Sari la conținut

Atenție la acest tip de cancer. Pot să apară semne urât mirositoare! Oncolog: „La început crezi că sunt cauzate de o eventuală răceală”

pacient cancer
sursa foto: arhiva doctorulzilei
Pacient cu cancer

Cancerul cavității bucale începe în gură. Poate fi numit și cancer oral. Cancerul orofaringian începe în partea de mijloc a gâtului, chiar în spatele cavității bucale, care poate fi văzută atunci când gura este deschisă.

Oncologul Radu Berceanu a vorbit la Antena 3 despre cancerele din sfera ORL, frecvent diagnosticate la bărbați.

„Cele mai frecvente sunt cancerele de cavitate orală: faringe și laringe. Ele sunt ca incidență undeva în jur de 7%. Putem spune că este o frecvență medie când le analizăm din totalul cancerelor din țara noastră.

Însă, reprezintă un factor important de suferință pentru populație și este important să fie abordate corect de la început pentru că se pot vindeca. Acest tip de cancere au un impact atât fizic, cât și psihic pentru că oarecum ne mutilează.

Aceste cancere debutează subtil

La început, poți avea mici modificări ale vocii, poți avea probleme la înghițit, disconfort local. La început crezi că sunt cauzate de o eventuală răceală. În timp, prin extensia bolii local, pot apărea sângerări, dificultăți la respirație, umflături în părțile laterale ale gâtului și chiar secreții persistente sau cu miros neplăcut.

Totodată, la anumite tumori, cum sunt tumorile de rinofaringe sau de sinusuri paranazale, durerile de cap pot fi un simptom destul de prevalent și de persistent. Foarte mulți dintre pacienți spun că au avut simptome timp de multe luni înainte de a se adresa unui medic și au ajuns să se adreseze medicului în momentul în care aceste simptome s-au complicat sau au fost presați de familie să se prezinte la medic.

Dacă tumora este foarte avansată și este localizată într-o zonă ce afectează laringele, direct sau indirect, poate fi necesară aplicarea unor tratamente care se soldează cu incapacitate totală de a mai vorbi. Există însă speranță pentru că sunt tratamente non-chirurgicale care pot să vindece ca tratamentele chirurgicale, iar acești pacienți își pot păstra vorbirea cu foarte mare probabilitate.

Igiena orală este extrem de importantă

Trebuie să ne tratăm problemele stomatologice. Când există probleme orale cronice, inflamația produsă de leziunile din sfera stomatologică poate duce la apariția cancerului.

Fumatul este foarte frecvent implicat în apariția tumorilor din sfera ORL. Bineînțeles, trebuie să evităm consumul excesiv şi nu în ultimul rând, e foarte important să avem o igienă orală adecvată.

Virusul HPV este implicat tot mai frecvent în apariția tumorilor din sfera ORL, în special tumori de orofaringe. Deci, când ai o tumoră ORL produsă de papilomavirus, prognosticul tău este mai bun decât atunci când e produsă de fumat sau de altă cauză. Prevenția este foarte importantă. Vaccinarea anti-HPV este absolut foarte eficace pentru a preveni transmiterea acestui virus în populație și ajută foarte mult să scadă riscul de tumori produse de HPV.

Trebuie să înţelegem că prevenţia este prevenție. Cu cât este mai devreme, cu atât este mai bine, deoarece riscul de apariție a tumorilor produse de HPV este proporțional cu riscul de infecție, cu durata infecției, cu cronicizarea infecției. Deci, cu cât putem implementa prevenția pe scară mai largă, cu atât este mai bine.

Dacă ai avut deja infecție timp de 10, 20, 30 de ani, este posibil ca vaccinul să ajute, dar în acest caz beneficiile sunt mai mici comparativ cu situația în care vaccinarea s-a realizat încă din adolescență. În ceea ce priveşte simptomele, acestea sunt aceleași simptome, deoarece ele nu sunt produse de virus, propriu-zis, ci sunt produse de tumori.

Tumorile pot fi vindecate

Asta e mesajul cel mai important. Avem foarte mulți pacienți pe care i-am vindecat de tumorile foarte avansate. Și, bineînțeles, șansa de vindecare este cu atât mai mare cu cât găsești boala într-un stadiu mai mic și cu cât o tratezi mai corect.

Dacă pacientul se adresează de la început, avem cele mai mari șanse să-l vindecăm, chiar dacă este într-un stadiu 3 sau chiar stadiu 4, pentru că tratamentele sunt foarte eficace, avem acces la ele inclusiv la noi în țară și, printr-o abordare multidisciplinară, putem să ajutăm foarte, foarte mult.

În concluzie, să ne lăsăm de fumat, să avem grijă de igienă orală, să ne vaccinăm dacă este cazul și să ne prezentăm la medic la primele simptome.” a spus medicul Radu Berceanu, vineri, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel