vineri, mai 1, 2026
5.7 C
București

Virusul banal care poate duce la apariţia bolii Alzheimer şi chiar a cancerului

Cercetătorii încearcă de ani de zile să demonstreze dacă există o legătură directă între infecțiile virale și bolile neurodegenerative precum demența, scleroza multiplă, Alzheimer, Parkinson.

Atenția specialiştilor se concentrează mai ales asupra numeroaselor virusuri herpetice, care provoacă nu doar răni enervante, dar și varicela, herpes zoster sau mononucleoză infecțioasă. În plus, este posibil ca virusurile herpetice să fie asociate și cu dezvoltarea sclerozei multiple și a diferitelor tipuri de cancer.

Citeste si…

Când vine vorba de herpes, mulți oameni se gândesc mai întâi la micile răni cauzate de virusul herpes simplex tip 1 (HSV-1), în vreme ce tipul 2 (HSV-2) este responsabil pentru veziculele în zona genitală. Analizele studiilor anterioare au arătat că persoanele cu HSV-1 au un risc crescut de a dezvolta Alzheimer.

Virusul poate provoca îmbătrânirea prematură a creierului

Folosind teste de sânge și scanări ale creierului, oamenii de știință de la Universitatea Columbia din New York au descoperit că, de pildă, cortexul cerebral al pacienților infectați cu HSV-2 este mai subțire decât cel al persoanelor neinfectate. Pentru studiu au fost analizate datele a 455 de persoane cu o vârstă medie de 70 de ani care au avut al doilea tip de virus herpes.

Citeste si…

Concluzia: virusul herpes simplex 2 poate provoca îmbătrânirea prematură a creierului și poate crește susceptibilitatea la tulburări cognitive și boli neurodegenerative la adulții în vârstă.

Subțierea cortexului cerebral este adesea un semn al bolii Alzheimer. Acest lucru se datorează faptului că abilitățile noastre cognitive depind în principal de acest strat exterior al creierului pentru procesare senzorială și memorie.

În boala Alzheimer sunt multe proteine ​​anormale, cum ar fi amiloidele, care se lipesc și formează „plăci”, iar proteina tau formează „noduri” și duce la necroptoză (moartea celulelor).

Ce sunt virusurile herpetice?

Aproape toată lumea a contractat herpes simplex cel puțin o dată în viață, în condiţiile în care virusurile herpetice s-au adaptat extrem de bine la oameni.

Citeste si…

„Virușii cunosc atât de bine sistemul imunitar încât, în cursul evoluției, au dezvoltat strategii subtile pentru a păcăli inteligent sistemul imunitar”, spune biologul Melanie Brinkmann de la Centrul Helmholtz pentru Cercetarea Infecțiilor și profesor la Universitatea Tehnică din Braunschweig.

Virusurile herpetice adaptive includ peste 200 de subtipuri cunoscute, dintre care nouă sunt specifice oamenilor.

Pe lângă virusurile herpes simplex de tip 1 și 2, se regăsesc pe listă și virusul varicela-zoster, care provoacă varicela și zona zoster, dar și virusul Epstein-Barr, care provoacă mononucleoză și poate fi asociat cu dezvoltarea sclerozei multiple și a diverselor tipuri de cancer.

Citeste si…

virus ce poate declansa diabetul
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Odată infectat, virusul herpes rămâne în organism toată viața într-o stare latentă, fără simptome, și atunci când sistemul imunitar este slăbit – de obicei după o infecție gravă sau stres – începe să se manifeste din nou, de exemplu prin veziculele herpetice specifice.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Descoperire alarmantă: un antioxidant comun ar putea alimenta tumorile canceroase

În ultimii ani, cercetarea oncologică și-a extins semnificativ direcția...

Cancerul oral face ravagii în România. Semnele care nu trebuie ignorate

 Cancerul oral este diagnosticat frecvent târziu în România. Află...

Medicii avertizează: simptomele care pot indica afectarea creierului din cauza ficatului

Toxinele acumulate în ficat nu rămân întotdeauna „blocate” la...

Medic: „Dietele bogate în proteine sunt o scurtătură către…”

Dr. Michael Klaper, cunoscut pentru promovarea alimentației bazate pe...

Medic neurolog: Trei obiceiuri banale care pot crește riscul de AVC

Prevenția accidentului vascular cerebral este asociată, de obicei, cu...

Citește și