Sari la conținut

Decizie de ultimă oră în ceea ce privește rămânerea la ora de iarnă. Parlamentul European a decis

Comisia pentru Transport şi Turism (TRAN) din Parlamentul European (PE) a votat luni favorabil propunerea ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană, se menţionează într-un comunicat de presă al Parlamentului European, conform agerpres.ro.

TRAN propune ca schimbarea orei în ultima duminică din martie 2021 să fie ultima pentru ţările din Uniunea Europeană care decid să-şi păstreze permanent ora de vară.

Statele membre care preferă să rămână la ora standard, cunoscută şi drept ”ora de iarnă”, vor face această ultimă schimbare în ultima duminică a lunii octombrie 2021.

Ţările membre trebuie să notifice Comisia Europeană până în martie 2020 asupra deciziei lor.

Documentul a fost aprobat de Comisia pentru Transport şi Turism din Parlamentul European cu 23 de voturi pentru şi 11 împotrivă, modificând faţă de propunerea Comisiei Europene anul de când ar deveni aplicabilă schimbarea permanentă a orei pentru statele care doresc să facă acest lucru, respectiv 2021 în loc de 2019.

În documentul aprobat de această comisie se solicită statelor membre să-şi coordoneze deciziile astfel încât aplicarea orei de vară în unele ţări concomitent cu ora de iarnă în altele să nu perturbe funcţionarea pieţei unice europene, în special în sectorul transporturilor. În cazul în care Comisia Europeană constată că ar putea surveni astfel de perturbări, atunci ea ar putea amâna cu încă un an implementarea posibilităţii de permanentizare a orei de vară sau de iarnă, pentru a se putea soluţiona în acest timp problemele apărute.

Raportul adoptat luni Comisia pentru Transport şi Turism din Parlamentul European mai trebuie aprobat de plenul PE şi de statele membre în cadrul Consiliului UE.

Eurodeputata socialistă suedeză Marita Ulvskog, raportoare a textului votat luni, a declarat, potrivit agenţiei EFE, că, în opinia sa, propunerea Comisiei de a se renunţa la schimbarea orei de vară şi de iarnă este ”prematură” şi nu se bazează pe un studiu de impact corespunzător, ci doar pe o consultare publică ce a durat numai 8 săptămâni, în loc de 12 săptămâni cât durează de obicei astfel de consultări.

La această consultare au participat 4,6 milioane de cetăţeni din statele membre ale UE, 84% dintre ei pronunţându-se pentru eliminarea schimbării orei.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel