Irina Lungu

Urgenta chirurgicala cauzata de lezarea unuia sau a mai multor organe abdominale ca urmare a unui traumatism sau unei boli.

Colectie circumscrisa de puroi, localizata in parenchimul pancreatic.

Acesta traduce cel mai des o reactie inflamatorie a organismului la dezvoltarea anumitor bacterii (stafilococi, streptococi) sau a unei amibe (Entamoeba histolytica), care poate provoca formarea unui abces in ficat. Bacteria sau microorganismul sunt vehiculati de circulatia sangvina sau limfatica si ajung astfel intr-un tesut unde, gasindu-se incarcerati, provoaca infectia. Un alt mod de a patrunde este prin piele, in caz de lezare (intepare, ranire). Simptome si semne – Abcesul cald se formeaza rapid si se inconjoara frecvent de o membrana, camasa sau carcasa, care il delimiteaza; el prezinta toate semnele locale ale unei inflamatii (roseata, caldura, umflare, durere), carora li se adauga semnele generale (febra, frisoane, insomnie) si, adesea, o adenopatie (umflarea ganglionilor limfatici). Supurarea antreneaza o crestere in volum a tesuturilor, o durere intermitenta si, daca abcesul este superficial, o fluctuenta (deplasarea puroiului la palpare). Abcesul cald se poate resorbi spontan, se poate inchista sau se poate sparge in tesuturile invecinate (fistulizare). Tratament – Un abces cald trebuie sa fie drenat. – Atunci cand este superficial, tratamentul abcesului este chirurgical: incizarea, evacuarea puroiului si drenarea cavitatii. Inainte de formarea abcesului, luarea de antibiotice si aplicarea de pansamente calde si impregnate cu alcool sunt suficiente adesea pentru a resorbi inflamatia. Acest tratament poate totusi sa se dovedeasca insuficient, riscand sa transforme inflamatia intr-un abces cronic. – Atunci cand este profund, abcesul cald trebuie sa fie drenat fie chirurgical, fie prin punctie sub control radiologic (ecografie sau scanografie). Tratat corect, abcesul cald se vindeca repede, dar, in anumite cazuri (germene foarte virulent, stare precara a organismului, diabet), infectia se extinde local (flegmon difuz), adesea chiar migreaza la distanta.

Aditiv alimentar utilizat ca si colorant. S-a semnalat o reactie alergica incrucisata cu aspirina: persoanele alergice la aspirina sunt alergice si la tartrazina.

Sinonim: blefarorafie. Este o operatie chirurgicala ce consta in suturarea temporara una de alta a marginilor pleoapei superioare si pleoapei inferioare.

Durere de calcai. O talalgie poale fi cauzata de o atingere a calcaneului (osul calcaiului), a tendonului lui Ahile sau a aponevrozei plantare (structura fibroasa care consolideaza muschii plantei piciorului).

Fenomen de toleranta rapida a organismului fata de un medicament a carui eficacitate descreste pe masura ce se inmultesc crizele, obligand ca dozele sa creasca.

Accelerare a frecventei batailor inimii peste 90 de pulsatii pe minut. Ritmul cardiac normal variaza la majoritatea subiectilor de la 60 la 90 pulsatii pe minut, cu o medie de 70 pana la 80. Cauze – O accelerare a activitatii electrice a nodului sinusul, stimulatorul fiziologic al inimii, antreneaza o tahicardie sinusala. Ea poate fi fie naturala, ca in cursul unui exercitiu muscular, fie patologica; acesta este cazul cand ea insoteste o febra, o anemie sau in majoritatea bolilor cardiace sau pulmonare in faza lor de agravare – O tulburare a ritmului poate fi la originea unei tahicardii cu caracteristici diferite dupa portiunea inimii in care ca ia nastere: – tahicardiile atriale debuteaza in auricule, acestea putand bate cu o frecventa de 200 pana la 600 pulsatii pe minut; din fericire, nu toate aceste impulsuri sunt transmise ventriculelor, deoarece nodul auriculoventricular joaca un rol de filtru retinandu-le; de asemenea, tahicardiile atriale sunt adesea benigne; – tahicardiile jonctionale, provocate, in general, de un scurtcircuit la nivelul nodului auriculoventricular sau prin intermediul unui fascicul de conductie anormal, pot atinge un ritm de 200 pulsatii pe minut; este vorba de cele mai multe ori de forme benigne care evolueaza prin crize paroxistice (boala lui Bouveret); – tahicardiile ventriculare pot atinge 300 pulsatii pe minut; ele sunt adesea grave si greu de tolerat, deoarece ventrieulul nu mai poate sa-si mai indeplineasca functiile sale de ejectie sangvina; aceste tahicardii degenereaza uneori in fibrilatie ventriculara, care este insotita de stop cardiorespirator si de o stare de moarte aparenta Evolutie – O tahicardie poate evolua in mod complet tacit, fara simptome, ori se poate traduce prin palpitatii, prin stari de indispozitie si prin sincope. Tratament – Acesta depinde de originea si de tipul de tulburare a ritmului responsabil de tahicardie. Daca exista o cauza favorizanta (cafea, tutun, de exemplu), trebuie sa fie suprimata; de altfel, tratamentele medicamentoase antiaritmice sunt uneori adecvate. Tehnicile ablative (mai ales utilizarea de curent de radiofrecventa) constau in distrugerea pe cale endocavitara (inaintarea unei sonde pana la inima), a zonei de miocard responsabila (de exemplu, focar de hlperexcitabilitate ventriculara), responsabila de o tahicardie ventriculara rebela.

Intoxicatie cu tutun. Tutunul este consumat, in principal, sub forma de tigarete si de tigari de foi; el mai este si prizat, mestecat sau fumat cu pipa. Fumul de tutun contine nicotina (alcaloid toxic pentru aparatul cardiovascular si presupus responsabil de fenomenul de dependenta) si de asemenea si alte substante periculoase pentru sanatate, indeosebi cele care rezulta din combustia tutunului, a hartiei si a aditivilor incorporati in tigarete. Cele mai periculoase sunt gudroanele cancerigene si oxidul de carbon. Tabagismul sta la originea unor boli foarte grave, indeosebi cancere, boli cardiovasculare si boli respiratorii cronice. Se apreciaza ca el este cauza a 2 milioane de morti pe an in tarile industrializate, dintre care aproximativ jumatate din decese survin inaintea varstei de 65 ani. Candva in esenta masculin, consumul de tutun tinde sa cuprinda populatia feminina si sa atinga subiectii din ce in ce mai tineri. Femeile si tabagismul – Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) estimeaza ca, in tarile industrializate, o parte din cele 2 milioane de decese pe an legate de consumul de tutun atinge femeile, din cauza „consecintelor specifice ale tabagismului asupra sanatatii femeilor si copiilor lor”. Se apreciaza, in fapt, ca riscul de mortalitate cardiovasculara creste de 10 ori la femeile care fumeaza si care utilizeaza si pilula contraceptiva. Atunci cand femeia este gravida, tabagismul creste, de altfel, riscul de avort spontan si intarzie cresterea copilului. In sfarsit, la menopauza, fumatoarele sunt expuse unui risc mai crescut de osteoporoza (rarefiere a tesutului osos). Patologie -Afectiunile respiratorii care ating fumatorii sunt reprezentate, in principal, prin bronsita cronica. Aceasta poate evolua spre emfizem si insuficienta respiratorie cronica. – Cancerele fumatorului sunt reprezentate mai intai prin cancerul de plaman, a carui aparitie urmeaza evolutia consumului de tutun, dar cu o declarare in avans de douazeci de ani. Riscul cancerului de plaman creste o data cu intensitatea tabagismului, durata in ani a tabagismului fiind inca mai determinanta decat cantitatea fumata pe zi in aparitia acestei boli: cu cat inceputul tabagismului a fost mai precoce, cu atat mai mare este riscul aparitiei cancerului de plaman. Notiunea raspandita de „mic fumator care nu intampina nici un risc” este deci eronata: nu exista un prag in dedesubtul caruia riscul de a fi atins de un cancer pulmonar sa fie nul. Cancerele gurii (fumatorii de pipa, mestecatorii de tutun), de rinofaringe, de laringe si de esofag sunt, de asemenea, in foarte numeroase cazuri, provocate de consumul de tutun. In sfarsit, a fost demonstrata o asociere intre anumite cancere (cancerul de col uterin, cancerul vezicii) si tabagism. – Bolile cardiovasculare sunt provocate de nicotina si de oxidul de carbon, care perturba oxigenarea tesuturilor, antrenand o crestere a riscului bolilor coronariene (angor, infarct miocardic), a aterosclerozei aortei (anevrism) si a arteritei membrelor inferioare. Riscul cardiac creste daca tabagismul se asociaza cu alti factori de risc vasculari precum contraceptivele orale (pilula). Riscul de arterita este mai ridicat la diabetici. Atunci cand scleroza vasculara generata de tabagism afecteaza creierul, ea poate antrena un accident vascular cerebral. – Alte afectiuni legate de consumul de tutun sunt, in principal, ulcerul duodenal, ulcerul gastric, boala lui Crohn, osteoporoza si herniile (legate de tusea fumatorilor). Trebuie mentionat ca greutatea corporala a fumatorilor este mai mica decat cea a nefumatorilor. Dezobisnuirea de tutun – Oprirea consumului de tutun micsoreaza riscurile de aparitie a bolilor legate de tabagism: este deci oricand momentul pentru un fumator care nu e bolnav sa se opreasca. Fara o motivatie puternica, este iluzoriu sa te astepti la o oprire de durata. In cursul dezobisnuirii, diferite metode pot ajuta fumatorul. Unele, care fac apel la inlocuitori ai tutunului (guma si timbru transdermic cu nicotina), eliberate numai sub prescriptie medicala, permit marilor fumatori sa inceteze fumatul fara sa simta tulburarile pe care le poate ocaziona lipsa de tutun. Totusi, acest aport nicotinic nu trebuie sa fie prezentat ca un remediu miraculos si trebuie sa fie insotit de sustinerea unui medic, in lipsa careia sansele unei incetari de durata a fumatului sunt nule. O persoana doritoare sa se dezvete de tutun mai poate face apel la acupunctura, la auriculoterapie sau la psihoterapia de grup, desi aceste metode n-au constituit obiectul unei evaluari riguroase. Incetarea consumului de tutun poate fi insotita de o luare in greutate. Ea este provocata, pe de o parte, de un fenomen de compensatie, pe de alta parte, de intreruperea aportului de nicotina (aceasta micsorand grosimea si secretiile mucoasei gastrice, la un fost fumator pofta de mancare are tendinta de a creste) si necesita masuri dietetice adaptate. Prevenire – Tinand cont de dificultatea de a inceta fumatul, este esential sa se reduca initierea in tabagism, care se produce in mod obisnuit pe la varsta de 10-12 ani. Tabagism pasiv – Acesta priveste persoanele nefumatoare care traiesc sau lucreaza in anturajul unuia sau mai multor fumatori. Astfel, copiii supusi tabagismului parintilor pot fi victimele unor afectiuni respiratorii (rinofaringite, bronsite, astm), precum si ai unor conjunctivite sau otite. La adult, tabagismul pasiv se traduce printr-un risc crescut de cancer al plamanului si al afectiunilor cardiovasculare.

Afectiune neurologica consecutiva unei streptococii (infectie cu un streptococ). Coreea lui Sydenham, denumita in mod curent „dansul Sf. Guy” atinge copiii intre 8 si 10 ani, de doua ori mai frecvent fetele decat baietii. Simptome si semne – Coreea debuteaza prin tulburari de caracter. La capatul a mai multor saptamani apar miscari involuntare, bruste, scurte, care survin la intervale neregulate, ale fetei si membrelor si o micsorare a tonicitatii musculare. Tratament si prevenire – Miscarile anormale regreseaza la administrarea de medicamente neuroleptice. Prevenirea prin tratament antibiotic a infectiilor cu streptococ (angine) a facut practic sa dispara aceasta afectiune in tarile dezvoltate.

Fixarea trompei uterine la unul din organele vecine. Termen impropriu folosit izolat, deoarece fixarea trompei de ovar este denumita salpingoovariosindeza, iar trompa se fixeaza de uter numai in caz de amputare a ei si implantare in acest organ, operatie denumita implantare tubouterina.

Boala infectioasa provocata de o salmonella, bacterie Gram negativa care paraziteaza tubul digestiv al vertebratelor. Cauze – Salmonellozele, care prezinta numeroase varietati, sunt transmise pe cale digestiva (toxiinfectie alimentara) fie prin ingestia de apa – provenind adesea dintr-o fantana, fie prin ingestia de alimente care contin bacteria (fructe de mare crude sau insuficient preparate termic, lapte, oua). In unele cazuri, bacteria este transportata pe hrana prin intermediul mustelor, plecand de la materiile fecale infectate; hrana mai poate fi infectata atunci cand este manipulata de catre purtatori de salmonelle. Salmonelozele afecteaza indivizii fie in cazuri izolate, fie iau forma unor epidemii, in particular in colectivitati (cantine, focare, spitale). Simptome si semne – Acestea variaza dupa germenele responsabil: gastroenterita febrila, care survine la 24-48 ore de la ingestia alimentului contaminat si care este responsabila de diaree si de varsaturi sau infectia generalizata (febra tifoida si paratifoida, cauzate respectiv de Salmonella typhi si de Salmonella paratyphi). La bolnavii cu mijloacele de aparare imunitara slabite, pot surveni septicemii, complicate cu infectii pulmonare, meningeene, urinare sau osoase. Tratament si prevenire – Tratamentul consta in administrarea de antibiotice. Prevenirea necesita controlul bacteriologic al produselor alimentare si al apelor de baut, precum si depistarea si evictia din colectivitati a purtatorilor microbului. In tarile in care controalele sanitare sunt insuficiente, ingestia unor astfel de alimente, atunci cand sunt crude sau putin preparate termic (indeosebi crustaceele, laptele si inghetata) nu este indicata.

Produsul de secretie a 3 perechi de glande – parotidele, submaxilarele si sublingualele, la care se adauga secretia micilor glande existente in mucoasele labiala, linguala, bucala si palatina. Compozitia chimica a salivei variaza cantitativ si calitativ foarte mult de la un individ la altul si chiar la acelasi individ, in functie de stimulii locali si centrali.

Glucozida alcoolului salicilic extrasa din scoarta de salcie, are proprietati antipiretice si antinevralgice.

Compus din grupa salicilatilor, avand proprietati analgezice-antipiretice si antireumatice asemanatoare acidului acetil salicilic.

Este o metoda de indepartare a tatuajelor, care consta in aplicarea unei solutii facuta din apa si sare de masa, sub anestezie. Cu aceasta solutie si cu ajutorul unui instrument asemanator celui pentru dermabraziune se exfoliaza regiunea.

Sacul, invelisul in care se dezvolta embrionul.

Califica o limba acoperita cu un depozit albicios, sabur (alee). O limba saburala (sau o limba cu aspect sabural) este o manifestare care insoteste un anumit numar de boli digestive ce asociaza o infectie si tulburari digestive, ca, de exemplu, o apendicita. Ea se observa, de asemenea, a doua zi dupa un exces alimentar sau dupa consum de bauturi alcoolice si se poate manifesta si in afara vreunei boli. Atunci cand este vorba de un fenomen izolat, limba saburala nu necesita nici o investigatie.

Jgheab osos profund, situat pe fata superioara a osului sfenoid, la baza craniului, continand hipofiza.

Ruptura a unui tendon. Un tendon se poate rupe ca urmare a unei contractii prea bruste sau violente (traumatism, sprint, salt), a unei plagi (de cutit sau de un ciob de sticla), din frecari repetate indeosebi la persoanele in varsta, ori din cauza unei boli tendinoase preexistente: tendinita (inflamatie a unui tendon) recidivanta, poliartrita reumatoida etc. Simptome si semne – O ruptura tendinoasa se traduce printr-o durere violenta si printr-o impotenta functionala a regiunii mobilizate de tendonul in cauza. Din cauza unei eventualitati a sechelelor functionale, ea trebuie tratata. In caz de plaga, tendonul trebuie sa fie suturat pe cale chirurgicala; daca extremitatile lui sunt foarte departate una de alta, este uneori necesar sa se utilizeze un grefon tendinos. In absenta vreunei plagi, tratamentul este de cele mai multe ori ortopedic (aparat gipsat), chirurgia fiind, in general, rezervata sportivilor de performanta.

Boala eruptiva contagioasa care afecteaza mai ales copiii, fiind provocata de un virus din genul Paramixovirusurilor. Rujeola este o boala infectioasa a copilariei, bantuind cvasipermanent si dand adesea nastere la epidemii. Acestea sunt mortale mai ales in tarile ale caror populatii sufera de malnutritie. In Africa tropicala, de exemplu, rujeola este una dintre principalele cauze de mortalitate la copiii sub 4 ani. Cauze – Virusul rujeolei traieste exclusiv in organismul omului: el se transmite in mod direct, patrunzand in organism pe caile respiratorii sau prin ochi (conjunctiva), in cursul tusei sau stranutului unui subiect bolnav de rujeola. Este o boala foarte contagioasa in timpul perioadei de incubatie (instalarea virus ului in organism), care dureaza aproximativ 14 zile, si in timpul perioadei de invazie (declansarea bolii) cu o durata de 4 zile. Simptome si semne -Boala se declanseaza brusc printr-o febra ridicata, o rinita (inflamatie a mucoasei foselor nazale) si o conjunctivita (inflamatia conjunctivei) cu scurgere (catar oculonazal) si tuse. Fata este buhaita; interiorul gurii este sediul unui exantem (eruptie mucoasa) caracteristic bolii si denumit semnul lui Koplik (aparitia de puncte albicioase pe fata interna a obrajilor). Acestor semne le urmeaza o eruptie cutanata de macule rosii, care debuteaza pe fata si se intinde rapid la intregul corp. Maculele pot conflua in mari placi rosii. Febra si eruptia regreseaza in mai putin de o saptamana, dar tusea poate persista una pana la doua saptamani. Complicatii – Cele mai frecvente sunt suprainfectiile respiratorii: rinita purulenta, laringita, faringita, otita sau bronsita. La bolnavii cu sistem imunitar slabit poate surveni o pneumonie interstitiala – ori bronsita capilara – cu prognostic foarte sever. Mai sunt posibile si complicatii neurologice (encefalita), dar sunt rare. Ele pot debuta in primele zile ale eruptiei sau mai tarziu si pot lasa sechele neuropsihice. Imbolnavirea de rujeola a unei femei gravide poate provoca un avort in primul trimestru de sarcina, o nastere prematura in trimestrul al doilea si al treilea de sarcina si constituie, pe toata durata sarcinii, un risc de malformatii pentru fat. Tratament -In afara tratamentului specific al complica!iilor, se recurge la odihna, la medicamente care scad febra si calmeaza tusea si la dezinfectia cailor respiratorii si a ochilor (antiseptice si antibiotice). Evictia scolara este preconizata pentru intreaga durata a bolii. Evolutie si prevenire – Rujeola nu survine decat in mod exceptional a doua oara, infectia cu virus conferind o imunitate durabila si permanenta fata de aceasta boala. Prevenirea rujeolei consta, in principal, in vaccinare, care este contraindicata in perioada de sarcina sau la persoanele care sunt imunodeprimate. Vaccinul este, in general, injectat in asociere cu cele ale rubeolei si oreionului (vaccin R.O.R.) si este administrat dupa varsta de un an, mai devreme chiar atunci cand copilul traieste intr-o colectivitate. O seropreventie (administrarea de imunoglobuline continand anticorpi specifici pentru antigenele virusului) este posibila la persoanele fragile si la femeile gravide care au venit in contact cu bolnavii de rujeola; ea nu este totusi eficace decat daca este practicata inainte de a cincea zi care urmeaza contactului cu virusul si eficacitatea ei nu este durabila decat daca este urmata de o vaccinare efectuata nu mai tarziu de 3 luni dupa aceea.

Zgomote supradaugate zgomotelor normale, care se asculta cu stetoscopul la nivelul aparatului respirator, in cazul unor afectari inflamatorii de diverse cauze localizate la nivelul cailor respiratorii, a alveolelor sau cavitatilor pulmonare; in functie de tonalitate pot fi raluri bronsice (sibilante si ronflante), raluri subcrepitante si raluri crepitante.

Osteomalacia este o afectiune osoasa aparuta la pacientul adult. Este caracterizata prin demineralizarea corticalei osoase mature si/sau a tesutului osos spongios. Daca in cazul osteoporozei intalnim travee desenate mai net, iar histologic observam marirea spatiilor medulare osoase si atrofie trabeculara, in cazul osteomalaciei sunt respectate grosimea si numarul de travee osoase. Osteomalacia reprezinta pentru adult ceea ce pentru copii si adolescenti este rahitismul. Cauze – Osteomalacia, echivalentul la adult al rahitismului de la copil, este provocata de o mineralizare osoasa de proasta calitate, legata la randul ei, de o carenta in vitamina D. Aceasta poate fi consecinta unui aport alimentar insuficient sau, mai des, a unei absorbtii insuficiente de vitamina D (boala de pancreas, intoleranta la gluten). In plus, o osteomalacie poate fi provocata de o intoxicatie a osului cu unele substante (fluor, bifosfonati) sau poate fi urmarea unei scaderi importante a nivelului de fosfor In sange (insuficienta renala cronica). Tipuri – osteomalacia din hipofosfatemia familiala – osteomalacia hepatica – complicatie a bolilor hepatice colestatice – osteomalacia oncogena – din neoplasmele benigne mezenchimale, care ar putea produce o substanta care afecteaza functiile tubulare renale de transport pentru fosfat si de hidroxilare a 25-monohidroxi vitamina D – osteomalacia puerperala – apare datorita epuizarii rezervelor de Ca si P in cursul sarcinilor repetate si al lactatiilor – osteomalacia renala sau osteomalacia renala tubulara – apare in urma acidozei si hipercalciuriei datorate alterarii functiilor tubilor renali (absenta acidifierii urinei si absenta producerii de amoniac) – osteomalacia senila – prin deficit de vitamina D. In urma tratamentului cu vitamina D, majoritatea acestor forme de osteomalacie sunt vindecate. Simptome si diagnostic – Boala se traduce prin dureri cvasiconstante, cu amplasare in solduri si in umeri; deformari osoase, care afecteaza in principal vertebrele, membrele inferioare si bazinul, sunt importante uneori. Subiectul intampina dificultati la mers. Tratament – Administrarea de vitamina D asigura, in general, o vindecare rapida a osteomalaciei, in general se asociaza si un aport in calciu. Sinonim: osteomalacie.

Eliminare zgomotoasa, pe gura, a gazelor continute in stomac. Suptul sugarilor se incheie normal cu o eructatie, cu eliminarea unei mici cantitati de lapte (regurgitare). Aceasta eructatie este provocata de deglutitia bulelor de aer in timpul suptului. Trebuie ca la sfarsitul fiecarei mese, copilul sa fie tinut vertical si sa fie asteptata aceasta eructate inainte de a reculca copilul, cu scopul de a evita o eventuala ruta falsa. Sinonim: eructatie.

Os care constituie, impreuna cu cubitusul, scheletul antebratului. Radiusul este situat in partea externa a antebratului, in prelungirea policelui. Acesta este un os lung de forma usor spiralata, ceea ce permite rotatia sa in jurul cubitusului in cursul miscarilor de pronatie – supinatie (care permit orientarea palmei in sus sau in jos, in fata sau in spate, in interior sau in exterior). Extremitatea inferioara a radiusului se articuleaza cu cubitusul si cu carpul. Extremitatea sa superioara schiteaza un mic cap articulat cu humerusul si cubitusul. Patologie – In afara bolilor osoase (tumori si infectii), radiusul este de cele mai multe ori sediul fracturilor; de fapt, in cazul caderii pe incheietura mainii sau pe palma, radiusul este cel care suporta cea mai mare parte a socului: – Fracturile in „lemn verde”, specifice copilului, nu afecteaza radiusul in totalitatea diametrului sau. Tratamentul lor este ortopedic: imobilizarea gipsata timp de 3 saptamani pana la 3 luni, dupa varsta copilului. – Fracturile diafizei radiale (partea mediana a radiusului) pot fi izolate sau asociate unei fracturi a cubitusului. Deplasarea osoasa este adesea importanta, facand necesara o fixare chirurgicala a fragmentelor osoase prin osteosinteza (cu ajutorul unei placi cu suruburi, de exemplu). – Fracturile extremitatii inferioare a radiusului sunt mai frecvente la subiectul varstnic (fractura lui Pouteau-Colles) fiind favorizate de osteoporoza (rarefierea osoasa). Tratamentul lor este de cele mai multe ori ortopedic (gips). – Fracturile extremitatii superioare a radiusului, frecvente la sportivi, ating de cele mai multe ori cupula radiusului (articulatia cu humerusul); tratamentul este, in general, ortopedic (gips imobilizator, timpul cel mai scurt posibil – intre 8 si 15 zile maximum, cotul in unghi drept), dar, daca este spart capul radiusului in mai multe fragmente sau in caz de deplasare mare, poate fi necesara o intervenpe chirurgicala. – Fracturile In „turtita de unt” sunt specifice copilului, sunt caracterizate printr-o simpla tasare a osului fara deplasare. Ele pot atinge cartilagiile de conjugare (zonele situate la extremitatile osului, permitand cresterea sa in lungime). Tratamentul lor este ortopedic: imobilizarea gipsata pe o durata de 3 saptamani pana la 3 luni, dupa varsta copilului.

Tratament cu radiatii de radiu.

Utilizeaza medicamente care fac celulele tumorale mai sensibile la radiatii. Combinand radioterapia cu radiosensibilizarea se pot omora mai multe celule tumorale.

Metoda radiologica ce permite masurarea dimensiunilor bazinului la femeia gravida. Indicatii – Radiopelvimetria este indicata atunci cand exista indoieli in ce priveste dimensiunile pelvisului (bazinului), care trebuie sa fie suficient de mare pentru a permite trecerea copilului in timpul nasterii, sau cand se suspecteaza o anomalie osoasa (anomalie a coloanei vertebrale, luxatia soldului, antecedent de fractura a bazinului). Ea mai este practicata atunci cand copilul se prezinta cu sezutul sau cand femeia gravida a suferit deja o cezariana in cursul unei sarcini precedente. Radiopelvimetria permite sa se stabileasca daca nasterea asteptata se va putea face fara riscuri pe cai naturale sau daca trebuie sa fie prevazuta o cezariana. Tehnica si desfasurare – Acest examen utilizeaza radiatii X si se practica fie in modalitatea de radiologie conventionala, fie cu ajutorul unui scaner cu radiatii X. In radiologia conventionala, examenul se realizeaza cat mai tarziu posibil, in luna a 5-a sau a 9-a de sarcina, fara pregatire. Examenul dureaza zece minute. Vezica trebuie sa fie goala. Pentru a evita o iradiere mai mare a fatului, radiologul limiteaza numarul cliseelor la trei, intr-o pozitie semisezanda, un altul in picioare si perfect din profil, ultimul in pozitie culcata si localizat pe spinele sciatice, urmarind sa se focalizeze la maximum radiatiile X pe acestea din urma. In cazul tomodensitometriei (scaner, cu radiatii X), pacienta este alungita pe spate, cu bratele in spatele capului. Sunt realizate doua clisee (fata si profil) dupa o tehnica de numerizatie si completate cu una sau doua sectiuni scanografice efectuate in planul axial. Masuratorile reale se efectueaza direct pe ecranul de comanda al scanerului.

Disciplina medicala care se ocupa cu studiul utilizarii radiatiilor ionizante in investigatiile si tratamentul unor boli.