnificativă putând fi atribuită factorilor biologici și stilurilor de viață mai active, care pot face ca aceste segmente ale populației să fie mai sensibile la efectele stresului termic.

Productivitate scăzută la locul de muncă

Jumătate dintre români (51%) afirmă că productivitatea lor la locul de muncă scade constant în zilele caniculare, în timp ce 25% observă această tendință ocazional, iar 24% niciodată.

În funcție de gen, se observă că bărbaților (27%) nu le este afectată sfera profesională niciodată de canicula în mai mare măsură decât  femeilor (22%), această diferență evidențiind o mai mare adaptabilitate în situații de stres termic în cazul bărbaților.

Mai mult de o treime dintre români (37%) consideră că le este moderat dificil să se concentreze la sarcinile zilnice la locul de muncă, în timp ce 33% găsesc acest aspect ușor dificil.

În aceeași ordine de idei, 73% dintre respondenți au observat că au nevoie de mai multe pauze în timpul programului de lucru în zilele caniculare, această  tendință fiind pronunțată în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (82%).

Mulţi angajatori nu au luat măsurile legale de protecţie

În ceea ce privește condițiile de muncă, 45% dintre români menționează că  angajatorii lor au implementat măsuri speciale pentru a gestiona canicula la locul de muncă,  în timp ce 35% indică faptul că angajatorii lor nu au luat astfel de măsuri.

Referitor la măsurile specifice pe care românii și le-ar dori implementate la locul de muncă pentru a îmbunătăți confortul în perioadele de caniculă, în topul preferințelor se află asigurarea apei pentru angajați (57%), îmbunătățirea ventilației sau a aerului condiționat (52%), posibilitatea de a lucra de acasă (49%), flexibilitate în programul de lucru (38%) și posibilitatea de a avea mai multe pauze (36%).

Mai mult decât atât, 45% dintre români afirmă că zilele caniculare le afectează într-un mod moderat activitățile de timp liber (cum ar fi activitățile casnice și exercițiile fizice), în timp ce 23% consideră că le afectează foarte mult activitățile din sfera personală.

Majoritatea românilor își mențin hidratarea la un nivel constant în perioadele caniculare, bând apă la fiecare oră (43%) sau la un interval de 2-3 ore (31%)

Obiceiurile alimentare în perioadele caniculare

Îndreptându-ne atenția către obiceiurile alimentare în perioadele caniculare, observăm că 68% dintre români declară că evită alimentele grele în aceste condiții de disconfort termic, femeile manifestă o precauție mai mare în acest sens (70% comparativ cu 65% în cazul bărbaților).

Referitor la preferințele alimentare în perioadele caniculare, românii optează în principal pentru fructe și legume (82%), mâncare gătită (41%) și produse lactate (40%). La o privire mai atentă, observăm că persoanele mature peste 55 de ani se diferențiază prin consumul mai frecvent de mâncare gătită (46%).

În ceea ce privește băuturile, cele mai populare sunt apa (86%), limonada (45%), sucurile naturale (30%) și băuturile carbogazoase (29%). Analizând frecvența consumului de apă de către români, cei mai mulți beau apă la fiecare oră (47%), în timp ce 31% la un interval de 2-3 ore, iar 21% doar când simt că le este sete.

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 24.06 -28.06.2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban și mediul rural. Mărimea eșantionului a fost de 1005 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel