Sari la conținut

Scandal fără precedent în urma unei ședințe în Parlament: mai mulți medici contestă ideea de pandemie, vaccinarea ARN mesager şi eficiența testelor. Românii din țară și din afară solicită un punct de vedere Colegiului Medicilor

Membrii organizaţiei Reţeaua de Solidaritate, care reuneşte profesionişti din mai multe domenii din diaspora şi din ţară, inclusiv din cel medical, cer Colegiului Medicilor din România să ia o „poziţie oficială fermă” şi să dispună măsuri pentru a „preveni transmiterea informaţiilor false”, după ce, la Parlamentul României, a fost organizată de către AUR o conferinţă în care mai mulţi medici, ale căror nume au devenit cunoscute în perioada pandemiei de COVID, au exprimat puncte de vedere împotriva vaccinurilor şi a măsurilor luate pentru gestionarea pandemiei.

Una dintre afirmaţiile făcute în cadrul conferinţei a fost aceea că „se vrea să existe o pandemie continuă, vedem câte tulpini merg din acest SARS-CoV-2, până se va transforma în sclavi toată populaţia planetei”, relatează News.ro.

Reţeaua de Solidaritate, organizaţie care reuneşte profesionişti din România şi din diaspora şi care „conectează experţi români din domeniul medical, social şi alte domenii conexe”, cere Colegiului Medicilor din România să ia atitudine după ce, vineri, la Palatul Parlamentului, mai mulţi medici au participat la o conferinţă la care au vorbit despre pandemia de COVID, reiterând afirmaţii potrivit cărora pandemia ar urmări „o destructurare a omului” şi ar avea legătură cu tehnologia 5G.

„Această conferinţă, la care au participat medici ce au promovat activ informaţii false despre COVID-19 şi tratamentul acestuia în timpul pandemiei, discreditează profesia medicală şi ameninţă sănătatea publică.

Sunteţi reprezentant oficial al comunităţii medicale şi este imperativ pentru Colegiul Medicilor din România să ia o poziţie oficială fermă împotriva acestui tip de acţiuni.

Vă solicităm o reacţie chiar cu privire la acest eveniment ce s-a desfăşurat la finalul săptămânii.

Promovarea informaţiilor false despre vaccinuri şi tratamente nu doar că subminează încrederea în profesia medicală, dar poate avea consecinţe grave pe termen lung, în contextul unor potenţiale crize sanitare viitoare.

Lipsa unei reacţii ferme în faţa unor astfel de manifestări publice reprezintă o anulare a misiunii asumate de Colegiul Medicilor de a asigura respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică.

Colegiul are o responsabilitate statutară de a se asigura că membrii săi sunt supuşi unor standarde etice înalte şi că nu răspândesc informaţii dăunătoare şi înşelătoare publicului”, se arată în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, şi semnată, în numele Reţelei de Solidaritate, de medicul pneumolog Tudor Toma.

În document se mai solicită Colegiului Medicilor „acţiuni rapide şi decisive pentru a preveni transmiterea informaţiilor false şi pentru a promova medicina bazată pe dovezi ştiinţifice”.

„Îndemnăm Colegiul Medicilor din România să ia o poziţie oficială urgentă pentru a apăra onoarea medicilor de bună credinţă în exercitarea profesiei şi să aplice sancţiuni legale acelor medici care resping public mijloacele de diagnostic şi tratament recunoscute de comunitatea ştiinţifică şi care promovează public tratamente nefundamentate ştiinţific”, se mai arată în documentul citat.

Scrisoarea deschisă adresată Colegiului Medicilor din România este reacţia membrilor Reţelei de Solidaritate în urma unei conferinţe organizate vineri la Palatul Parlamentului sub denumirea „Medicină bazată pe dovezi sau dictatură cu faţă medicală?”. Evenimentul s-a desfăşurat într-o sală în care erau amplasate bannere de mari dimensiuni cu sigla AUR.

În cadrul conferinţei, unul dintre medici a afirmat că datele arată că în anii 2020 şi 2021 a existat „un exces de mortalitate”, susţinând că una dintre cauzele acestuia o pot reprezenta „posibile reacţii adverse post-vaccinare”.

„Am realizat un studiu – pentru că, în mod normal m-aş fi aşteptat de la autorităţi să facă asta, să evalueze consecinţele măsurilor luate în ultimii trei ani şi am văzut că acest lucru nu se realizează, am realizat eu acest studiu, pe baza raportărilor Institutului Naţional de Statistică – şi am observat că în 2020 a existat un exces de mortalitate de 14% faţă de media anilor 2014-2019, iar în 2021 a existat un exces de mortalitate, în loc că scadă datorită măsurilor luate, vaccinare, distanţare, întrerupere de activităţi, a fost de 28%.

Şi din aceste excese de mortalitate jumătate au fost prin COVID şi jumătate au fost non-COVID. Şi care să fie cauzele excesului de mortalitate non -COVID? Sigur că acea restricţionare a accesului în spitale, sigur că posibile reacţii adverse post-vaccinare”, a afirmat unul dintre medici.

Acelaşi medic a mai spus că „se vrea să existe o pandemie continuă, vedem câte tulpini merg din acest SARS-CoV-2, până se va transforma în sclavi toată populaţia planetei”.

O altă afirmaţie făcută în timpul conferinţei a fost aceea că „sigur, poate este vorba de un virus, dar poate să fie vorba şi de o substanţă toxică, de arme chimice şi lucrul acesta ar fi trebuit analizat”

S-au făcut de asemenea afirmaţii conform cărora „la adăpostul pandemiei COVID s-au luat măsuri grăbite şi abuzive în direcţia digitalizării, inclusiv prin îndesirea antenelor 5G”, iar „evenimentele sunt dirijate spre o tiranie transumanistă globalistă care încearcă o mare resetare a mentalităţii şi societăţii omeneşti, o destructurare a omului şi a naturii create de Dumnezeu”.

Un alt medic, prezentat drept „vârf de lance al frontului” participanţilor la conferinţă a afirmat că „ceea ce am asistat noi recent, a fost la ambiţia unora de a opri lumea timp de doi ani şi chiar asta au făcut”. Medicul a susţinut că una dintre companiile producătoare de vaccin anti-COVID avea vaccinurile „cam cu un an înainte” şi „lor le trebuia motivul şi practic totul a fost inventat”.

„Practic, testul RT-PCR, dacă-l foloseşti, şi iei un pumn de nisip din Sahara şi cauţi să multiplici apa, cum face cu fragmentele proteice, îţi rezultă că Sahara suferă de inundaţie”, a mai spus acelaşi medic, explicând că un cercetător care a fost vehement contestatar al acestui test când testul PCR a fost folosit pentru stabilirea pozitivităţii HIV, iar acesta a fost „omorât cu vreo şase luni înainte de începerea pandemiei” pentru că acesta „ar fi fost un om incomod pentru ei, pentru ce aveau de gând să facă”.

El a susţinut că toţi influencerii din domeniul medical şi din mass media şi autorităţi ”au fost şpăguiţi” la nivel global.

„Toată planeta s-a transformat într-un laborator de cercetare iar toţi cetăţenii au fost racolaţi de către propriile guverne şi parlamentari şi state care ar fi trebuit să-i apere, au fost recrutaţi ca vacile, ca şi cobaii, ca şi şobolanii, ca animale de experienţe în tarlaua industriei farma, asta s-a întâmplat, practic”, a mai spus medicul.

La un moment dat la conferinţă a fost prezent și liderul AUR George Simion.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel