Sari la conținut

Cum ne influențează mâncarea activitatea creierului? Alimentele nocive ce ne omoară creierul!

tumorile cerebrale
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
COVID poate duce la leziuni ale creierului

Neurologul Armand Frăsineanu ne explica cum poate alimentația să influențeze activitatea creirului și ce alimente contribuie la distrugerea neuronilor.

Dr. Frăsineanu: „Ne mirăm că este un pacient tânăr şi creierul arată ca al unui om de 90 de ani”

„În primul rând sunt acizii graşi nesaturaţi pe care îi găsim în seminţele pe care omul modern nu le mai consumă. Nucile, seminţele, arahidele, toate aceste seminţele uleioase, care, pe lângă acizii graşi nesaturaţi, mai conţin şi magneziu. Magneziul este foarte important pentru stările de stres, de consum psihic pentru că este un protector pentru inimă şi pentru rinichi”, a spus dr. Armand Frăsineanu.

Antioxidanţii sunt importanţi pentru sănătatea creierului

„Antioxidanţii sunt foarte importanţi. Aici intră fructele de pădure, legumele verzi. Au acizi graşi de tip Omega3, care au rolul să solubilizeze colestrerolul, adică trecerea către acel colesterol de protecţie HDL. Asta înseamnă consumul de peşte oceanic: sardine, somon, macrou. Mai sunt şi nişte condimente, cum ar fi turmericul de exemplu, care are proprietăţi antitumorale şi neuroprotectoare”, a mai spus medicul.

Zahărul, extrem de nociv pentru creier

„Zahărul este o mare problemă, pentru că nu este un produs natural, ci este unul rafinat. Este prezent în alimentaţia noastră şi îl mâncăm inconştient, de la banalul kechup, până la conserve. Zahărul este toxic pentru orice celulă şi este unul dintre alimentele nocive”, precizează dr. Frăsineanu.

Ce ne omoară creierul?

„Lipsa de activitate a creierului. Este demonstrat că persoanele cu activitate intelectuală bogată sau cerebrală fac mult mai puţini Alzheimer. Indicat este să facem acte de creaţie pentru creier, să scriem, să compunem, citim, traducem.

Mişcarea este la fel de importantă. Mens sana in corpore sano nu era doar un ticton de publicitate antică, pe de altă parte, şi stilul de viaţă este important. Să evităm acele substanţe care afectează creierul. Cel mai recunoscut este alcoolul, care duce la micşorarea creierului în dimenisiune şi distruge legăturile dintre neuroni. RMN-ul unei persoane care consumă alcool arată devastator. Uneori ne mirăm că este un pacient tânăr şi creierul arată ca al unui om de 90 de ani.

Traumatismele cerebrale repetate sunt o mare problemă şi ele, box, karate, K1. Expunerea la pesticide, iarăşi o problemă. În schimb, cafeaua ne protejează de boala Parkinson. Cam în jur de 3 cani pe zi.

O perioadă de somn este fabuloasă pentru creierul uman pentru întreţinerea lui. În timpul somnului, creierul îşi elimină acele deşeuri din neuroni este un fel de proces de curăţare. Ca şi cum s-ar trece să se ridice gunoiul de la poartă şi rămâne curat şi loc de împrospătare.

Un om sănătos nu pierde neuroni. Noi nu pierdem neuroni, îi avem dar funcţionează suboptimal odată cu trecerea timpului. De aceea, trebuie să fim antrenaţi.”

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel