joi, aprilie 30, 2026
6.2 C
București

Ce vaccin vor folosi centre mobile de vaccinare destinate zonelor rurale

Ce vaccin vor folosi centre mobile de vaccinare destinate zonelor rurale a anunțat astăzi coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinarea a anunțat că de săptămâna viitoare, din 20 aprilie, urmează să fie operaționalizate 20 de centre mobile destinate zonelor rurale și celor unde nu există medic de familie.

Capacitatea unui astfel de centru va fi de aproape 100 de persoane zilnic, iar inițial vor avea prioritate cei mai vârstnici, cei vulnerabili, cei cu boli cronice, apoi toți cei care își doresc să se vaccineze.

Citeste si…

Autoritățile intenționau să folosească serul produs de compania Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză, dar deocamdată primul lot din acest vaccin, care a ajuns în țară, nu va fi folosit până la noi recomandări ale Agenției Europene a Medicamentului, care investighează posibile cazuri, deşi extrem de rare, legate de posibila formare a unor cheaguri de sânge.

În aceste condiții se vor folosi vaccinurile care sunt în țară: Moderna, Pfizer-BioNTech, AstraZeneca

În judeţul Hunedoara este în desfăşurare campania de vaccinare anti-COVID a locuitorilor din zonele rurale

Campania de vaccinare anti-COVID-19 a locuitorilor din zonele rurale ale județului Hunedoara este în desfășurare și astăzi, anunță Prefectura județului. Au fost deschise trei noi centre de vaccinare și sunt asigurate dozele necesare pentru cei care s-au înscris, peste 1.100 de persoane.

Citeste si…

Hunedoara se află printre județele cu cea mai bună situație la nivel național în privința vaccinării locuitorilor din zonele rurale, acoperite prin echipe mobile.

A crescut numărul deceselor cauzate de pandemie în lume

Universitatea Johns Hopkins (JHU) a transmis sâmbătă, 17 aprilie, că numărul deceselor cauzate de Covid-19 în întreaga lume a depăşit 3 milioane. Totodată, Universitatea Johns Hopkins (JHU) cifrează numărul contagierilor globale la peste 140 de milioane.

Astfe, SUA au înregistrat 566.224 de morţi, în timp ce ocupanta locului 2, Brazilia, are 368.749 de morţi. Pe locul 3 este Mexic, cu 211.693. În India au murit 175.649 persoane din cauza Covid-19, iar în Marea Britanie cu 127.472 de morţi.

Potrivit bilanţului realizat de Universitatea Johns Hopkins, lista este condusă de SUA şi în ceea ce priveşte cazurile confirmate de contagiere cu noul coronavirus la nivel global: 31,57 de milioane.

Citeste si…

 

Virgil Munteanu
Virgil Munteanuhttp://www.doctorulzilei.ro
Virgil Munteanu este Director Executiv al Editurii Evenimentul și Capital din 2012, având o experiență de peste 25 de ani în management media și comunicare strategică. Cu o pregătire multidisciplinară în domeniile tehnic și comunicare în afaceri, a coordonat numeroase campanii de anvergură începând cu anul 1996. Semnează constant articole, analize și editoriale pentru publicații de referință precum Capital, Evenimentul Zilei, Doctorul Zilei, Infoactual, Infofinanciar și Animal Zoo.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

De la „părea că sunt pe moarte” la vindecare. Sam Neill anunță că nu mai are cancer

Sam Neill, cunoscut pentru rolul său din „Jurassic Park”,...

Același episod nocturn repetat săptămânal ți-ar putea tripla riscul de moarte prematură

Experiențele repetate de tip coșmar, în special atunci când...

Medic: Alimentul românesc ce reduce colesterolul natural. Mulți îl au deja în bucătărie

Un aliment tradițional românesc, ieftin și ușor de găsit,...

Boala tăcută care lovește după 40 de ani. Primul semn apare noaptea

O boală care afectează milioane de oameni se poate...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Vaccinul împotriva varicelei devine obligatoriu la copii. Ce trebuie să știe toți părinții

Bulgaria schimbă regulile pentru varicelă și introduce vaccinarea obligatorie...

Justiția a decis: ce se întâmplă cu doctorii care au administrat vacinul COVID-19

O decizie istorică pronunțată de Curtea Federală de Justiție...

Rafila: Campania de vaccinare antigripală din acest an depășește așteptările

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că în acest sezon...

Citește și