Sari la conținut

Cele mai contagioase boli

bolnavii de cancer

Bolile contagioase au grade de risc diferite. Răceala, spre exemplu, se transmite uşor de la om la om, în timp alte afecţiuni „se iau” doar în anumite condiţii. Iată de ce te poţi molipsi şi ce e doar un mit.

Stafilococul auriu

Este o bacterie patogenă care duce se răspândeşte prin contact direct cu piele cuiva şi prin simpla atingere a lucrurilor sale personale, cum ar fi prosopul ori lama de ras. Stafilococul auriu e cu atât mai periculos cu cât poate duce la infecţii în sânge, mortale. În timp ce comunitatea medicală subiectul e tratat cu mare seriozitate, oamenii îşi amintesc de el după ce părăsesc vestiarele, cele mai propice locuri pentru înmulţirea stafilococului auriu.

Vărsatul de vânt

Adesea întâlnită la copii, boala este cauzată de un virus cunoscut sub numele de parvovirus B19. I se mai spune şi sindromul „obrajilor pălmuiţi”, fiindcă debutează prin apariţia unei erupţii roşiatice, pe faţă. Apropiaţii bolnavului sunt vulnerabili în prima parte a bolii, dar, pe măsură ce micuţii se “îmbujorează”, riscul de contagiune scade. Cel putin jumătate dintre adulţi au avut această infecţie şi există slabe şanse scăzute să se reinfecteze.
Herpesul

Exista 2 tipuri de virus herpes simpex (VHS): tipul 1 este preponderenta a herpesului labial şi tipul 2 care se transmite prin contact sexual şi produce herpes genital. Până să împlinească 20 de ani, mai mult de jumătate din populaţie e infectată cu primul virus. Simptomele sunt, practic, inexistente în unele cazuri. Alteori, persoana bolnavă se alege cu excrescenţe duireroase pe buze, bărbie, obraji, gingii sau zona genitală.

Zona Zoster

Boala este o infectie virala ce afectează rădăcinile nervoase. Se manifestă prin durere şi apariţia unei benzi eruptive pe o singură parte a corpului. Zona zoster este o boală mai comună în rândul persoanelor adulte şi la cele cu sistemul imunitar slăbit.
Răceala – se transmite cel mai uşor în primele două-trei zile de la debut, apoi riscurile de a căpăta boala dispar de tot.
HIV- se poate transmite prin patru tipuri diferite de fluid corporal: sânge, spermă, lapte matern şi secreţii vaginale. Virusul nu supravieţuieşte în afara organismului uman, aşa că sunt puţine şanse să fie luat pe calea aerului.

Hepatita

Anumite tipuri. Este o inflamare a ficatului, dar denumeşte generic şi un întreg spectru de infecţii virale care afectează ficatul. Fiecărui tip de hepatită îi corespunde un anumit virus, A, B sau C, însă boala poate fi autoindusă prin consumul excesiv de alcool. Simptomele ies la suprafaţă rar, de obicei prin lipsa apetitului, dureri stomacale sau vărsături.

Tuberculoza
Tuberculoza este una dintre cele mai frecvente boli infecţioase şi este provocată de diferite tipuri de bacterii din familia Mycobacterium tuberculosis. Boala se manifestă prin dureri toracice, tuse sangvinolente, secreţii flegmatice, transpiraţii nocturne, pierderea apetitului alimentar, scăderea bruscă în greutate, paloare şi oboseala cronică.
Febra tifoidă
Boala se transmite prin ingerarea hranei sau a apei contaminate cu fecalele unei persoane infectate. Boala provoacă stări febrile, dureri abdominale, constipatie, bradicardie relativă (rata pulsului scazută). Lăsată netratată, febra tifoidă poate fi mortală.
Ebola şi Sindromul pulmonar cu hantavirus
Acestease manifestă prin senzaţii acute de înecare şi tuse cu secreţii sangvinolente. Dacă bolile sunt însoţite şi de febra hemoragică, întregul corp sângerează, iar această sângerare poate provoca decesul pe fondul înecului cu propriul sânge.
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: