Categories: Ştiri sănătate

Vladimir Putin s-a autoizolat. Oamenii din jurul președintelui au dat alerta

Vladimir Putin s-a autoizolat. Oamenii din jurul președintelui au dat alerta.

Președintele Rusiei, în vârstă de 68 de ani, a recurs la această decizie, după ce mai mulți membri ai anturajului său au fost infectați cu COVID-19. Anunțul a fost făcut marți, 14 septembrie, de serviciul de presă al Kremlinului.

„Vladimir Putin a spus că deoarece mai mulți membri ai anturajului său s-au infectat cu Covid-19, trebuie să respecte regimul autoizolării pentru o anumită perioadă de timp.”, a declarat serviciul de presă de la Kremlin, potrivit Interfax. 

Vladimir Putin a intrat în izolare

În același timp, sursa citată a mai precizat că liderul rus nu va mai putea participa la sesiunea Consiliului de Securitate Colectivă CSTO din această săptămână și nici la celelalte întâlniri programate.

„Având în vedere acest lucru, președintele rus va participa la sesiunea Consiliului de Securitate Colectivă CSTO programată pentru această săptămână la Dușhanbe, la o reuniune a Consiliului șefilor de stat ai Organizației de Cooperare din Shanghai și la o reuniune comună a șefilor statele membre CSTO și SCO prin videoconferință.”, a a mai precizat serviciul de presă.

Vladimir Putin urma să călătorească în Tadjikistan pentru o serie de întâlniri în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (SCO), având în vedere situația tot mai gravă din Afganistan.

„A avut loc o discuție telefonică între președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon. Vladimir Putin a anunțat că în legătură cu depistarea mai multor cazuri de infectare cu coronavirus în anturajul său, va fi nevoit să respecte o anumită perioadă un regim de autoizolare”, se menționează în comunicatul administrației prezidențiale.

Președintele Rusiei s-a vaccinat cu serul Sputnik V

Putin consideră că e nevoie de o clarificare a situației, pentru a înțelege ce se întâmplă, presupunând că „va fi nevoit să plece într-un regim de carantină”.

Reamintim că președintele rus a luat măsuri de precauție în timpul pandemiei COVID-19 și s-a vaccinat cu două doze ale vaccinului rusesc Sputnik V, în luna martie. Momentul vaccinării liderului nu a fost filmat, deși s-a speculat că Putin intenționează să transmită în direct momentul, pentru a reduce din neîncrederea generală în vaccinurile rusești.

Recent Posts

Alertă în hipermarketuri: conservele care provoacă infertilitate!

Supa, peștele, roșiile sau laptele de cocos din conserve vă pot salva atunci când vă…

24 de minute ago

Florin Piersic, operat de urgență! Ce a păţit actorul după un spectacol

Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…

54 de minute ago

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a OUG privind excepţiile de la „taxa pe boală”

Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…

o oră ago

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…

2 ore ago

Informaţii medicale în sistem digitalizat despre Spitalul Judeţean Bistrița

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…

2 ore ago

PONTURI. Cum îți dai seama că este proaspătă carnea de miel

Carnea de miel proaspătă este un criteriu important mai ales în timpul pregătirilor culinare pentru…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului