Sari la conținut

Cum să scapi de durerea de spate într-un minut

Câteva exerciții simple dar foarte eficiente, promit să te scape de durerea de spate, aproape instantaneu.

Efectuarea acestora te ajută să reduci intensitatea durerilor lombare. Deși senzația inițială este că musșchii se relaxează, de fapt aceștia sunt puși în mișcare, antrenarea lor fiind foarte benefică pentru spate.

Exercițiile consolidează musculatura spatelui, stomacului, și picioarelor. Întărirea acestor mușchi asigură un suport mai bun al coloanei vertebrale, ceea ce va reduce durerile de spate.

Exercițiile sunt foarte simple, și nici nu durează mult, putând fi executate în decurs de un minut.

1. Întâi întinde-te cu fața în jos, lipește corpul de podea și sprijină-te pe antebrațe. Împinge-te cu putere în palme și în vârfurile picioarelor. Împinge osul pubian înainte. Acest exercițiu antrenează circulația sanguină din zona lombară, ceea ce sprijină procesul de vindecare. Execută exercițiul de două ori timp de 8 secunde.

2. Întinde-te pe spate și îndoaie genunchii, sprijinind pe podea doar călcâiele. Împinge-te apoi cu putere în călcâie și încordează mușchii fesieri. Ridică șoldurile de pe podea până ce se aliniază perfect cu umerii și genunchii. Menține poziția de efort timp de aproximativ 8 secunde, după care apropie șoldurile înapoi de podea. Repetă exercițiul de două ori.

3. Întinde-te pe spate și îndoaie genunchii, sprijinind tălpile pe podea. Prinde genunchii cu ambele mâini și trage-i către piept, apăsându-i cu putere de torace. Menține poziția de efort timp de 8 secunde, după care revino la poziția inițială și repetă același exercițiu. Este suficient să execuți mișcarea de două ori timp de 8 secunde.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: