Sari la conținut

Ce riscuri implică o sarcină când viitoarea mamă are 50 de ani? Vedeta care a anunțat că așteaptă un copil la această vârstă

La 50 de ani, Ramona Bădescu se pregătește să devină mămică, iar emoția care o încearcă în această perioadă este greu de descris în cuvinte. Vedeta este însărcinată în luna a noua și spune că va avea un băiețel. Stabilită în Italia, Ramona Bădescu nu uită să mulțumească publicului care a susținut-o și a iubit-o întotdeauna.

Actrița nu vrea să dezvăluie nimic din ce ține de viața personală, a declarat într-un interviu acordat OK Magazine. Și sarcina a ținut-o departe de ochii presei până acum, când este în luna a noua!

Foto: OK MAGAZINE

Însă femeile trebuie să știe că o sarcină la această vârstă nu este un lucru deloc ușor de realizat. Încă de la 35 de ani, organismul femeii devine mai potrivnic sarcinii, iar ovulele mai puțin performante. Rezerva ovariană scade, iar sarcina este mai dificil de dus.

Însă tendința universală este de a amâna sarcina și astfel vârsta noilor părinți crește de la an la an.

Există și vești bune: un studiu recent arată ca femeile peste 40 de ani care nasc copii fără ajutorul medicamentelor de fertilitate sau al altor proceduri de reproducere asistată tind sa trăiască mai mult.

De ce? Una dintre teorii este ca estrogenul, care este încă produs în abundență în organismul femeilor fertile, are efectul de a prelungi viața inimii, a oaselor și a altor organe. Totuși, mai puțin de 1 la sută dintre femeile care au între 40 și 44 de ani nasc copii.

Vârsta medie a începerii menopauzei este de 51 de ani, dar de obicei variază între 45 si 55 de ani. Aproape toate sarcinile după vârsta de 50 de ani necesită asistență specializată, fie că este vorba de medicamente pentru fertilitate, suplimente hormonale sau mai frecvent, ovule de la alte femei donatoare.

Femeile care încă ovulează la această vârstă trebuie să ia de obicei progesteron, cel puțin în primele două luni pentru a menține sarcina. Femeile care nu mai ovulează au nevoie de ovulele altor femei donatoare pentru a concepe un copil și trebuie sa ia estrogen și progesteron cea mai mare parte a sarcinii, până când placenta începe să producă singură acești hormoni.

La această vârstă, rata complicațiilor este ridicată, incluzând probleme ca hipertensiunea, probleme ale rinichilor și ale placentei – care necesită monitorizare și îngrijire foarte stricte.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel