Sari la conținut

Prea mult fier în sânge. Sideremia mare, semn de alarmă că ficatul e pe cale să cedeze

analizele medicale
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Sideremie mare păreri. Fierul este un oligoelement prezent la nivelul fiecărei celule din organismul uman. Are un rol esențial în transportul oxigenului spre țesuturi, dar mai ales pentru producerea de energie, pentru funcționarea optimă a mușchilor, a tuturor organelor de fapt. Cu toate acestea, atunci când în organism există o cantitatea prea mare de fier, sau din contră, prea mică, există riscul existenței unor afecțiuni deloc de neglijat.

Fierul este necesar pentru formarea hemoglobinei – proteina care transportă oxigenul -, a unor enzime, dar și a mioglobinei. Acesta are și rolul de a vindea și prevenii anemia, ajută la procesul de creștere, mărește rezistența organismului la îmbolnăviri, mai ales la infecții,  are acțiune antioxidantă, ajută la creșterea armonioasă, asigură funcția reproductivă.

Alimente care conțin fier – Ce să mănânci dacă ai anemie

Cea mai mare parte a fierului din organism – aproximativ 70% – este conţinută în hemoglobină, iar restul de 30% se leagă de alte proteine – transferina din plasmă sau feritina din măduva osoasă, sau este depozitat în ţesuturile organismului.

Alimente care conțin mari cantități de fier sunt: urzici, spanacul, lintea, fructele uscate, ouăle, carnea, ficatul, vinul. În anumite momente ale vieții, organismul are nevoie de mai mult fier. Astfel, în timpul adolescenței, în sarcină, atunci când femeia alăptează, sau în perioada menstruației.

De cele mai multe ori, adulții își iau cantitatea de fier din alimentație și nu au nevoie de o suplimentare.

Atunci când medicul crede că este posibil să ai un deficit de fier în organism își recomandă un test de sânge cu ajutorul căruia este verificată cantitatea de fier din sânge. În felul acesta medicul poate afla cât de bine este fierul metabolizat în organism, dar poate și diagnostica anemia. Sideremia se recoltează dimineața și nu ai voie să mănânci nimic cu 12 ore înainte de recoltarea analizei. De asemenea, nu ai voie să iei suplimente pe bază de fier cu câteva zilei înainte de recoltare.

Sideremie mare, păreri. Nivel ridicat de fier, cauze posibile

Nivel scăzut de fier, cauze posibile

  • Tulburări intestinale care duc la o absorbție scăzută a fierului,
  • Graviditate,
  • Anemie feriprivă
  • Anemie întâlnită în diferite tipuri de cancer,
  • Infecții acute și cronice,
  • Malabsorbție,
  • Infarctul miocardic,
  • Hipotiroidism.

Lipsă de fier, simptome

Iată care sunt simptomele deficienței de fier:

Sideremie mare, simptome

Pe de altă parte, atunci când organismul produce prea mult fier are loc o supraîncărcare cu fier care poate să aibă ca manifestări:

Nivel normal de fier

Specialiștii susțin că o valoare normală a sideremiei la bărbați este de 70-175 mcg / dl, la femei de 50-150 mcg /dl iar la copii de 50-120 mcg /dl. În funcție de rezultate medicul îți va recomanda fie suplimentare cu fier, în cazul anemiei, fie dacă există suspiciunea unei alte afecțiuni, alte investigații medicale.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel