Sari la conținut

Săptămâna viitoare se începe testarea vaccinului anti-covid. Țara unde s-au achiziționat primele doze de vaccin

vaccinul rusesc Sputnik

Ungaria a anunțat că va începe să testestarea vaccinului rusesc anti-covid.

Potrivit celor de la Financial Times, Ungaria este prima țară membră a Uniunii Europene, care a semnat un acord cu Rusia privind achiziția vaccinului anti-covid. Ungaria va primi primele doze ale vaccinului rusesc Sputnik V într-o săptămână și jumătate.

Anunțul a fost făcut de Peter Szijjarto, ministrul de externe al Ungariei, după ce acesta s-a infectat cu coronavirus.

Sputnik V se numără printre vaccinurile care nu a fost aprobate de UE. UE a încheiat acoruri cu companiile farmaceutice BioNTech și Pfizer, în vederea achiziției a peste 1 miliard de doze de vaccin.

Dorința Ungariei de a achiziționa vaccinul rusesc, vine în contextul aproprierii dintre cele 2 țări, și a dependenței energitice a Ungariei față de Rusia.

Conform studiilor intermediare efectuate de Fondul Suveran al Rusiei, cel care a finanțat dezvoltarea vaccinului, acesta are o efeciență de 92%.

Primele doze vor ajunge în Ungaria într-o săptămână și jumătate, pentru ca studiile clinice să înceapă la începutul lunii decembrie. Dacă se dovedesc eficente, Ungaria va comanda cantități mai mari, începând cu a doua jumătate a lunii ianuarie.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel