joi, aprilie 30, 2026
10.2 C
București

Tânăr de 29 de ani moare după o simplă durere de stomac – semnul periculos ignorat de mulți

Dylan Thomas Wakefield, din East Yorkshire, a fost cuprins brusc, pe 24 aprilie, de o durere arzătoare și persistentă în partea superioară stângă a abdomenului. Când starea i s-a agravat, tânărul, proprietar de pub, s-a prezentat singur la spital. A fost diagnosticat inițial cu gastrită – inflamație a mucoasei stomacului. Însă, doar câteva ore mai târziu, medicii au constatat că suferea, de fapt, de pancreatită acută.

Această afecțiune apare atunci când pancreasul se inflamează sever, ceea ce poate duce la complicații fatale, cum ar fi necroza – moartea unei porțiuni de țesut al organului. În astfel de cazuri, se pot instala rapid infecții grave și septicemie, o reacție extremă și periculoasă a organismului la o infecție.

Citeste si…

Consumul excesiv de alcool este una dintre cele mai frecvente cauze ale pancreatitei, cercetările estimând că aproximativ unul din patru cazuri în Marea Britanie este atribuit alcoolului. Acesta stimulează în mod excesiv enzimele pancreatice, care pot începe să atace propriul țesut al pancreasului. Deși în cazul lui Dylan cauza exactă nu a fost confirmată, fratele său, Nathan Lamb (31 de ani), este convins că alcoolul a fost factorul declanșator.

„Lui Dylan îi plăcea să bea, dar avea doar 29 de ani. Te-ai aștepta ca astfel de probleme să apară mai târziu în viață”, a spus Nathan pentru DailyMail
„Avea tot viitorul în față. Este atât de nedrept.”

Un caz similar este cel al celebrului DJ suedez Avicii, care a suferit de pancreatită acută din cauza consumului excesiv de alcool și a dependenței de analgezice, ducând la îndepărtarea vezicii biliare și a apendicelui. Avicii și-a pus capăt vieții în 2018, la doar 28 de ani.

Citeste si…

Tată a trei copii, Dylan a fost în comă indusă

După ce a fost diagnosticat, Dylan a intrat într-o stare critică: tensiunea arterială i-a scăzut la un nivel periculos, iar medicii au decis să îl sedeze pentru a „da organelor o pauză”.

„L-au conectat la mai multe aparate. Ne-au spus că acestea vor prelua controlul pentru a-i da corpului șansa să se refacă”, a explicat fratele său.

Tată a trei copii, Dylan s-a trezit după două zile, iar starea lui părea să se stabilizeze. Chiar a reușit să posteze pe Facebook un mesaj emoționant, anunțându-și familia că s-a trezit. Din păcate, speranțele au fost de scurtă durată.

Citeste si…

Sursă foto: Daily Mail

La trei săptămâni după primele semne, starea lui s-a înrăutățit brusc, iar medicii l-au plasat din nou în comă indusă, o procedură extremă destinată pacienților aflați în stare gravă, pentru a proteja creierul de lipsa de oxigen cauzată de cedarea organelor.

În cele din urmă, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Dylan a murit pe 28 mai.

„A fost un șoc enorm pentru toți. Nu am crezut nicio clipă că va muri din cauza acestei afecțiuni”, a spus fratele său.
„Avea opt frați și surori. Le este tuturor dor de el. Am fost o familie unită, iar el însemna enorm pentru fiecare dintre noi.”

Citeste si…

După moartea sa, prietenii lui Dylan au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a acoperi costurile înmormântării.

Se estimează că în fiecare an, aproximativ 2.500 de persoane din Marea Britanie suferă de pancreatită acută, iar unul din cinci cazuri evoluează spre pancreatită necrozantă, în care țesuturile afectate mor. Simptomele sunt similare cu cele ale gastritei: durere abdominală, balonare, greață, indigestie, febră și vărsături. În formele severe pot apărea icterul (îngălbenirea pielii și a ochilor) și tahicardia.

Cele mai recente date publicate de Office for National Statistics (ONS) arată că decesele asociate consumului de alcool au atins un nivel record: în 2023 s-au înregistrat 10.500 de decese, cu 4% mai mult decât în 2022 și cu 38% mai mult față de 2019, ultimul an înainte de pandemie.

 

Ecaterina Matei
Ecaterina Matei
Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

De la „părea că sunt pe moarte” la vindecare. Sam Neill anunță că nu mai are cancer

Sam Neill, cunoscut pentru rolul său din „Jurassic Park”,...

Același episod nocturn repetat săptămânal ți-ar putea tripla riscul de moarte prematură

Experiențele repetate de tip coșmar, în special atunci când...

Medic: Alimentul românesc ce reduce colesterolul natural. Mulți îl au deja în bucătărie

Un aliment tradițional românesc, ieftin și ușor de găsit,...

Boala tăcută care lovește după 40 de ani. Primul semn apare noaptea

O boală care afectează milioane de oameni se poate...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. „PENTRU PRIMA OARĂ ÎN VIAȚA MEA…”

Cătălin Botezatu este extrem de încercat la capitolul sănătate....

Semne de alarmă că îți cedează pancreasul. Trebuie intervenit urgent

Pancreas inflamat. Pancreasul este un organ important situat în...

Citește și