Irina Lungu

Boala parazitara datorata infestarii globulelor rosii de catre babesoide. Babesoidele sunt protozoare care paraziteaza omul si numeroase animale (piroplasmoza canina). Denumirea bolii si a protozoarelor deriva din numele savantului roman Victor Babes. Infectia se transmite prin intepatura de capuse apartinand unor specii variate. Sub forma sa benigna, care se intalneste frecvent in SUA, babesioza se traduce prin febra, astenie, transpiratii si dureri musculare. In Europa, ea survine mai ales la subiectii care au suferit ablatia splinei; in acest caz este vorba de o forma grava care se manifesta printr-o anemie acuta, care apare brutal, si printr-o insuficienta renala severa. Tratamentul asociaza, in afara de indepartarea capusei, care ramane prinsa in piele mai multe zile, transfuzii sangvine, metode de epurare a sangelui prin rinichi artificial si antibiotice.

Sare a acidului azotos. Sinonim: nitrat.

Inhibitor al anhidrazei carbonice, folosit in tratamentul glaucomului.

Malformatie congenitala manifestata prin lipsa capului.

Accident neurologic localizat, cu durata mai mica de 24 ore, de origine ischemica, adica provocat printr-o intrerupere sau diminuare a circulatiei sangvine intr-un vas cerebral. Simptome si diagnostic – Simptomele unui accident ischemic tranzitoriu sunt bruste si foarte variabile: pierderea vederii cu un ochi, paralizie sau amortirea unei jumatati de corp, afazia (tulburari de vorbire) etc. Diagnosticul este stabilit, in principal, prin examenul clinic al pacientului. Tratament si prevenire – Tratamentul are drept scop prevenirea unui accident vascular cerebral care poate surveni in decurs de 5 ani dupa un accident ischemic tranzitoriu la 25-33% dintre subiecti: supravegherea unei hipertensiuni arteriale, a unui diabet, a unei hipercolesterolemii si suprimarea fumatului. Sinonim: atac ischemic tranzitoriu.

Substanta chimica folosita pentru omorarea capuselor.

Malformatie congenitala caracterizata prin lipsa cordului.

Procedeu cu ajutorul caruia se calculeaza densitatea tesuturilor. Tehnica ce permite calcularea densitatii tesuturilor traversate de doua feluri de radiatii X de energie diferita. Indicatii – Aceasta tehnica permite urmarirea evolutiei continutului mineral osos (densitatea osoasa) in anumite afectiuni ale scheletului, precum si urmarirea efectelor tratamentelor. Depistarea osteoporozei este cea care a popularizat in cea mai mare masura aceasta tehnica. Pacientul este intins pe o masa. Sursa de radiatii si detectorul acestora baleiaza rachisul, soldul sau incheietura mainii sau chiar corpul in totalitate. Orice material dens aflat in fata tesuturilor traversate poate falsifica masuratoarea densitatii osoase (calcificari de vase, formari de osteofite, produse de contrast, piese metalice). Avantaje si inconveniente – Absorbtiometria este o metoda neagresiva, iar riscul de iradiere este neglijabil.

Retinerea lichidelor sau a altor substante de catre tesuturile corpului. Cea mai mare parte a absorbtiei hranei are loc in intestinul subtire.

Absenta congenitala a bratelor si a capului.

Care se refera la abdomen.

Colectie circumscrisa de puroi, localizata in vecinatatea colonului.

Colectie circumscrisa de puroi, localizata in tesuturile din jurul orificiului anal. Este mai superficiala decat abcesul perirectal.

Situat in vecinatatea articulatiei fara a avea legatura cu aceasta.

Accelerarea activitatii electrice a nodului sinusal, stimulatorul fiziologic al inimii, la peste 90 de batai pe minut. Poate fi fiziologica, ca in cursul unor exercitii fizice, sau poate fi patologica (boli cardiace, boli pulmonare etc).

Simt prin care sunt primite informatii privind mediul, care sunt percepute prin contact cutanat direct.

Radiografierea trompei uterine prin introducerea in lumenul ei a unei substante de contrast.

Bacterie patogena a omului, responsabila de febra tifoida. Sinonim: Eberth (bacil al lui).

Ablatie chirurgicala a unei vene safene. Safenectomia este indicata in caz de insuficienta venoasa care se afla la originea greutatii resimtite, a durerilor, edemelor sau varicelor membrelor inferioare. Vena fiind scoasa, circulatia continua sa se efectueze in mod normal, in principal multumita trunchiurilor venoase profunde. Desfasurare si efecte secundare – Safenectomia utilizeaza, in general, tehnica numita „stripping” care necesita o anestezie generala sau locoregionala. Este o interventie benigna care poate fi practicata in regim ambulatoriu (fara spitalizare). Dupa incizarea tesuturilor superficiale, safena este sectionata la cele doua capete. Prin incizia inferioara, se introduce un fir special prin vena, care este facut sa inainteze prin vena pana cand iese prin incizia superioara. Unde firul este legat de vena. Tragand treptat de fir de la extremitatea cealalta, se scoate si vena o data cu firul. Safenectomia antreneaza uneori cateva dureri postoperatorii, dar subiectul poate merge normal dupa operatie. Pe traiectul venei apare un hematom, care dispare in cateva zile. Rezultat -Rezultatul safenectomiei trebuie judecat dupa vreo 3 luni de la interventie. In general, rezultatul este bun, atat in ce priveste tratamentul tulburarilor venoase, cat si aspectul estetic al gambei; mai persista uneori mici varicozitati, care pot fi sclerozate ulterior.

Durere in regiunea sacrului.

Zona anatomica unde este situata glanda hipofiza.

Sindromul Rubinstein-Taybi este intalnit la aproape 1 din 125.000 nou-nascuti. Caracteristicile celor diagnosticati cu acest sindrom sunt chip neobisnuit, degete mari, picioare groase, precum si retardare mintala.

Al coloanei vertebrale.

Metoda terapeutica ce consta in administrarea unui medicament care contine un element radioactiv destinat fixarii lui intr-un tesut sau intr-un organ care trebuie iradiat selectiv in scop terapeutic. lodul radioactiv (iod 131) este utilizat de vreo cincizeci de ani in tratamentul bolilor glandei tiroide. Fosforul 32 este utilizat in tratamentul sindroamelor mieloproliferative (producere excesiva de celule sangvine de catre maduva osoasa), indeosebi a poliglobulei primitive (boala Vaquez). Strontiul 89, fosfonatii marcati cu reniu 186 sau cu samariu 153 sunt utilizati pentru atenuarea durerilor din cadrul metastazelor osoase ale cancerelor de prostata, atunci cand hormonoterapia nu mai este eficace, Ytriul 90, reniul 186 sau erhiul 169 sunt injectati sub forma unor solutii coloidale in articulatii cu scopul de a evita distrugerea lor prin fenomene inflamatorii severe: este vorba de sinoviorteza radioactiva, utilizata, in principal, in tratamentul poliartritei reumatoide. In sfarsit, metaiodobenzilguanidina marcata cu iod 131 este intrebuintata in tratamentul paliativ al unor feocromocitoame (tumori ale glandei medulosuprarenale) de natura maligna, cu metastaze viscerale sau osoase, precum si in cel al neuroblastoamelor inoperabile sau rezistente la chimioterapie.

Protectia persoanelor, bunurilor si mediului fata de radiatiile ionizante. Diferite tipuri de radioprotectie – Normele legislative si regulamentare sunt stabilite la scara nationala si internationala pentru a proteja persoanele fata de radiatii. Aceste norme sunt in legatura indeosebi cu radiatiile ionizante, cu instalatiile (localuri, perimetre interzise), cu transportul substantelor radioactive, cu limitarea iradierii populatiei in ansamblul ci si cu supravegherea persoanelor expuse profesional. Pot surveni leziuni atunci cand doza totala de radiatie pentru o expunere depaseste pragul de sievert. Evitarea expunerii constituie cea mai buna protectie. In afara radiatiei naturale, de origine telurica, solara si cosmica de riscurile de iradiere legate de instalatiile si de experimentele nucleare ci vile si militare, exista o iradiere legata de utilizarea medicala a radiatiilor ionizante. Prevenire – In caz de accident nuclear sau de expunere la gaze continand izotopi radioactivi, cea mai buna de a administra cat mai devreme posibil iod neutru, care satureaza tiroida si impedica iodul radioactiv sa se fixeze in ea. Supraveghere – Persoanele expuse accidental sau profesional unei iradieri excesive trebuie sa fie indepartate fara intarziere, mai multi ani, de locul de expunere la iradieri. Daca exista contaminare, se intreprind masurile de decontaminare in blocul medical prevazut in acest scop. Apoi este practicat, chiar imediat un examen clinic si biologic, care este repetat dupa o perioada scurta si apoi dupa una mai lunga.

Tehnica de imagerie medicala bazata pe utilizarea unei camere video care baleiaza, linie cu linie, ecranul unui amplificator de stralucire (aparat care amplifica lumina imaginii radiografice). Semnalul care provine de la camera video este analizat si transformat intr-o suita de numere formate din O si l (codaj binar). Imaginea numerizata astfel poate fi inregistrata de ordinator si tratata: este posibil sa i se moduleze contrastul, sa fie marita, sa fie adnotata si, mai general vorbind, sa i se imbunatateasca atat calitatea, cat si prezentarea. Dupa scanerul cu radiatii X, angiografia numerizata a fost prima aplicatie a radiologiei numerice.

Tehnica de interventie in scopuri de diagnostic sau terapeutice controlata vizual prin intermediul unei aparaturi de imagerie medicala. Radiologia interventionala permite – sub control vizual ecografic sau radiologic – punctiile si biopsiile organelor profunde, drenarea abceselor. Tratamentul anumitor hernii discale din regiunea lombara prin nucleoliza enzimatica (injectarea unei enzime in discul vertebral) sau prin fragmentarea percutanata, tratamentul unor cancere prin perfuzie locala de antimitotice (medicamente anticanceroase), punand la adapost restul organismului fata de efectele nedorite, ori neurochirurgia stereotaxica sunt alte exemple de radiologie interventionala. Radiologia vasculara interventionala comporta mai multe tehnici. Obliterarea unui vas prin intermediul unor particule solide sau al unui cheag sangvin poarta numele de embolizare. Ea este utilizata pentru a provoca oprirea unei sangerari consecutive unei leziuni sau pentru diminuarea abundentei unei hemoragii in cursul unei interventii chirurgicale. Ea mai este folosita pentru a face sa regreseze o leziune vasculara (anevrism). In alte cazuri, imaginea permite sa se controleze introducerea in vase dupa obliterarea acestora – a unor sonde dotate la extremitatea lor cu echipament care este ales in functie de patologia care urmeaza a fi tratata: balonas detasabil pentru a umple punga formata de un vas fragilizat (anevrism), sau un balonas nedetasabil pentru a dilata local o artera ingustata: filtru in forma de „umbrela” pus in vena cava inferioara pentru a proteja plamanii de riscul unei embolii. Aceste tehnici diferite permit sa se evite costurile – si uneori, limitand calea de abordare, riscurile – legate de o interventie chirurgicala clasica. Ele necesita totusi o spitalizare.

Tehnica de laborator care utilizeaza compusi radioactivi conjugati cu antigene in scopul dozarii anticorpilor. Dezvoltata initial pentru dozarea hormonilor circulanti, radioimunologia este utilizata pentru a depista anticorpii prezenti in sangele unui bolnav in timpul unei boli ca lupusul eritematos diseminat sau in timpul unei alergii.

Diagnostic anatomic si clinic intreprins cu ajutorul tehnicilor de radiologie utilizand radiatiile X.

Boala infectioasa grava transmisa de la animalele vertebrate la om si este provocata de un virus ARN din familia Rhabdoviridae. Rabia este boala care afecteaza atat omul, cat si animalele. Virusurile transmise omului prin muscatura unui animal bolnav sau, mai rar, simplu rezervor al acestui virus neurotrop (fixandu-se de preferinta pe sistemul nervos), ating direct celulele cerebrale, provocand o meningoencefalita ireversibila fatala in 5 pana la 20 zile. Cauze – Vehiculul contaminarii este saliva, foarte bogata in virus la animalul turbat inca din perioada de incubare; de asemenea, boala este contractata uneori prin simpla lingere a unei plagi. Animalele implicate in transmisia rabiei sunt lupul (Asia), cainele salbatic (America de Sud), vulpea (Europa), liliecii carnivori (America), dar toate mamiferele pot fi ele insele victime ale bolii si pot deveni astfel periculoase pentru om (calul, berbecul, cainele domestic etc.). In Franta, vulpea turbata constituie o adevarata problema in toata partea de nord-est a tarii. Simptome si semne – Boala debuteaza, dupa o incubatie de aproximativ 3 saptamani – dar uneori mult mai indelungata, prin dureri localizate in zona plagii de inoculare, urmate de tulburari ale starii de spirit: un sentiment de teama si, in mod deosebit, o hidrofobie (teama de apa, bolnavul refuzand orice i se da sa bea) si o aerofobie (teama de miscarile de aer). Boala se mai manifesta prin accese de febra, tremuraturi, contracturi, prin aparitia unor spasme dureroase la cea mai mica excitatie, printr-o modificare a vocii si printr-o salivatie intensa. Boala nervoasa debuteaza la putin timp dupa aceasta; ea poate surveni sub forma unei encefalite care ajunge repede la starea comatoasa, constand in tulburari ale starii de constienta si in paralizii flasce care sunt cauzate de un deficit motor asociat cu tulburari ale tonusului muscular (rabie paralitica); ea mai poate sa se prezinte ca o stare de excitatie furioasa (rabie furioasa), in care contracturile sunt exacerbate in crize generalizate ce preced moartea; aceasta survine intr-un interval de X zile din cauza tulburarilor respiratorii sau a unei atingeri inflamatorii a miocardului (miocardita virala). Aceste semne se asociaza cu febra, in general, foarte ridicata (41 „C) si cu hipersalivatie caracteristica. Diagnostic – Acesta este asigurat prin cautarea virusului in saliva (cultura, microscopie electronica) sau mai simplu, prin serologie sangvina comparata cu cea a lichidului cefalorahidian. Tratament – Acesta nu este eficace decat pana la aparitia semnelor clinice ale bolii, dupa care evolutia este influentabila fatala; de asemenea, ea trebuie intreprinsa cat mai devreme, in caz de muscatura suspecta, mai intai trebuie curatata plaga cu apa si sapun sau cu solutii antiseptice, se administreaza un ser (sau rapel vaccinal) antitetanic si antibiotice. Animalul presupus atins de rabie trebuie pus sub observatie veterinara timp de 15 zile. Daca animalul a fost omorat, creierul lui trebuie examinat pentru determinarea la examenul microscopic daca sunt sau nu prezenti corpusculii Babes-Negri (formatiuni alungite care se afla in neuronii subiectilor atinsi de rabie, atunci trebuie ca persoana in cauza sa se adreseze centrului antirabic cel mai apropiat, care decide daca sa se faca sau nu o vaccinare antirabica (6 doze injectate pe o perioada de 3 luni), insotita, in caz de muscatura grava (a fetei) de o seroterapie specifica (ser antirabic sau imunoglobuline umane specifice antirabice). Vaccinul initial, obtinut plecand de la maduva spinarii de iepure, era responsabil de complicatii neurologice serioase; vaccinul utilizat actualmente este obtinut pe culturi celulare si nu antreneaza nici o complicatie nervoasa. Prevenire – Vaccinul antirabic este utilizat in scop preventiv in profesiunile cu risc: veterinari, agricultori, paznici, forestieri etc. El se administreaza in doua doze la interval de o luna cu rapel la 1 an si la 3 ani dupa prima vaccinare. Nu exista contraindicatii ale acestei vaccinari, chiar si in timpul sarcinii. Rabia animala se traduce prin modificari ale comportamentului obisnuit al animalului: daca este un animal domestic, el devine agresiv in mod anormal si fara motiv; daca este un animal salbatic se indreapta spre om in loc sa se indeparteze. Astfel de modificari comportamentale trebuie sa atraga atentia, mai ales cand sunt insotite de tulburari ale mersului si de hipersalivatie. Prevenirea rabiei animale consta in vaccinarea tuturor animalelor domestice, iar cea a vulpilor devine posibila multumita unui vaccin oral (cocoloase de mancare cu vaccin raspandite in aria de activitate a acestor animale). Aceasta prevenire este intarita prin controlul sanitar veterinar la frontiere, prin izolarea animalelor muscate si prin strangerea animalelor vagabonde. Sinonim: turbare.