Sari la conținut

Înotul – sportul care te ajută zi de zi

Indiferent de vârstă, înotul este acel sport pe care poți să îl practici în orice anotimp, în mediu controlat, fără să ai scuze precum ”E prea frig afară și nu voi ieși la alergat”.

Faptul că, de obicei, acest sport se desfășoară într-un bazin de înot sau, dacă ești norocos să locuiești pe malul mării sau al oceanului chiar acolo este un mare avantaj, deoarece acestea se găsesc în toate orașele și sunt la îndemâna oricui dorește să înceapă un stil de viață sănătos.

Putând fi practicat de la orice vârstă, înotul aduce multiple beneficii atât corpului, cât și psihicului și despre acestea vom vorbi în articolul de azi.

Beneficiile înotului

Fie că ești sau nu sportiv de performanță, de beneficiile înotului tot poți să profiți, chiar dacă ajungi la bazin maxim de două ori pe săptămână.

1. Beneficii pentru corp

Ca și orice alt sport pe care îl practici, și înotul îți aduce o serie de beneficii pentru corp. Poate pe unele le știai deja, însă ne-am bucura enorm să descoperi și altele noi, care să te impulsioneze și mai tare să ajungi la bazin:

  • sporește flexibilitatea deoarece toate părțile corpului sunt puse în mișcare în timpul practicării înotului, iar articulațiile și tendoanele devin și mai flexibile;
  • pierzi în greutate: dacă scopul tău este să pierzi în greutate, atunci trebuie să știi că în timpul înotului poți să pierzi până la 150 de calorii în doar 10 minute – punem pariu că acest lucru este o noutate pentru tine;
  • întărăște plămânii datorită respirației care joacă un rol deosebit de important în acest sport;
    antrenează mușchii cu un efect minim asupra oaselor, iar acest lucru îl face potrivit pentru orice vârstă și orice sex;
  • reduce durerile de spate și îmbunătățește postura datorită poziției din timpul practicării; așa că dacă și tu lucrezi de acasă și ai muncă de birou, să mergi la un bazin de înot este cel mai bun cadou pe care poți să ți-l faci;
  • relaxează mușchii, așadar, dacă mergi și la sală, poți să închei antrenamentul cu o sesiune de înot care să vină în completarea stretchingului de final;
  • întărește sistemul cardio-vascular pentru că stimulează un flux sanguin mai abundent și rapid, iar tensiunea arterială scade în caz că este prea mare.

2. Beneficiile asupra psihicului

Mic sau adult, înotul își arată beneficiile asupra psihicului indiferent de vârstă. Câteva dintre acestea sunt:

  • reducerea stresului datorită relaxării musculare și a creierului în același timp;
  • te scoate din mediul obișnuit și din rutină: fie că vorbim despre birou sau casă, mersul la bazin te ajută să te deconectezi de grijile cotidiene și gândurile care te apasă cel puțin în timpul orelor de muncă;
  • crește încrederea în sine când se văd schimbările în ceea ce privește constituția și forma trupului;
  • te face mai încrezător în forțele proprii mai ales atunci când ești pus într-o situație în care trebuie să te salvezi sau să salvezi pe cineva cu ajutorul înotului.

3. Beneficii înotului pentru copii

A practica un sport de la o vârstă fragedă poate doar să îi ajute pe cei în creștere și să le creeze un obicei sănătos de care să se țină poate chiar și o viață-ntreagă.

Câteva dintre beneficiile pe care le are înotul pentru copii sunt:

  • îmbunătățirea mobilității și a coordonării, ambele elemente foarte importante atunci când vine vorba despre o creștere armonioasă;
  • întărirea sistemul imunitar, iar cei mici sunt mult mai rezistenți la răceli sau infecții;
  • ameliorarea simptomelor astmului deoarece mărește capacitatea pulmonară.

Ne-am bucura să ne spui în comentarii care sunt beneficiile pe care le-ai trăit tu după sesiuni de înot și astfel să îi încurajezi și pe ceilalți cititori ai noștri să înceapă să aibă un stil de viață mai sănătos practicând acest sport atât de benefic pentru trup și psihic!

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel