Categories: Stil de viaţă

Cori Grămescu: Ce mănânci ca să scapi de celulită. Cele mai indicate alegeri de dietă

Cori Grămescu este o cunoscută nutriționistă din România. Specialista are câteva sfaturi pentru toate femeile care suferă din pricina celulitei.

Nu este ușor să trăiești cu celulita, mai ales că ea nu depinde de numărul kilogramelor, ci de stilul de viață.

Cum le sfătuiește Cori Grămescu pe femei să trăiască și se se alimenteze, pentru a diminua sau preveni nedorita celulită.

Nutriționista ne spune că dieta împotriva celulitei fibroase are câteva reguli simple, de la care nu trebuie să ne abatem.

Prima regulă de bază este ca la fiecare masă să avem legume. Chiar dacă este vorba de mic dejun, atenție!

Specialistul nutriționist spune că este nevoie pentru fiecare masă de câte două legume. În felul acesta, vei avea un tranzit sănătos, poți reduce inflamațiile din organism și te saturi cu ajutorul alimentelor cele mai sărace în calorii, dar bogate în enzime, vitamine și fibre.

Așadar, potrivit nutriționistei, cel puțin 300 g de legume consumate la fiecare masă te ajută să scapi de celulită și să îți menții greutatea sub control.

Cori atenționează: nu consuma alimente bogate în glucide dacă nu ai o zi activă. Dacă o ai însă, te poți delecta până în orele 15 cu legume, leguminoase și fructe din această categorie. Mai exact: cartofi, mazăre, linte, năut, pere, mango, ananas, banană.

Un alt truc de gonire a celulitei este să scazi dramatic cantitatea de sare pe care o ingerezi zilnic. Sosurile și potențiatoarele de gust trebuie să devină istorie. Integrează în loc de sare plante aromatice în meniu: busuioc, ardei iute, oregano, rozmarin, usturoi, șofran, turmeric, ghimbir sau wasabi.

Nu consuma prăjeli, mănâncă pește regulat, de câteva ori pe săptămână și hidratează-te din belșug, pentru a scăpa de celulită.

Recent Posts

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie, în funcție de vârsta pensionării

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie. Numeroși pensionari sunt…

6 ore ago

Tipurile de cancer care se moștenesc cel mai frecvent

Ce tipuri de cancere se moștenesc. Cancerul, una dintre cele mai temute boli ale secolului…

7 ore ago

Cel mai încărcat energetic loc din România. Cei care ajung acolo se revigorează brusc și se pot vindeca de boli

Locul din România cu cea mai puternică încărcătură energetică se numește Gura De Rai, iar…

7 ore ago

Alimente bogate în estrogen natural benefice pentru femeile la menopauză

Estrogen natural. După 45 de ani, femeile se apropie de menopauză și au nevoie de…

8 ore ago

DNA a anunțat că IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru corupție

IPS Teodosie, trimis în judecată pentru corupție. Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în…

8 ore ago

Medic: Lipsa acestor două vitamine poate cauza varice și vânătăi

Varice, vene sparte și vânătăi pe picioare din senin. Nu-ți amintești de vreo lovitură puternică,…

9 ore ago

Citeste si: