Sari la conținut

Tot ce trebuie să știm despre paraziții intestinali. Care sunt simptomele și ce complicații pot apărea dacă infecția nu este tratată la timp?

paraziții intestinal
Sursa foto: arhiva doctorul zilei
semne care ar putea să indice prezența paraziților în intestine:

Paraziții intestinali sunt organisme care trăiesc și se hrănesc în interiorul organismului uman (organism gazdă), din resursele acestuia. Transmiterea paraziților intestinali este mai frecventă la copii datorită sistemului imunitar încă imatur și se întâlnește mai ales la micuții care merg în colectivități (creșe, grădinițe, școli). Frecvența bolii este dificil de precizat deoarece datele sunt relative, având în vedere procentul de pacienți asimptomatici.

Parazitologul Carmen Crețu ne explică ce cauze duc la apariția paraziților intestinali, cum îi putem trata, dar și ce se întâmplă dacă nu îi tratăm la timp.

Principala cauză de transmitere este cea digestivă.

„Principala cauză de transmitere este cea digestivă.Alimente contaminate sau apă contaminată. Unii paraziți au potențial contagios, deci pot fi transmiși de la o persoană la alta, în timp ce alții nu.

De exemplu, o posibilitate de transmitere pentru viermii cu cârlig este mersul desculț pe solul umed, unde parazitul există. El are posibilitatea de a pătrunde prin tegument, fără ca tegumentul să aibă vreo rană și își continua ciclul biologic până când se dezvoltă ca adult în intestin.

Cele mai frecvente parazitoze intestinale sunt cele de oxiuri. Oxiurii sunt cam la ordinea zilei, ouăle sunt infectante, femela iese noaptea din tubul digestiv și depune ouăle peri anala. Ouăle acelea, în contact cu oxigenul embrionează și rezultă o serie de larve care se întorc înapoi în tubul digestiv”, spune medicul.

Care sunt primele simptome ale infecției cu paraziți intestinali?

„Dureri abdominale, în special în jurul ombilicului, mâncărimi de piele, alergii, uneori copiii fac și tipuri care apar așa din senin, fără să fie un istoric de vreo boală neurologică. Pentru oxiuri, în mod special, se manifestă prin mâncărimi, copiii nu au stare, se scarpină tot timpul”, a mai adăugat medicul, la Sfat de Sănătate.

Totodată, doctorul Carmen Crețu a ținut să reamintească faptul că parazitoza se poate transmite și de la o persoană la o alta, în special de la adulți la copii.

„Se pot transmite și la adulți, sunt mulți adulți care s-a infectat de-a lungul timpului de la copii”, spune dr. Crețu.

Cum poate fi prevenită infecția cu paraziți intestinali?

„Spălatul pe mâini, curățarea alimentelor, să nu existe mizerie sub unghii, fructele să nu fie consumate nespălate. Este bine ca igiena în zona peri anală să fie una cât mai atentă (…) La copii trebuie să fie schimbate lenjeria și pijamalele în mod constant, în special în perioada în care sunt sub tratament”, a precizat. dr. Crețu.

Ce complicații pot să apară dacă infecțiile cu paraziți intestinali nu sunt tratate la timp?

„Pot să apară complicații, de exemplu când parazitul se localizează la nivelul apendicelui. El dă o inflamație locală și atunci apare o simptomatologie care seamănă cu o apendicită acută. Copilul se operează, iar la operație descoperim ce descoperim. Să nu uităm nici de giardia, care este foarte frecventă, nu se vede cu ochiul liber. Primul semn la copil, în afară de tulburările digestive, care să zicem că sunt comune tuturor parazitozelor intestinale, mai apare și intoleranța la lactoză în rândul copiilor.

Durerile abdominale, grețurile sunt simptome specifice tuturor paraziților intestinali. Pruritul anal este specific infecției cu Oxiurii, în timp ce intoleranța la lactoză este specifică giardia.

Tenia, paraziți ce provin din carnea contaminată, nepreparată termic corect, ajung la niște dimensiuni mari, de 4 – 6 metri. Se dezvoltă într-un interval de 2-3 luni de la infecție și pot ajunge la stadiul de adult în interiorul intestinului.

Infecțiile cu tenia sunt mult mai severe din punct de vedere clinic. Spre exemplu, ultimele rămășițe din parazit pot fi eliminate pe lenjerie de către persoanele infectate. Larvele parazitului se pot localiza în diverse țesuturi. În infecția cu Tenia infecția este mai rar și este, în general, subcutanată.

Dar, spre exemplu, infecția cu Tenia Asolium, de la carne de porc, larvele se pot duce în globul ocular, în sistemul nervos central, în creier, în țesutul subcutanat și în mușchi. Funcție de organele afectate, semnele clinice sunt din ce în ce mai severe”, a mai explicat medicul, la Antena 3.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: