Sari la conținut

Vom reveni la purtarea măștii în spații deschise? Recomandările specialiștilor

masca de protecție

Din cuprinsul articolului

Masca de protecție este impusă, momentan, numai în spațiile publice, închise. Aceasta are rolul de a limita răspândirea coronavirusului prin protejarea căilor respiratorii și evitarea eliminării picăturilor virale. În contextul pandemic actual, în timp ce varianta Delta se răspândește rapid, medicii recomandă ca masca să fie purtată și în spațiile deschise.

Deși riscul de transmitere este mai mic în spațiile deschise, medicii sunt de părere că această măsură ar contribui la combaterea pandemiei.

Aceasta ar fi utilă mai ales în spațiile deschise unde sunt grupuri numeroase sau la evenimente unde vor participa mai multe persoane.

Vom reveni la masca de protecție?

Specialiștii subliniază la unison că respectarea măsurilor de prevenirea răspândirii coronavirusului și vaccinarea anti-COVID-19 sunt principalele căi prin care se poate atenua evoluția negativă a epidemiei din această perioadă, comunică RRA.

Altfel, luna viitoare s-ar putea ajunge la 2.000-2.500 de pacienți la terapie intensivă, conform estimărilor Institutului Național de Sănătate Publică.

Aceasta este cel mai negru scenariu – a subliniat medicul epidemiolog Adriana Pistol, care pledează pentru purtarea măștii de protecție și în spațiile deschise, în orice loc în care se află mai multe persoane. Ea a explicat și de ce nu se impune carantinarea persoanelor vaccinate, chiar dacă au intrat în contact cu cineva infectat.

cazurile de covid

„Pericolul ca să ia virusul și să şi-l transmită, deci virusul să se multiplice în organismul unei persoane vaccinate este mic.

Numărul de cazuri care apare la persoane vaccinate este undeva sub 10%. Deci, pe de-o parte şansa ca să aibă virusul viu și să îl transmită mai departe este mică.

Capacitatea virusului de a se înmulți într-o cantitate suficientă încât să fie împrăștiat este mică, pentru că este blocată de anticorpii prezenți în organism, de aceea curățarea de virus se face într-o perioadă mult mai scurtă față de persoanele nevaccinate.

Nu renunțăm la a recomanda, chiar dacă suntem vaccinați, purtăm mască și pentru noi că avem o șansă chiar dacă mică, dar purtăm și pentru ceilalți”, a declarat Adriana Pistol.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: