duminică, octombrie 11, 2026
23.4 C
București

Cele mai periculoase boli cu transmitere prin contact intim. Le poți avea ani de zile fără să știi

Pânâ acum au fost descoperite peste 100 de boli venerice. Multe dintre ele evoluează silențios, adică fără simptome care ar putea să atragă atenția. Iată care sunt cele mai periculoase boli cu transmitere sexuală. 

1. Gonoreea

Cunoscută şi sub numele de blenoragie, gonoreea este produsă de bacteria Neisseria gonorrhoeae. Boala se transmite în timpul contactului sexual (vaginal, oral sau anal) cu un partener  infectat. Aproximativ 75% din femeile infectate nu au niciun fel de simptom, fapt care creşte riscul de transmitere a bolii. Atunci când apar, simptomele pot fi confundate cel mai des cu o infecţie urinară: usturimi la urinare, modificarea secreţiei vaginale normale, dureri lombare şi dureri în timpul contactelor sexuale. Netratată, boala poate produce inflamaţii locale şi poate ajunge la ovare şi trompe, cauzând sterilitate. Totodată, infecția se poate răspândi și la ochi, producând conjunctivită.

2. Chlamydia

Este una dintre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală. Boala infectează organele reproductive superioare la femei. O mama infectată poate transmite infecția copilului ei în timpul nașterii. În 90% din cazuri boala nu prezintă nici un simptom. Atunci când apar, simptomele includ: scurgeri vaginale anormale, dureri abdominale, febră, oboseală, conjunctivită, usturimi sau dureri la urinat.

Citeste si…

3. HIV

Virusul Imunodeficienței Umane (HIV) este un virus care atacă sistemul imun și îngreunează lupta organismului cu infecțiile și cu bolile. HIV este virusul care produce Sindromul Imunodeficienței Dobândite (SIDA). După infecția cu HIV se poate trăi mulți ani fără nici un semn de boală. Perioada de incubație, timpul scurs de la infecția cu virusul HIV și până la apariția primelor simptome, poate varia de la câteva zile la câteva săptămâni. În acest prim stadiu al infecției sunt comune simptomele asemanatoare gripei.

4. Sifilisul

Sifilisul este cea mai gravă boala venerică după infecția cu HIV. Aceasta se poate transmite prin raporturi sexuale neprotejate, salivă, transfuzii de sânge sau obiecte contaminate – ace de seringă nesterile, bisturie sau obiecte din instrumentarul cabinetelor stomatologice. Sifilisul nu doare, însă complicațiile bolii sunt foarte severe, putând afecta organele interne, ochii și chiar creierul.

Citeste si…

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Ajutorul de înmormântare nu trebuie solicitat imediat. Cât timp ai la dispoziție pentru a cere banii

Ajutorul de deces reprezintă un sprijin financiar acordat persoanei...

5 alimente care subțiază sângele, la fel ca medicamentele

Usturoiul, ghimbirul, ceapa, uleiul de măsline și turmericul sunt...

Câtă sare pui la varza murată? Regula simplă pentru o fermentare reușită

Când pui varza la murat, sarea este unul dintre...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și