duminică, martie 22, 2026
9.1 C
București

Adio bypass gastric. Iată care este metoda non-invazivă de scădere rapidă în greutate

Pacienții care vor să-și facă un bypass gastric pentru a slăbi trebuie să îndeplinească câteva criterii – să aibă o greutate anormală, să nu poată slăbi cu ajutorul unor diete, să aibă indicile de masă musculară între 30 și 40. Există o metodă nouă, care îi poate face pe pacienți să piardă același număr de kilograme ca și un bypass gastric.

Procedura este una simplă – cu ajutorul unui endoscop se inserează în stomac 1 balon sau după caz 2 baloane legate cu ajutorul unui tub. Ajunse în stomac baloanele se umflă cu soluție salină și rămân în stomac timp de 6 luni. Procedura durează 20 de minute, iar pacientul este anesteziat. Nu este chirurgicală și se poate realiza fără a avea nevoie de un mediu steril precum o sală de operație.

Citeste si…

Pacienții pot slăbi de la 10 până la 30 de kilograme, iar în primele zile de la procedură, pacientul poate experiementa greață, stări de vomă și spasme ale stomacului, însă după 3 zile, pacientul își revine. Singura problemă la acest tratament o reprezintă prețul foarte ridicat – între 7.500$ și până la 10.000$.

A.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Alternativa naturală la Ozempic fără efecte adverse. STUDIU revoluționar

Un compus din sângele pitonilor ar putea deveni alternativa...

Coaja de lămâie: super-alimentul ignorat care poate sprijini detoxifierea și sănătatea celulară

Lămâia este recunoscută pentru conținutul său bogat de vitamina...

Ajutor financiar înainte de Paște pentru pensionari. Cine primește până la 1.000 de lei

Guvernul anunță un sprijin financiar înainte de Paște pentru...

Rugăciune puternică de protecție către Sf. Patrick. Rostește-o în momente de cumpănă și deznădejde

Rugăciunea Sfântului Patrick, o rugăciune puternică de protecție și...

Dr. Florin Roșu avertizează: Astenia de primăvară îți poate afecta imunitatea mai mult decât crezi

Dr. Florin Roșu explică de ce primăvara poate favoriza...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Adevărul despre șansa gratuită pentru cuplurile infertile. Un reputat medic român a spus tot

Adevărul despre șansa gratuită pentru cuplurile infertile. Un reputat...

Endoscopia digestivă. Care sunt bolile pe care le poate diagnostica

Endoscopia digestivă endoscopicę și pentru a depista diferite probleme...

Adiția de os. Ce trebuie să știm despre această procedură și ce riscuri implică

Adiția de os, ce ne așteaptă după această procedură? Adiția de...

Operația care poate avea ca efect remisiunea diabetului de tip 2

Diabetul de tip 2 poate intra în remisiune odată...

Citește și