Sari la conținut

Surprizele solstițiului de vară din 21 iunie. Ce schimbări ne așteaptă în cea mai lungă zi din an și ritualul magic de împlinire a dorințelor

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Solstitiu de iarnă 2023

Solstițiul de vară este una dintre cele mai magice zile din an. Este cea mai lungă zi din an și extrem de încărcată energetic și simbolistic.

Se spune că dorințele puse azi se împlinesc! Ca să atragi belșugul, e bine să porți o bijuterie din aur, pe care înainte să o cufunzi într-un vas cu ierburi uscate precum rozmarin, cimbru și mușețel, plante care  se referă la legătura profundă cu pământul. Iar pentru sănătate, să faci baie într-un râu sau lac, ca parte dintr-un ritual simbolic de renaștere.

În credința populară se spune că solstițiul de vară este benefic și asupra schimbărilor în dragoste, sănătate și prosperitate. Magia practicată în timpul solstițiului are puterea de a materializa dorințe ori aspirații greu de realizat. În ziua solstițiului, la poli, Soarele este în mod constant vizibil la o înălțime puțin mai mare de 23 de grade, pe bolta cerească.

Se spune că energia solstițiului de vară este considerată energia pasiunii, creativității, virilității și belșugului. Dacă faci baie în lacuri sau râuri în această zi, efectul este unul curativ și constituie un ritual de renaștere. În anumite zone ale țării, spălatul cu roua ce se adună în ajunul solstițiului este o practică magică de frumusețe.

Deseori, ziua soarelui sau solstițiul de vară așa cum este cunoscut fenomenul, a fost asociat cu o mulțime de tradiții populare ce au ca și scop noi începuturi. Solstițiul de vară este o zi de sărbătoare ce este evidențiată prin petreceri, cântece, dansuri, focuri mari și picnicuri în aer liber. Cu sute de ani în urmă, solstițiul de vară era prilejul de a calcula momentele importante ale muncilor agricole. De asemenea, ziua soarelui era o perioadă populară din an pentru organizarea nunților și petrecerilor. În România, o dată cu solstițiul de vară este asociată și sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută și sub denumirea de Drăgaică, sărbătoare ce se celebrează pe data de 24 iunie. Sânzienele mai sunt denumite în popor și ”Amuțitul cucului” deoarece pasărea cântă 3 luni pe an, de la echinocțiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstițiul de vară ori până la Sânziene, pe 24 iunie. O vorbă din popor spune că, dacă cucul va înceta să mai cânte de Sânziene, urmează o vară secetoasă. Tot pe 24 iunie creștinii sărbătoresc și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorului.

Solstițiul de vară al anului 2019 va avea loc vineri, 21 iunie, la ora 18.54, consemnând începutul verii astronomice.

În emisfera nordică, solstiţiul de vară este datat în jurul zilei de 21 iunie; respectiv, în emisfera sudică, acelaşi solstiţiu este plasat temporal în jurul datei de 21 decembrie, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Denumirea de solstiţiu („Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar, la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”.

Din punct de vedere astrologic, ziua solstitiului de vara este ziua in care Soarele intra in zodia Rac.

Așadar, vara astronomică începe vineri, 21 iunie, la ora 18.54.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel