Sari la conținut

Patriciu Achimaş a bătut palma cu premierul Ciolacu în privinţa aplicării noului Plan Naţional de Combatere a Cancerului. Fostul ministru elaborase un alt plan oncologic

sursa foto: youtube.com
Fostul ministru a bătut palma cu premierul Ciolacu pentru binele pacienţilor cu cancer

Premierul României, Marcel Ciolacu, a transmis în cadrul Ședinței Executivului de astăzi că Planul Național de Control al Cancerului a fost adoptat asigurând astfel populației finanțare în diagnosticarea și tratarea bolii. Acesta susține că vor fi aduse noi măsuri pentru reorganizarea sistemului de asistență medicală pentru pacienții de cancer dar și a marilor centre de oncologie pediatrică.

Acesta a evidențiat totodată efortul colectiv în realizarea planului de combatere a cancerului, conceput prin parteneriatul echipei Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și a echipei profesorului clujean Patriciu Achimaș Cadariu.

„Pacienții de cancer sunt copiii noștri orfani”

„Într-un context complicat, cu o amenințare a unui număr tot mai mare de paciente și pacienți oncologici și cu un orizont de așteptare extrem de mare dat de existența unei legi specifice, ne-am întâlnit cu domnul premier Marcel Ciolacu și ne-am gândit cum să procedăm pentru a soluționa această problemă.

Vreau de la bun început să mă adresez tuturor pacientelor și pacienților de cancer, societății civile, organizațiilor non-guvernamentale care au luptat și luptă pentru binele pacienților. Să spunem că pacienții de cancer sunt copiii noștri orfani acum și trebuie să gândim în așa fel încât să nu creăm o categorie specială, dar să ne gândim la rezolvarea problemelor lor și, în același timp, să îi chemăm să ne dea…

Și în același timp, să îi chemăm să ne dea de fiecare dată feedback-ul. Care a fost soluția găsită împreună cu. dl. prim-ministru, cu dl. ministru și cu toți colegii. A fost foarte simplu, a fost aceea de a ne putea uita în ochii pacientelor și pacienților noștri, așa cum o facem în spital în fiecare zi și apoi când ei revin la control. Modelul este cel european, așa cum am mai spus-o. Aplicarea lui trebuie să fie aceeași, nu există o altă soluție.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă etapizarea pe 5 ani. Înseamnă o prioritizare de activități și, evident, înseamnă reevaluare periodică în funcție de progres, înseamnă a vedea feedback-ul și a acționa prin corecții, acolo unde este nevoie. Suntem în contextul în care finanțarea europeană ne ajută și atunci când bugetul este unul care nu satisface întru totul nevoile, să ne uităm cu mare atenție la această finanțare și aici este și un proiect finanțat prin PNRR, Centrul Național de Competență în Cancer, unde am creat deja o rețea națională și a cărui rezultate vor deservi în mod direct pacientele și pacienții din România”, a declarat dr. Patriciu Achimaș Cadariu în briefingul de presă de la Palatul Victoria.

 

„E un program pe 5 ani de zile, dar există o prioritizare”

„Cu alte cuvinte, vom susține și va fi un mecanism care va ajuta la implementarea Planului național de control și combatere a cancerelor. Și, cum spuneam, trebuie să facem o prioritizare. Este evident, și nimeni în Europa sau în lumea asta nu a făcut un prim plan de cancer peste noapte.

E un program, așa cum am spus-o de la bun început, pe 5 ani de zile, dar există o prioritizare. Și decizia luată în unanimitate a fost să ne gândim la cei mai micuți dintre pacienții noștri. Să spunem …să nu spunem dacă avem de toate ci dacă le avem pe toate într-un singur loc.

Pentru ca micuții să nu mai fie plimbați dintr-o parte în alta și pentru că aparținătorii lor să-și poată conserva toată energia pentru a-și susține copilașii. Si de aceea pe primul loc a fost dezvoltarea centrelor comprehensive de oncologie pediatrică. Ne-am uitat apoi la cei care, din păcate, pierd bătălia cu boala aceasta și dacă dovezile medicale ne spun că până la 70% dintre pacienții oncologici au nevoie la un moment dat de îngrijiri paliative în evoluția bolilor”, a explicat medicul, potrivit rador.ro.

„Realizăm că în țara noastră, raportat la stadiile avansate de boală, s-ar putea ca această nevoie să fie mult mai mare. S-au găsit, se identifică și liniile de finanțare și un lucru foarte important este că pornim această acțiune la nivel național şi cred că trebuie să facem un apel și la administrațiile locale care au spitale în subordine, să vedem acele secții care nu au activitate în mod particular şi să vedem cum pot fi ele convertite pentru a-i susține pe pacienții în nevoi.

Nu în ultimul rând, dorim să oferim servicii de calitate și asta înseamnă să știm exact, adică pacienții să știe exact ce primesc acolo unde se duc, fiindcă altfel vom spune da, am făcut, facem plan de cancer, rezolvăm management-ul pacientului oncologic; oriunde nu este așa.

Trebuie să vedem exact cum putem să-i oferim fiecărui pacient ce se poate mai potrivit. Deci, atunci când ajungi într-un centru să știe exact ce primește, nu să să fie doar o poveste frumoasă. Vă mulțumesc foarte mult și cred că pornim la un drum lung, cu multe opintișuri va fi, dar sunt convins că vom ajunge la finalul lui cu bine”, a conchis Patriciu Achimaș.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel