Oreste și-a făcut testamentul: „L-am scris de pe acuma, fiind pregătit!”

Oreste și-a făcut testamentul: „L-am scris de pe acuma, fiind pregătit!”

În urmă cu doar o săptămână, Oreste Teodorescu mărturisea public că a părăsit masoneria, pentru că a realizat că „francmasonul prețuiește mai mult Gnoza decât Mântuirea”. După mai multe mesaje în care a vorbit despre imensa greșeală de a se crede superior, în care și-a descris mărirea și decăderea, vedeta TV a revenit marți, 10 mai cu un mesaj surprinzător.

Jurnalistul a recunoscut, într-o postare pe pagina de Facebook, că sub gândul că se apropie de Perfecțiune, s-a trufit. „Ce prostie! Ce păcăleală”, spune acum Oreste.

„Recunosc, oarecum rușinat, abia acum, cât de sărac eram când aveam bani, putere și faima.

Înconjurat de admiratie și laudat,de cele mai multe ori fără temei, creștea trufaș in mine, gândul ca ma apropii de Perfecțiune…

Doamne, ce uriașă rătăcire își deschidea gura flamandă, fiind pregătită sa ma înfulece cu fulgi cu tot! (Aici fulgii sunt rămășițele aripilor de înger, arse in Cădere).

M-am trufit! Semeția înlocuise pe neobservate, dulceața privirii, cu o lumina rece. Zâmbetul altădată, binevoitor se prefăcuse in rictus. Aveam realmente senzația ca ajungând cineva, pot face lucruri mărețe, spectaculoase, demne de reținut in cronica generației mele…

Ce prostie! Ce păcăleala! Cu fiecare cărămida pe care o puneam la fundația statuii in viu pe care mi-o înălțam singur spre cer, asemeni unui turn Babel, personal, pierdeam legătura cu pământul.

A fost nevoie de mulți ani, aproape o viața sa înțeleg de ce a umblat Mântuitorul desculț prin lume, de ce toți Sfinții sunt săraci și mai ales ca pentru înălțare este nevoie de smerenie, nu de aripi de ceara ca la Icar…”, a scris Oreste Teodorescu.

Oreste și-a făcut testamentul: „L-am scris de pe acuma, fiind pregătit!”

Într-un mod simbolic (sau nu!) Oreste și-a scris testamentul, după ce a dezvăluit că se simte „pregătit” pentru Marea Trecere.

„Acum, când am rămas, in sfârșit, gol precum un prunc, și la fel de vulnerabil, când nu mai am nici un cuvânt de spus, in Duhul Lumii, realizez cât de bogat am devenit.

Da, sunt miliardarul marilor emoții! Strâng acest uluitor capital al inimii in conturile sufletului meu și abia aștept clipa in care, chemând-ma la El, sa îmi fac testamentul, lăsând o moștenire tainica celor care m-au iubit, nu pentru ceea ce eram, ci pentru tot ce as fi putut deveni!

L-am scris de pe acuma, fiind pregătit!

Dincolo pe toți ne așteaptă

Sub cerul trist ca e târziu

Cărarea îngusta, ce o data

Am coborât-o spre pustiu

E vremea urcării de pe urma

Când obosiți ne punem sir

Urmând pastorul ca o turma

Pe crucea Lui cu spini de trandafir

Și răstigniți pe grele patimi

Abia când sufletul se frânge

Ne-om ostoi foamea cu azimi

Fiind vindecați de atâta sânge!”, a mai scris Oreste.