Sari la conținut

Cât de importantă este reconstrucția mamară după mastectomie. Operația care îți vindecă durerea, îți redă speranța și feminitatea și acționează ca un antidepresiv

Reconstrucția mamară după mastectomie este o operație cu efect antidepresiv. După o astfel de intervenție, femeile se schimbă radical.

Nu numai în sensul stării generale de bine, al liniștii sufletești, ci își refac viața de cuplu, acced la poziții superioare în viața profesională, în carieră, lucruri care înainte li se păreau imposibile, a mărturisit Dr. Ina Petrescu, medicul organizator al evenimentului de conștientizare ”Îndrăznește să-ți recapeți feminitatea după cancerul la sân”, organizat luni, 14 octombrie, la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, în preambulul Zilei Mondiale a Reconstrucției Mamare, marcată anual pe data de 16 octombrie.

Aproape 100 de femei care au trecut printr-o operație de mastectomie sau care au cancer de sân au venit să stea de vorbă cu medicii și cu femeile care au decis să apeleze la reconstrucția mamară, pentru a afla unde se poate face și în ce condiții.

”Suntem aici pentru a arăta, și prin prezența acestor doamne care au avut curaj să facă reconstrucția, că beneficiile sunt reale, că merită ca femeile să apeleze la această soluție. Trebuie să știe, însă, să aleagă împreună cu medicii metoda de reconstrucție pentru a avea un rezultat cât mai aproape de normal.

În ultima perioadă, am făcut tot mai multe intervenții de reconstrucție simultan cu mastectomia. În prezent, avem fonduri suficiente până la începutul anului viitor, cu ajutorul cărora putem opera aproximativ 20-25 de paciente. La 9.000 de cazuri de cancere  nou descoperite pe an sunt destul de puține femei care îndrăznesc să își facă reconstrucția – cel mult 300 pe an. Cancerul mamar se tratează foarte bine, mai ales când este depistat în stadii incipiente, iar tratamentul complet astăzi înseamnă și reconstrucția mamară.

La 5 ani de când a debutat programul național pentru reconstrucții mamare, sunt aproximativ 200 de femei cărora le-am redat feminitatea, atât în cadrul sistemului public, cât și în sistemul privat. Aceste femei au primit a doua șansă de a merge mai departe în viață”, a afirmat dr. Ina Petrescu, organizatorul evenimentului de conștientizare, medic primar Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, doctor în științe medicale, Coordonator Centrul Integrat pentru Reconstrucție Mamară al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).

Pacientele ajung la spital fie printr-o simplă programare (cele care știu de existența programului), fie prin intermediul Navigatorilor Medicali. ”Ajut femeile cu cancer mamar de 17 ani și întotdeauna am fost de partea reconstrucției. Dar este o hotărâre pe care trebuie să o ia pacienta, care trebuie să fie informată asupra tuturor alternativelor pe care le are la dispoziție. Mi se pare o normalitate să se facă reconstrucția mamară, mi-aș dori să se facă în mai multe spitale, mi-aș dori ca femeile să aibă un consult din care să obțină un beneficiu de informație”, a declarat și Victoria Asanache, Navigator Medical.

Pacientele care știu de existența Centrului Integrat pentru Reconstrucție Mamară trebuie doar să se programeze. ”Femeile discută cu medicul, care le explică ce acte sunt necesare pentru înscrierea în programul național: o copie după biletul de externare care certifică faptul că a fost o mastectomie, o copie după examenul histopatologic, care certifică faptul că a fost neoplasm mamar, ecografie sau mamografie înainte ca pacienta să fie înscrisă în programul național, bilet de trimitere/internare”, a explicat dr. Ina Petrescu.

Sigur, pentru cele care doresc, există și soluții excelente în clinicile private de specialitate care oferă condiții și standarde internaționale, nemaifiind necesară o călătorie în afara țării, cale pe care multe dintre femei au fost nevoite să o abordeze de-a lungul timpului.

Depistare în stadiul incipient

Depistarea precoce a cancerului mamar este un pas foarte important în reușita intervențiilor ulterioare. ”Prezența dumneavoastră la acest eveniment înseamnă interes, iar interesul înseamnă prevenție și depistarea precoce a afecțiunii și înseamnă succes în lupta noastră pentru bunăstarea pacientelor. Evoluția acestei tehnici de reconstrucție a câștigat foarte mult în ultimii ani și este important ca femeile să știe că se pot baza pe această intervenție”, a afirmat dr. George Pariza, medic primar chirurgie generală cu specializare în chirurgie oncologică.

”În ultima vreme, am ajuns la performanțe deosebite și avem din ce în ce mai mulți pacienți cu un cancer de sân depistat în stadiu incipient – de aici rezidă și succesul pe care îl avem cu reconstrucțiile. Din păcate, o reconstrucție nu se poate face întotdeauna. Sunt situații în care o pacientă trebuie să mai aștepte, în funcție de stadiul depistării și corectitudinea tratamentului și urmăririi acestuia de-a lungul timpului. Însă beneficiul cel mai mare este că începem să depistăm din ce în ce mai multe cazuri, iar aceasta se datorează pacienților din România, care sunt din ce în ce mai educați, încep să se documenteze, să nu le mai fie teamă de doctori, de operații, de investigații. Singura mea nemulțumire este cu pacientele trecute de a doua vârstă, pe care foarte greu le putem convinge să apeleze la reconstrucție, chiar dacă au indicație pentru această intervenție”, a completat dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurgie general.

Explicația pentru această situație vine tot de la medicii specialiști. ”Este vorba despre o mentalitate care are nevoie de o schimbare. Sunt convinsă că noi ne vom învăța fiicele să se simtă frumoase și atunci când au 50, 60 de ani sau chiar și mai mult. Pentru că în tot ceea ce înseamnă stil de viață, stare de bine, sănătate, mici evenimente sau perioade când ai un diagnostic, el trebuie tratat ca atare, și acele perioade mici trebuie să reprezinte doar o amintire”, a spus  Mirela Zivari, psiholog al Centrului Intergrat. Ea a avertizat și asupra pericolului de instalare a depresiei a femeile care sunt diagnosticate cu un cancer mamar. ”Depresia nu se poate trata acasă. Depresia este o boală care are tratament. Există mai multe forme de depresie și femeile trebuie să înțeleagă că, pentru a o putea depăși, este nevoie de ajutorul medicului psihiatru și al psihoterapeutului”.

Însă cine poate înțelege mai bine situația femeilor cu cancer de sân decât o femeie care a trecut prin același lucru și a învățat cum să le ajute pe semenele ei? ”Am fost diagnosticată acum zece ani, mi s-a spus că am ajuns prea târziu, însă în acel moment am decis că eu voi trăi, și nu oricum. După diagnostic, au urmat zece serii de chimioterapie, 28 serii de radioterapie, am ajuns la medicul oncolog care mi-a recomandat un psiholog. Ulterior, după ce am terminat citostaticele, m-am înscris la facultate, am terminat și masterul. La 9 ani de la diagnostic, am decis să accept operația de reconstrucție mamară. Recuperarea a fost foarte bună, și acum stau să mă întreb de ce am așteptat atâția ani? Reconstrucția mi-a dat mai multă încredere în mine, mai mult curaj, am redevenit eu, cea pozitivă și puternică, femeia care poate face orice plănuiește”, a mărturisit Mihaela Roșu, psiholog în cadrul Centrului Integrat de Reconstrucție Mamară.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel