Sari la conținut

Rafila: Avem în fiecare an în România în jur de 25-35 de cazuri de malarie

pacient
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Terapie intensiva

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că în România se înregistrează anual între 25 şi 35 de cazuri de malarie, toate de „import” şi a precizat că în ţara noastră nu se transmite malaria.

El le recomandă celor care călătoresc în zone tropicale şi ecuatoriale să consulte date de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, de la Direcţiile de sănătate publică, de la un medic epidemiolog, infecţionist sau de familie pentru a vedea ce este necesar pentru prevenirea bolilor care pot apărea în ţările vizitate.

„În România nu se transmite malaria”

„Noi avem în fiecare an undeva în jur de 25 – 35 de cazuri de malarie să îi spunem de import, pentru că persoanele se infectează în afara României.

În România nu se transmite malaria, dar consecinţele sunt serioase. În acest an, am avut deja nouă cazuri soldate cu două decese şi recomandarea este ca mai ales după întoarcerea dintr-o călătorie de acest gen, într-o ţară din regiunea tropicală sau ecuatorială, apariţia unei boli febrile indică prezentarea imediată la medicul de familie sau la cel de boli infecţioase pentru evaluarea situaţiei”, a explicat ministrul într-un interviu pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, malaria se manifestă cu febră înaltă, frisoane, simptome care pot „mima” o infecţie bacteriană sau virală. „Este vorba despre un parazit, Plasmodium malariae, care produce o boală foarte greu de controlat dacă infestarea parazitară este mare. Atunci, în mod evident, prezentarea neîntârziată la medic odată cu apariţia primelor simptome de febră sau frison este indicată”, a explicat ministrul.

Cum apare boala?

El a amintit că malaria este o infecţie parazitară care apare în urma înţepăturii ţânţarului anofel. „Se manifestă mai ales în zona tropicală şi, din păcate, încă nu avem disponibil un vaccin eficace împotriva malariei, probabil într-un viitor apropiat.

Până atunci, pentru prevenirea acestei boli este indicat ca toţi cei care îşi fac vacanţele sau se deplasează în alte scopuri în ţări din regiunea tropicală să consulte informaţii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, de la nivelul Direcţiilor de sănătate publică, să consulte un medic epidemiolog, un medic infecţionist sau medicul de familie pentru a afla informaţii legate de recomandări pentru prevenirea bolilor care pot apărea în aceste ţări.

În principal, este vorba despre două afecţiuni: este vorba despre malarie şi despre febra galbenă. Pentru febra galbenă există vaccin disponibil care este indicat să fie administrat o dată la zece ani”, a indicat Rafila.

Care este tratamentul profilactic?

Potrivit ministrului, există medicaţie profilactică împotriva malariei, care se ia înainte de călătorie în zonele tropicale şi ecuatoriale, în timpul deplasării şi la întoarcere.

„Pentru malarie, în funcţie de zona în care te deplasezi, există medicaţie antimalarică, care este profilactică, adică se ia ca să nu apară boala, iar administrarea ei se face cu un anumit timp înainte de călătorie, în timpul călătoriei şi după încheierea călătoriei.

Există mai multe tipuri de substanţe: Mefrokim, Doxiciclină, însă recomandarea privind administrarea trebuie făcută de către un medic specializat, un medic epidemiolog sau infecţionist. Şi medicul de familie poate să o facă dacă are experienţă în acest domeniu al medicinei de călătorie. Atunci când hotărâm să mergem în vacanţă într-o astfel de ţară este bine să ne informăm înainte”, a evidenţiat ministrul Sănătăţii.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel