Sari la conținut

Micșorarea zilei. Profesorul Vlad Ciurea: Pe cursul zilei trebuie să ne menținem această regulă germană

Vlad Ciurea
Sursă foto: Facebook
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea, despre creier

Din cuprinsul articolului

Profesorul universitar Vlad Ciurea ne explică modul în care ne influențează scurtarea zilei și cum putem să ne adaptăm în această situație.

Toamna este un sezon venerat datorită frumuseții sale, paletelor de culori și a serilor plăcute alături de o cană de ceai fierbinte. Totuși, scurtarea zilelor și lungirea nopților ar putea avea un impact neprevăzut asupra bunăstării noastre, începând de la somn și până la imunitate. Cum ne putem adapta la noile ritmuri ale toamnei?

Profesorul doctor Vlad Ciurea, medic primar neurochirurg la Spitalul Clinic SANADOR, explică în exclusivitate pentru DC MEDICAL cum influențează toate aceste modificări modul de funcționare al creierului.

”Odată cu micșorarea zilei, numărul de ore pe care le avem efectiv de lucru, scad. Noi, organismul uman trebuie să ne adaptăm la noua structură a zilelor de lucru și a zilei întregi. Avem organizată în creier o bijuterie care se numește ciclu, ritmul circadian, care spune că trebuie să mă trezesc dimineață, să mă culc la sfârșitul zilei.

Regula germană 8+8+8

Ciclul acesta îmi arată că maxima mea activitate e de inteligență, este activitatea cerebrală între orele 10-12 și după-amiaza între orele 16-18. Odată cu reducerea orelor de lumină, acest ciclu va fi influențat. Totul este să ne adaptăm la acest ciclu, dar să nu reducem cantitatea de ore de odihnă, să menținem trezirea de dimineață, să menținem odihna la orele corespunzătoare. Eu spun ora 22:00.

Pe cursul zilei trebuie să ne menținem acea regulă germană foarte corectă: 8+8+8, adică 8 ore de lucru, 8 ore de odihnă, 8 ore de administrație. Atunci, indiferent de cât de scurtă este ziua din punct de vedere al luminii, reușim să ne adaptăm.

Scopul nostru este să performăm atât la serviciu, cât și acasă, cât și în întreaga noastră activitate. Să nu uităm că weekendul trebuie să rămână weekend, odihna trebuie să rămână odihnă”, a explicat prof. univ. dr. Vlad Ciurea, medic primar neurologie, potrivit sursei.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel