Sari la conținut

Adrian Gheorghe, despre mandatul de 8 luni la CNAS: „Nereușitele acestui mandat sunt ale mele. Reușitele sunt ale instituției”

Adrian Gheorghe, despre mandatul de 8 luni la CNAS: „Nereușitele acestui mandat sunt în primul rând ale mele. Reușitele sunt în primul rând ale instituției”.

Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost revocat din funcție la doar opt luni de la numire. Adrian Gheorghe este economist senior în domeniul sănătăţii la Imperial College London, are un doctorat la Universitatea din Birmingham şi a lucrat ca economist în sănătate la Oxford Policy Management, o firmă de consultanţă în dezvoltarea internaţională, conform profilului său de LinkedIn.

În mandatul de opt luni la conducerea CNAS, Adrian Gheorghe a realizat concursuri pentru funcţiile de conducere ale Caselor judeţene de Asigurări şi a început un proiect de digitalizare a instituţiei şi trecerea spre mediul online.

Adrian Gheorghe, despre mandatul de 8 luni la CNAS:  „Am făcut cât am putut”

„Am predat mandatul pe care l-am exercitat la CNAS în ultimele luni. Echipa mea a predat către funcționarii CNAS toate proiectele în care a fost implicată și produsele digitale la care am lucrat în acest timp, în primul rând noul website, inclusiv parole, manuale de utilizare dezvoltate in-house etc și și-a revocat toate drepturile de acces. Sper că a fost o tranziție ordonată, calmă și eficientă, cum a fost cea de care am beneficiat și eu când am preluat mandatul în ianuarie. Un scurt bilanț a ceea ce s-a realizat este în infograficul atașat.

Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest mandat. Într-o ordine aproximativ cronologică: votanților, membrilor și voluntarilor USR PLUS, care au făcut prezența la guvernare o realitate;

lui Vlad Voiculescu, care m-a convins, nominalizat și susținut;

conducerii USR PLUS, care m-a asumat și susținut;

Consiliului de Administrație al CNAS, conducerii și funcționarilor CNAS și din casele de asigurări de sănătate (CAS), care au lucrat deschis și constructiv;

celor din sistemul de sănătate, Guvern, Parlament, asociații profesionale, asociații de pacienți, industrie, care au avut un dram de încredere;

Ioana Mihaila și secretarilor de stat MS, cu care am lucrat excelent;

echipei mele de la cabinet – Alexandra Costin, Sânziana Mardale, Cristi Radu, Ștefan Strilciuc, Mihaela Tanase – pentru un serviciu exemplar; familiei mele, pentru foarte multe lucruri.

Am făcut cât am putut”, a scris Adrian Gheroghe pe contul său de Facebook.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

„Nereușitele acestui mandat sunt în primul rând ale mele. Reușitele sunt în primul rând ale instituției”

La începutul anului, Adrian Gheorghe a fost numit de Vlad Voiculescu în funcția de președinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Opt luni mai târziu, în septembrie, a fost demis de premierul Florin Cîțu după decizia miniștrilor USR PLUS de a se retrage din Guvern.Gheorghe a făcut parte din echipa lui Voiculescu și în primul mandat al acestuia la Ministerul Sănătății.

„Nereușitele acestui mandat sunt în primul rând ale mele și reușitele sunt în primul rând ale instituției. Chiar dacă multe idei au plecat de la conducere, implementarea lor nu ar fi fost posibilă fără concursul funcționarilor CNAS și CAS. Nu sunt puțini, executanți și directori, care au lucrat seara/noaptea și în weekend, fără să le dea nimeni dispoziție, pentru ca lucruri bune să se întâmple. Trebuie știut acest aspect, pentru că despre cei care blochează – personaj colectiv – se vorbește toată ziua.
Aș vrea să punctez un mesaj despre continuitate. Tot ce s-a făcut în această perioadă s-a făcut în colaborare strânsă cu conducerea precedentă, căreia îi mulțumesc pentru profesionalism. Din echipa pe care am găsit-o în ianuarie, au continuat alături de mine doamna VP, directorul general, directorul de cabinet și purtătorul de cuvânt. Și cu noul VP am lucrat foarte bine. Nu e puțin lucru și cred că această continuitate a fost un ingredient esențial pentru a mișca lucrurile.
Sper că va fi o rețetă pe care și alții o vor încerca, după propriul gust, deoarece sunt mai mulți oameni în sistemul de sănătate decât se crede cu care se poate lucra foarte bine. Toată miza este ca accentul să cadă pe a lucra colaborativ și profesionist, și nu pe altceva.
Reperele de transparență, predictibilitate și performanță pe care le-am propus la început cred că rămân esențiale pentru reforma asigurărilor sociale de sănătate în Romania. Acest sistem nu se poate transforma radical în 8 luni, dar cred că au fost făcuți pași importanți pentru o bază de reforme. Rămân multe probleme și multe de făcut în continuare. Sper ca printre prioritățile conducerii să rămână:
  • Comunicarea constantă, transparentă și eficientă cu publicul larg;
  • Organizarea concursurilor echidistante si meritocratice pentru posturile de execuție și conducere de la CNAS și CAS;
  • Reforma alocării fondurilor gestionate de CNAS în funcție de obiectivele politicii de sănătate naționale și de indicatori de performanță, nu exclusiv pe baze istorice;
  • Instrumente de contractare moderne, aplicate, flexibile și informate de dovezi”, a mai scris Adrian Gheorghe.
Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel