Sari la conținut

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Nazalizare

Modificarea vocii prin obtinerea unei rezonante exagerate in producerea sunetelor. Se disting doua feluri de nazalizare: rinolalia inchisa si rinolalia deschisa. – Rinolalia inchisa este provocata de suprimarea permeabilitatii nazale. Ea se observa atunci cand fosele nazale sunt astupate. Aceasta obstructie este consecutiva unei inflamatii sau unei tumori. – Rinolalia deschisa este provocata de exagerarea permeabilitatii nazale. Ea se observa, in principal, in cursul paraliziilor valului palatin, consecutive unor afectiuni neurologice (accident vascular cerebral), unor traumatisme (perforarea boltei sau valului palatin) sau unor tumori ale capului sau gatului. Sinonime: rinolalie inchisa, rinolalie deschisa.

Natremie

Nivel al sodiului in plasma sangvina. Natremia reflecta starea de hidratare globala a unui subiect, hidratarea extracelulara (plasmatica indeosebi) si intracelulara.

Nastere

Expulzia sau extractia completa din corpul mamei, independent de durata gestatiei, a unui produs de conceptie care, dupa aceasta separare respira sau manifesta oricare alt semn de viata ca bataia inimii, pulsatia cordonului ombilical sau contractia efectiva a unui muschi supus actiunii vointei, fie ca a fost sau nu taiat cordonul ombilical si fie ca placenta a ramas sau nu atasata – def. data de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Nasterea reprezinta totalitatea fenomenelor mecanice si fiziologice care duc la expulzia fatului si anexelor sale in afara cailor materne. Nasterea la termen are loc intre a 38-a si a 42-a saptamana de amenoree. Nasterea prematura este considerata ca fiind intre a 28-a si a 37-a saptamana de amenoree. Primele semne ale nasterii sunt pierderea dopului de mucus care obstrueaza colul uterin, pierderea apelor si contractiile uterine. Pierdera dopului de mucus se manifesta prin eliminarea unor glere sangvinolente. De obicei se produce ori inainte de inceperea travaliului ori cu mai multe inaintea inceperii primelor contractii. Pierderea apelor, ruptura membranelor care antreneaza o scurgere de lichid amiotic este spontana, imprevizibila si nedureroasa. Pierderea poate fi abundenta sau doar zemuinda, dar determina plecarea spre maternitate. Travaliul poate incepe imediat dupa ruperea pungii apelor sau mai poate intarzia un numar de ore sau de zile. Contractiile uterine sunt din ce in ce mai apropiate in timp, mai regulate si mai intense si dureroase, dar nu se mai opresc pana la nasterea copilului. Ca regula generala, ritmul contractiilor se accelereaza treptat la 20, la 15, la 10, la 5 minute, dar se intampla ca ele sa se produca dintr-odata la fiecare 5 minute. Nasterea normala se desfasoara in trei faze: dilatatie, expulzie, delivrenta. Pe toata perioada acestui travaliu, monitorizarea cordului fatului permite supravegherea ritmului cardiac fetal, prin tocografie. Dilatatia este faza in timpul careia colul uterin se inmoaie, se micsoreaza si se sterge sub efectul contractiilor. El se dilata apoi la fiecare contractie pana la o deschidere de aproximativ 10 centimetrii diametru. Expulzia este faza in timpul careia apare copilul, provocandu-i mamei nevoia de a impinge contractand muschii diafragmului si ai abdomenului. Pentru o mai buna desfasurare a nasterii, mama trebuie sa nu incerce sa impinga decat in cursul contractiilor. Perienul se intinde treptat si apare capul copilului. In momentul expuziei, o mica interventie se poate practica – incizia perineului atunci cand el este intins de catre capul fetal, pentru a preveni rupturile complete ale perineului si supraintinderile periculoase. Aceasta este o interventie benigna si putin dureroasa, care se cicatrizeaza foarte bine. Delivrenta este faza in timpul careia placenta si membranele sunt dezlipite si expulzate prin contractii, la 5 pana la 30 de minute de la expulzia fatului. Dupa delivrenta, eventualele rupturi ale vaginului si inciziile practicate sunt curatate si suturate. Daca exista vreo indoiala asupra integritatii membranelor, placentei si cordonului se va efectua o revizie uterina : medicul introduce mana inmanusata in uter si ii examineaza peretii. Unele nasteri se anunta dificile si necesita recurgerea la forceps, ventuza sau la operatia cezariana. Forcepsul este un fel de pensa cu doua brate in forma de lingura si este utilizat de obstretician pentru a ghida trecerea capului fatului cu scopul de a-i usura iesirea. Ventuza inlocuieste uneori forcepsul, este plasata in varful craniului copilului, in momentul dilatatiei complete a colului. Este creat un vid de aer pentru a usura aderenta ventuzei, iar capul este atunci ghidat spre exterior. Cezariana este o interventie chirurgicala care consta in incizarea abdomenului si a uterului pentru a extrage copilul. In cazul nasterii naturale, pot aparea unele traumatisme minore asupra fatului. Utilizarea forcepsului sau a ventuzei provoaca bose uneori marcante, care insa dispar in cateva zile. Starea post-partum sau lehuzia dureaza in jur de 6 saptamani dupa nastere, pana la revenirea fluxului menstrual. In caz de alaptare, revenirea fluxului menstrual este decalata si intervine dupa oprirea alaptarii. Involutia uterina este insotita in primele zile de dureri numite colici. Scurgerea vulvara (lohii), mai intai de sange apoi seroasa, dureaza aproximativ doua saptamani.

Narcotic

Substanta chimica, medicamentoasa sau nu, caracterizata prin efectele sale asupra sistemului nervos. Pot provoca atipire, relaxarea muschilor si diminuarea sensibilitatii putand merge pana la anestezie. Printre narcotice care sunt medicamente, se gasesc in principal analgezicele centrale pe baza de morfina sau de derivati a acesteia, unele hipnotice si unele anxiolitice. Narcoticele sunt supuse legislatiei privind stupefiantele deoarece sunt susceptibile sa antreneze o farmacodependenta (toxicomanie). Sinonim: stupefiant.

Naboth (ou al lui)

Mic chist al uterului. Nu antreneaza nici o durere si nu necesita nici un tratament. Sinonim: chist al lui Naboth.

Mycozis fungoides

Afectiune determinata de dezvoltarea maligna a celulelor T la nivel cutanat – este un limfom cutanat cu celule T. Cauzele nu se cunosc dar se presupune ca ar fi implicati factori genetici. Sinonim: sindrom Alibert Bazin, granulom fungoid.

Mallory-weiss (sindrom al lui)

Ruptura superficiala si longitudinala a mucoasei situate la jonctiunea esofagului cu stomacul. Survine dupa importante eforturi de a voma si se manifesta printr-o hemoragie digestiva inalta. Tratamentul este aproape intotdeauna medicamentos si poate face apel la transfuzii in caz de hemoragie masiva.

Maligna

Se spune despre o tumora canceroasa susceptibila de a infiltra tesuturile invecinate si de a se generaliza; de asemenea, mai rar, despre o afectiune care prezinta un caracter grav si insidios, spre deosebire de caracterul benign.

Malabsorbtie (sindrom de)

Tulburare a absorbtiei intestinale a nutrimentelor (glucide, lipide, proteine etc.) determinata de o atingere a peretelui intestinului subtire. Simptome si semne – Un sindrom de malabsorbtie se defineste adesea, dar nu in mod obligatoriu, printr-o diaree grasoasa si, intotdeauna, prin mai multe carente cauzate de proasta asimilare a alimentelor. Aceste carente se traduc prin pierdere in greutate, edeme ale membrelor inferioare, anemie, tulburari ale metabolismului fosforului si calciului cu crize de tetanie si dureri osoase si, in sfarsit, prin hemoragii. Tratament – Tratamentul consta in remedierea diferitelor carente nutritionale si in tratarea cauzelor tulburarilor, de exemplu, printr-un regim fara gluten pentru boala celiaca, prin administrarea unui medicament antiparazitar pentru lambliaza si prin chimioterapie in caz de limfom.

Magneziu

Oligoelement indispensabil organismului, care intervine in numeroase si importante reactii fiziologice (metabolismul glucidelor, lipidelor si proteinelor, in excitabilitatea neuromusculara, in activitatile enzimatice, in permeabilitatea celulara, in coagularea sangvina etc.) Corpul unui adult contine aproximativ 25 grame de magneziu (Mg). Mai mult de jumatate din aceasta cantitate se gaseste in oase, un sfert in muschi, iar restul se repartizeaza, in principal, in inima, ficat, rinichi, tubul digestiv si in plasma. Aporturile recomandate sunt de 5 miligrame per kg de greutate corporala si pe zi. Necesitatile femeii gravide sunt multiplicate cu 2, cele ale copilului cu 3. Sursa – Cele mai bune surse alimentare de magneziu sunt cerealele complete, fructele oleaginoase (migdale, nuci), legumele uscate, ciocolata, unele fructe de mare (o specie de melci) si unele ape minerale. Se poate observa o carenta in caz de alimentatie prea saraca in magneziu (regim hipocaloric, subnutritie), de crestere a necesitatilor (sarcina, alaptare), de pierdere renala, de malabsorbtie digestiva (tulburare a absorbtiei intestinale a alimentelor), precum si in alcoolismul cronic. Ea se traduce, in principal, prin tulburari neuromusculare, dintre care spasmofilia si tetania sunt tulburarile cele mai frecvente. O supraincarcare cu magneziu poate fi consecinta unei insuficiente renale severe. Utilizare Terapeutica – Magneziul poate fi administrat pe cale orala (comprimate, capsule, pliculete cu praf, fiola buvabila) sau pe cale injectabila (intramusculara sau intravenoasa). El este indicat pentru prevenirea si tratarea posibilelor carente. Unii compusi de magneziu (carbonatul, oxidul sau hidroxidul) sunt utilizate ca pansamente gastrice. Efecte Nedorite – In general foarte bine tolerat, magneziul poate antrena o diaree atunci cand este absorbit cantitate mare pe cale orala.

Maduva spinarii

Parte a sistemului nervos central situata in canalul rahidian, care este format prin stivuirea vertebrelor in spatele corpilor vertebrali. Maduva spinarii este inconjurata de trei membrane, meningele. Ea se prelungeste in sus cu bulbul rahidian (inceputul encefalului) si in jos cu un cordon fibros de aproximativ 25 centimetri lungime, numit filum terminale. Maduva este parcursa de doua santuri secundare colaterale. Din fiecare sant colateral pleaca un ansamblu de filete nervoase care se grupeaza in radacini: de fiecare parte a maduvei iau nastere 31 radacini posterioare si 31 radacini anterioare. Fiecare radacina posterioara se uneste cu radacina anterioara de la acelasi nivel pentru a forma un nerv rahidian. Interiorul maduvei cuprinde doua tipuri de tesut nervos: substanta alba, situata la periferie si substanta cenusie in centru, schitand in linii mari, in sectiune, o forma de H, cu cele doua coarne anterioare efilate. Bara orizontala a literei H este traversata vertical, in centrul ei, de un canal fin al ependimului, umplut cu lichid cefalorahidian. Informatiile senzitive ajung la maduva prin radacinile posterioare ale nervilor. Informatiile simple sunt analizate direct de catre substanta cenusie. Informatiile complexe urca din substanta alba pana la encefal. Comenzile motorii simple provin din substanta cenusie a maduvei; ordinele complexe, de la encefal, prin intermediul substantei albe a maduvei; toate ordinele sunt transmise altor nervi motori prin radacinile anterioare ale nervilor. Patologie – Patologia maduvei spinarii cuprinde compresiile (tumori), infectiile (meningite), accidentele vasculare (hemoragie, tromboza), traumatismele, tumorile, carentele in vitamina B 12 si afectiunile inflamatorii (scleroza in placi). O sectionare a maduvei spinarii este ireversibila; ea antreneaza o tetraplegie (paralizia celor patru membre) in caz de sectionare la inaltimea rachisului cervical, o paraplegie (paralizie a membrelor inferioare) in caz de sectionare la inaltimea rachisului dorsal.

Maduva hematopoietica

Tesut prezent in os, responsabil de producerea tuturor elementelor figurate ale sangelui (globule rosii, globule albe, plachete). Maduva osoasa este prezenta in toate oasele la nastere. Ea contine numeroase celule grasoase si toate descendentele care vor da nastere celulelor sangelui circulant. Functia sa de productie se concentreaza, la varsta adulta, in interiorul oaselor rachisului, toracelui, umarului si bazinului. Maduva osoasa normala permite regenerarea celulelor sangvine multumita unei rezerve de celule-suse. Maduva osoasa produce in fiecare zi miliarde de celule, de exemplu 200 miliarde de globule rosii si 10 miliarde de polinucleare neutrofile. In caz de nevoie, productia de celule a maduvei osoase creste considerabil. Astfel, pentru globulele rosii, numarul poate fi multiplicat cu 10 in caz de pierdere prin hemoragie sau prin hemoliza (distrugere). Explorari si patologie – Maduva osoasa este explorata si studiata printr-o punctie, realizata in stern sau printr-o biopsie efectuata la nivelul crestei iliace posterioare. Bolile maduvei osoase pot fi clasificate in diferite categorii. – Aplaziile, saracia maduvei osoase in celule suse ale diferitelor descendente, sunt provocate, in general, de o leziune a celulelor suse. Toxicitatea anumitor medicamente poate fi o cauza. – Bolile cauzate de toxice sau de deficitele in vitamine (medicamente toxice industriale ca benzenul, carenta in acid folic, in vitamina B12) impiedica dezvoltarea normala a celulelor maduvei – Proliferarile anormale ale celulelor prezente in maduva se observa in cursul diferitelor tipuri de boala maligna (leucemie, mielom etc.). – Fibroza maduvei se observa in cursul mielofibrozelor (cresterea retelei de colagen situata in jurul celulelor suse ale maduvei osoase). Sinonim: maduva osoasa.

Macromelie

Dezvoltare exagerata a unuia sau mai multor extremitati. Macromelia parestezica este o iluzie constand din senzatia de marire a extremitatilor.

Macroglobulinemie waldenstrom

Boala legata de o proliferare a celulelor de origine limfocitara (susa a celulelor care dau nastere in mod normal limfocitelor, varietate de globule albe implicate in reactiile imunitare), care secreta in exces un fel deosebit de anticorpi, imunoglobulina M (IgM). Frecventa si cauza – Boala lui Waldenstrom atinge, de obicei, persoanele trecute de 60 ani, cu o usoara predominanta a sexului masculin. Cauza bolii este necunoscuta. Simptome si semne – Secretia excesiva de imunoglobuline M provoaca o crestere a vascozitatii sangvine si a volumului plasmatic. Aceste tulburari au rasunet asupra sistemului nervos si se traduc prin zbarnaituri in urechi, printr-o micsorare a acuitatii vizuale, prin dureri de cap, prin tulburari ale constientei care pot merge, in cazurile cele mai grave, pana la coma. In plus, hipervolemia (cresterea volumului plasmatic) poate antrena o insuficienta cardiaca, iar excesul de imunoglobuline din sange poate provoca hemoragii legate de perturbatiile mecanismelor de coagulare a sangelui. De altfel, depunerile de imunoglobulina M in rinichi sau in nervii periferici determina uneori, respectiv, o insuficienta renala si o paralizie, indeosebi a membrelor inferioare. O crestere a dimensiunilor splinei, ficatului sau ganglionilor limfatici se observa la aproximativ un sfert dintre cazuri. Diagnostic – Secretia excesiva de imunoglobulina M este pusa in evidenta si cuantificata, sub forma unui „pic monoclonal”, prin electroforeza (deplasarea particulelor sub efectul unui camp electric) a proteinelor plasmei sangvine; acesta releva un nivel seric de imunoglobulina M mai mare de 5 grame pe litru de ser. Proliferarea limfoida este detectata prin punctie a maduvei osoase; in unele cazuri, excesul de celule limfoide este observabil si in sange. Tratament – Tratamentul vizeaza franarea proliferarii limfoide responsabila de secretia excesiva de imunoglobulina M. El consta, in general, intr-o chimioterapie administrata pe cale orala, asociind uneori mai multe substante (polichimioterapie). In cazurile cele mai severe, o plasmafereza (prelevare a plasmei bolnavului, care ii este reintrodusa in circulatia sangvina dupa separarea anticorpilor in exces) permite sa se reduca mai repede nivelul de anticorpi sangvini. In formele in care cresterea nivelului de imunoglobulina M constituie singurul semn al bolii, este necesara o supraveghere regulata a pacientului pentru a putea detecta cat mai devreme posibil o eventuala evolutie catre boala lui Waldenstrom declarata. Cauza bolii ramanand la ora actuala necunoscuta, nu poate fi adoptata nici o masura preventiva. Sinonim: boala lui Waldenstrom.

Macroglobulina

Anticorp apartinand unei categorii de imunoglobuline monoclonale (elaborate de celulele provenite din aceeasi celula, deci toate identice) de tip IgM. Prezenta macroglobulinelor in sange dezvaluie existenta unui proces mai mult sau mai putin malign.

Macrofag

Celula mare avand proprietatea de a ingera si distruge particulele mari (celule lezate sau batrane, particule straine, bacterii) prin fagocitoza. Macrofagele constituie primul mecanism de aparare celulara impotriva agentilor infectiosi. Ele sunt gasite in toate tesuturile.

Macrodontie

Prezenta dintilor anormal de voluminosi pe un maxilar sau pe ambele. Este o anomalie ereditara care priveste toate grupele de dinti. Tratamentul consta in purtatul unui aparat dentar, dupa ce s-a eliberat locul prin extragerea celor patru premolari.

Macrocit

Eritrocit (globul rosu) de dimensiuni anormal de mari. Existenta macrocitelor se observa indeosebi in cursul carentelor in vitamina B 12 sau in deficit de folati si in decursul tuturor bolilor tesuturilor mieloide. O macrocitoza poate, de asemenea, sa rezulte din efectul toxic asupra maduvei osoase exercitat de anumite medicamente, alcool. Sinonim: megalocit.

Lyme (boala lui)

Este o boala infectioasa articulara, neurologica si cardiaca, al carei agent este o bacterie din familia spirochetelor, Borrelia burgdoferi. Borrelia burgdoferi este transmisa omului prin intepatura unei capuse. Mai multe mamifere, intre care cerbii, constituie rezervoarele de bacterie. Boala lui Lyme se intalneste in Europa, America si Australia. Evolutie – Boala lui Lyme evolueaza in trei faze: – Faza primara se manifesta printr-o leziune numita eritem cronic migrator, survenind intre trei zile si o luna dupa intepatura capusei. Acesta este o roseata cutanata initial papuloasa si inflamatorie, centrata pe punctul de intepatura, care se intinde in mod concentric, formand un inel. Eritemul este insotit de o febra de mica intensitate, de dureri articulare si musculare. Leziunea cutanata dispare in trei saptamani. – Faza secundara se exprima prin pusee de eritem, prin manifestari neurologice, prin manifestari cardiace si prin dureri articulare de origine inflamatorie. Ea dureaza de la cateva saptamani pana la cateva luni. – Faza tertiara survine la mai multi ani dupa intepatura; ea asociaza o acrodermatita cronica atrofianta, un pseudolimfom, reumatism cronic al uneia sau mai multor articulatii si atingeri cerebrale. Tratament – Tratamentul consta in antibioterapie, care trateaza manifestarile clinice debutante si previne manifestarile neurologice tardive. Boala lui Lyme poate lasa sechele de natura variata, indeosebi neurologice sau cutanate. Prevenirea bolii consta eventual in tratarea cu antibiotice dupa o intepatura de capusa daca regiunea geografica este cunoscuta ca loc de aparitie a bolii. Sinonim: borelioza.

Lactoglobulina

Globulina existenta in lapte. Laptele uman contine aproximativ 5,3 g globuline/litru.

Lactogeneza

Procesul de formare a laptelui. Sinonim: galactogeneza.

Lactoflavina

Vitamina B2, cunoscuta si sub denumirea de riboflavina, are un rol determinant in reglarea respiratiei celulare, in procesul de fixare a fierului in hemoglobina, in sinteza proteinelor, precum si in catabolismul lipidelor si glucidelor. Ea grabeste reactiile din organism si este necesara pentru producerea de globule rosii in sange. Toate actiunile care suprasolicita organismul, precum si dezvoltarea fizica, au nevoie de un aport suplimentar de vitamina B2 (sarcina, alaptare). Ca toate celelalte componente ale grupei B, riboflavina este solubila in apa, asadar trebuie consumata zilnic. Aceasta vitamina este rezistenta la caldura, dar foarte sensibila la lumina si pH-ul alcalin – ea poate disparea partial in apa de fierbere a alimentelor. Necesarul zilnic de vitamina B2 variaza intre 1,5 si 1,8 mg/zi la adult. Dozele mari pot genera sensibilitate la razele solare si simptome precum: mancarimi, senzatii de arsura, furnicaturi. Carenta de riboflavina provoaca leziuni ale pielii si ale mucoaselor, tulburari de vedere, crestere si dezvoltare, stari de oboseala, caderea parului, dereglari de hemopoieza si sinteza a hemoglobinei, micsoreaza continutul de glicogen in ficat si rezistenta organismului fata de infectii, favorizand aparitia unor boli dermatologice. Riboflavina se gaseste atat in produsele animale, cat si in cele vegetale. Principalele surse alimentare de vitamina B2 sunt: ficat, inima, carne de vita sau porc, peste, ou, lactate, cereale integrale, legume cu frunze verzi (broccoli, spanac, sparanghel, laptuci, stevie), drojdia de bere, hrisca, ovaz, painea de secara si din faina de grau integrala, fasolea, mazarea, nuci, soia, rosii, conopida. Sinonim: vitamina B2.

Lacrimare

Scurgere de lacrimi provocata de o iritatie a ochiului sau de un obstacol mecanic in calea evacuarii lor. Secretia de lacrimi este o reactie reflexa destinata protejarii corneei iritate (corp strain, ulceratie). Unele tulburari care nu au la baza o afectiune a ochiului, de exemplu o rinita alergica (febra fanului), se manifesta si ele printr-o lacrimare excesiva. O lacrimare poate sa se produca si atunci cand canalul de scurgere a lacrimilor nu-si poate indeplini functiile sau cand este obstruat. O paralizie poate, de asemenea, sa se afle la originea unei lacrimari, denumita in mod obisnuit lacrimi de crocodil, care se manifesta in cursul masticatiei. Tratamentul depinde de cauza lacrimarii.

Lacrimal (aparat)

Totalitate a organelor care secreta si excreta lacrimile si pelicula lacrimala. – Aparatul lacrimal secretoriu cuprinde glanda lacrimala, care este situata in spatele marginii superioare a orbitei, la unghiul extern, si asigura secretia lacrimala reflexa (lacrimi). – Aparatul excretor cuprinde punctele lacrimale, mici orificii situate pe marginea libera a pleoapelor, la extremitatea interna a acestora; canaliculele lacrimale care urmeaza acestora se indreapta spre interior, catre sacul lacrimal, situat intre unghiul intern al ochiului si peretele nazal, este legat de cavitatea nazala prin canalul lacrimonazal. Functionare – Lacrimile protejeaza corneea aducandu-i elementele indispensabile hranirii sale si eliminarii corpilor straini. Lubrifiind corneea, lacrimile impiedica ulcerarea ei. Clipirea din ochi, care etaleaza pelicula (filmul) lacrimala pe ochi, intretine, de asemenea, lubrifierea conjunctivelor. Patologie – Aparatul lacrimal se altereaza cu varsta, iar secretia de lacrimi se micsoreaza. Unele medicamente atropinice (mai ales benzodiozepinele), o hipertiroidie sau o conectivita sunt, de asemenea, capabile sa sece secretia lacrimala. O diminuare a excretiei de lacrimi se mai poate manifesta in cazul unei boli autoimune (sindromul Goujerot-Sjogren), in cazul eversiunii (intoarcerii) punctului lacrimal prin anomalia pozitiei pleoapei inferioare sau din cauza unui obstacol pe calea lacrimala, de origine congenitala (imperforatia canalului lacrimonazal), traumatica (ingustare cicatriceala, arsura), tumorala sau inflamatorie (dacriocistita).

Lacodacriocistostomie

Interventie chirurgicala destinata remedierii obstructiei canaliculelor lacrimale prin imbinarea fundului de sac conjunctival infero-intern cu sacul lacrimal.