Sari la conținut

Poți reutiliza o mască de protecție? Iată ce spun specialiștii despre refolosirea măștilor!

Încă de la începutul pandemiei, oamenii s-au întrebat dacă pot reutiliza o mască de protecție. În ce măsură măștile utilizate sunt eficiente și în ce condiții se pot reutiliza în siguranță?

Potrivit Huffpost, medicii nu recomandă reutilizarea măștilor de protecție. Acest obicei nu este ideal, întrucât măștile își pot pierde capacitatea de filtrare dacă sunt igienizate de multe ori. Cu toate acestea, persoanele nu dispun de un stoc nelimitat de măști de protecție și au încercat să găsească metode prin care le pot refolosi în siguranță. În ce măsură poți reutiliza o mască de protecție și ce factori trebuie să iei în considerare?

Ce tipuri de măști se pot refolosi?

Măștile de protecție N95(FFP2) sunt cele mai eficiente împotriva virusului, iar medicii consideră că pot fi reutilizate, în anumite condiții. Acestea pot fi refolosite pentru câteva purtări numai dacă sunt expuse la temperaturi mari (între 70-75 de grade celsius) sau sunt expuse la razele ultraviolete.

De asemenea, o altă metodă pare să fie din ce în ce mai cunoscută. Sigilarea măștii într-un spațiu închis timp de 7 zile. Câteva studii, bazate pe date științifice, arată că virușii mor după 7 zile în care sunt izolați. Astfel, poți depozita masca de protecție într-o pungă sau într-un plic, fiind sigur de data la care ai sigilat produsul. După 7 zile, specialiștii sunt de părere că o mască de protecție poate fi reutilizată.

Spălarea măștilor nu este recomandată, însă. Substanțele din detergenți pot diminua capacitatea de filtrare, iar apa nu este suficientă pentru a elimina virusul. În orice caz, măștile de protecție care sunt igienizate prin spălare nu sunt considerate eficiente și nu se recomandă reutilizarea acestora.

Când vine vorba de măștile de unică folosință, specialiștii nu recomandă reutilizarea lor, indiferent de metoda de igienizare. Cu toate acestea, unele studii au arătat că unele pot fi eficiente și după ce au fost expuse temperaturilor ridicate sau spălării. Deși spălarea nu dăunează aspectului propriu-zis, poate deteriora semnificativ filtrul ce oprește virusul să pătrundă prin mască.

Părerile despre reutilizarea măștilor de unică folosință sunt împărțite și sunt necesare mai multe studii prin cre să se dovedească fie eficacitatea, fie lipsa de utilitate. Până atunci,  medicii recomandă ca măștile de unică folosință să fie utilizate o singură dată și schimbate o dată la 4 ore.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel