Sari la conținut

Un nou TRANSPLANT de cord la Târgu Mureș, al patrulea din acest an. Prof. Dr. Horațiu Suciu: ”Avem 30 de pacienți care trebuie transplantaţi, azi sau mâine”

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, profesor doctor Horaţiu Suciu, a anunţat duminică, efectuarea celui de-al patrulea transplant de cord din România din acest an, arătând că pentru clinică este un număr relativ bun, însă pentru ţară este total insuficient, având în vedere că doar în acest centru se fac astfel de intervenţii.

„În decursul acestei zile, am efectuat un transplant cardiac la un pacient de 38 de ani din judeţul Arad cu un istoric medical destul de încărcat. Pacient operat acum trei ani într-un alt centru din România, când s-a efectuat o intervenţie chirurgicală cardiacă, în continuare pacientul dezvoltând o insuficienţă cardiacă şi o cardiomiopatie dialtativă, care l-a dus într-o situaţie limită, foarte gravă, era la limita resurselor terapeutice şi fizice ale organismului. A fost o ocazie importantă că a apărut acest cord, care a fost prelevat la Cluj, de la o pacientă în vârstă de 43 de ani, aflată în moarte cerebrală, în urma unui anevrism cerebral rupt. Pacienta se afla la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca de unde a fost prelevat cordul în cursul acestei dimineţi. Cordul a ajuns pe calea aerului, cu un elicopter SMURD în jurul orei 10,00. Intervenţia a decurs fără incidente deosebite (…) Sunt intervenţii lungi, laborioase. Chirurgia de transplant este o chirurgie de înaltă performanţă. Din păcate, IUBCvT Târgu Mureş este singurul centru în care se efectuează transplant cardiac. Este al patrulea transplant, ceea ce pentru clinică e un număr relativ bun, dar pentru ţară este total insuficient”, a declarat dr. Horaţiu Suciu.

Doctorul a arătat că intervenţia de duminică, de la Târgu Mureş a durat în jur de zece ore, de la pregătirea pacientului până la transplantul propriu-zis, întrucât pacientul care a beneficiat de această inimă a mai fost operat odată pe cord deschis, la o clinică din ţară, fapt ce a complicat situaţia, potrivit Agerpres.

„Întotdeauna pacienţii care au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale cardiace, fiind vorba despre o reintervenţie, toate manevrele sunt mult mai dificile şi toate riscurile chirurgicale, şi nu numai, sunt mult mai mari decât la un pacient care se află la prima intervenţie. De aceea şi hemostaza a fost mai laborioasă şi pacientul a fost supus unei circulaţii de a sistare prelungită. În acest moment, situaţie este stabilă şi sperăm să se menţină în continuare. Deşi pentru orice pacient aflat în ziua zero a unei intervenţiei chirurgicale orice evoluţie este posibilă, dar noi suntem optimişti pacientul era la limita resurselor biologice şi acest transplant a venit ca o intervenţie salvatoare de viaţă”, a precizat şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a IUBCvT Târgu Mureş.

Potrivit dr. Suciu, pe lista de aşteptare a IUBCvT Târgu Mureş se află 30 de pacienţi care „în acest moment trebuie transplantaţi, azi sau mâine”.

„Dacă vorbim de ţară, sunt foarte mulţi şi, din păcate, mulţi dintre ei nedepistaţi (…) În continuare pacienţii nu sunt diagnosticaţi la timp, nu sunt monitorizaţi şi trataţi cum trebuie astfel mulţi dintre ei nu ajung la indicaţia de transplant. De altfel şi donatorii sunt mult prea puţini, partea de donare de organe este prea mică. Există un dezinteres de ambele părţi, atât pe partea identificării donatorilor şi tot ceea ce urmează, inclusiv acordul familiilor, fiindcă şi aici se observă o scădere a dorinţei de a dona, şi un dezinteres din partea corpului medical şi în special a cardiologilor, care trebuie să identifice pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi să îi îndrepte spre centrele care fac transplant”, a susţinut Horaţiu Suciu.

La realizarea celui de-al patrulea transplant de cord din România a colaborat o echipă formată din şapte doctori.

„Am fost o întreagă echipă – nu toţi erau de gardă, doar unul era de gardă, la un moment dat erau 7 medici în sală. Mă bucur că avem o echipă care este prezentă când e nevoie. Nu vorbim despre recompense, lucrurile se fac din entuziasm, din orgoliu profesional şi din dorinţa de ajuta pacienţii aflaţi în suferinţă şi acesta este cel mai important”, a conchis dr. Horaţiu Suciu.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel