Sari la conținut

Anunțul lui Alexandru Rafila despre negocierile cu sindicaliștii din Sănătate

alexandru rafila
Sursa foto: arhiva doctorulzilei
Alexandru Rafila

Anunțul lui Alexandru Rafila despre negocierile cu sindicaliștii din Sănătate. Miercuri, 12 iulie, imediat după discuțiile cu sindicaliştii de la Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, ministrul Sănătății a anunțat rezultatul negocierilor.

La discuții au participat și primul ministru, dl. Marcel Ciolacu, și viceprim-ministrul, dl. Marian Neacșu.

Alexandru Rafila a explicat în ce constă acordul convenit cu sindicaliştii și a anunţat că, săptămâna viitoare, va fi organizată o altă întrevedere, pentru a fi puse în practică aceste propuneri.

„Vreau să spun că nu s-au rezolvat în sensul elaborării unui document, act normativ. Ele trebuie să urmeze o procedură normală, care să permită modificarea legislaţiei şi punerea în aplicare a celor convenite. Astăzi, am discutat un parcurs care va avea loc în săptămânile următoare”, a mai explicat Rafila, potrivit RADOR.

Rezultatul negocierilor dintre ministerul Sănătății și sindicaliștii din Sănătate

S-a ajuns la o înțelegere privind modul de acordare a unor drepturi salariale și a unor măsuri de reformă a activităților, activității personalului din sănătate care include următoarele:

  • Realizarea de modificări și completare a Ordonanței de urgență a Guvernul numărul 63 din 2023 care să permită plata integrală a indemnizațiilor și sporurilor prevăzută în Legea 153 din 2017, precum și completări referitoare la modalitatea de acordare a drepturilor salariatului.
  • Identificarea soluțiilor de acordare integrală a drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal care își desfășoară activitatea în ture, finalizarea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector Sănătate, prin soluționarea propunerilor Federației Solidaritatea Sanitară referitoare la recunoașterea schimbului de tură ca timp de lucru sub forma pauzei de masă de 30 min care să fie inclusă în timpul de lucru, alături de alte propuneri.
  • Recunoașterea posibilității de păstrare a dreptului de concediu de odihnă neefectuat și a orelor nerecuperate și neplătite.
  • Recunoașterea ca stagiu de cotizare suplimentară a timpului de lucru desfășurat în gărzi și împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare, identificarea unei soluții privind excluderea indemnizației de hrană din limita de 30% pentru fiecare ordonator de credite, aferente sporurilor acordate.

„Acestea sunt doar câteva elemente. Am avut o discuție tehnică. Împreună căutăm să corectăm anumite prevederi care limitează acordarea sporurilor prevăzute în Ordonanța 63 din 2023. Și cred că a fost o discuție bună, a fost deschisă, sinceră”, a mai punctat Rafila.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel