luni, aprilie 27, 2026
14.6 C
București

Strigătul de ajutor al pacienților cronici. Boala nu așteaptă după decizii birocratice!

Boala nu așteaptă. Alianța Pacienților Cronici din România atrage atenția decidenților din sănătate: Ministerul Sănătății, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Primăria București, că pacienții cronici au nevoie de continuarea terapiilor și monitorizare permanentă conform cu recomandările Protocoalelor Terapeutice. În ultimile luni nu s-a mai permis accesul pacienților în spitale pentru investigații medicale, acestea fiind amânate cu consecințe greu de evaluat asupra stării de sănătate a oamenilor.

Vă amintim că evoluția bolilor este diferită de la un pacient la altul, iar aceștia au nevoie de terapie cât mai repede posibil și nu pot aștepta luni în șir o decizie administrativă.

Cerem urgent redeschiderea spitalului Colentina pentru pacienții cronici. Colentina spital suport COVID 19 nu se justifică în condițiile în care numărul paciențiilor COVID 19 internați este mult sub capacitatea spitalului, în schimb mii de pacienții cronici au fost repartizați către alte spitale, aglomerând centre medicale deja supra-aglomerate.

Citeste si…

Boala nu așteaptă. Menționăm că la spitalul Colentina se tratează afecțiuni cronice grave precum:

– afecțiuni oncologice și afecțiuni hematologice: leucemii, purpură trombocitopenică idiopatică, hemoglobinurie paroxistică nocturnă, limfom, mielom multiplu și alte afecțiuni onco-hematologice,

– afeciuni gastrointestinale: boli inflamatorii intestinale,

– afecțiuni reumatice : poliatrită reumatoidă, spondilită anchilozantă,

Citeste si…

– boli inflamatorii și autoimune sistemice: lupus eritematos sistemic, polimiozită, vasculită, colagenoze, sindrom anti-fosfolipid, etc

– afecțiuni dermatologice: psoriasis, sclerodermie, pemphigus, dermatomiozită

– afecțiuni cardiologice,

– boli neuro-degenerative, scleroză multiplă,

– hepatite,

– afectiuni pneumologice

Spitalul Colentina este un spital specializat în tratarea bolilor cronice în care lucrează personal medical specializat în tratarea afecțiunilor menționate și este dotat cu aparatură medicală care permite diagnosticarea și monitorizarea bolilor cronice, aparatură care acum este nefolosită

Citeste si…

Este momentul ca să se găsească o altă soluție de izolare și monitorizarea a pacienților COVID 19 care sunt asimptomatici sau prezintă simptome ușoare. Nu putem accepta ca spitalele să se transforme în hotel de lux pentru pacienții COVID 19 în condițiile în care le este refuzat accesul pacienților cronici la servicii medicale.

Nu vă mai jucați cu viețile românilor și redeschideți urgent spitalul Colentina și celelalte spitale pentru boli cronice care sunt blocate din motive COVID 19 și care în acest moment funcționează cu număr mic de pacienți COVID 19.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Tensiunea mare dimineața, semnal de risc pentru accident vascular cerebral la seniori

Medicii atrag atenția asupra unui fenomen frecvent la seniori....

Pericolul din spatele unei vitamine comune: poate duce la comă sau deces

Fructele și legumele sunt esențiale într-o alimentație echilibrată, datorită...

Horoscop zilnic, 28 aprilie 2026. Energie puternică și o zi excelentă pentru o zodie

Horoscop zilnic, 28 aprilie 2026. Potrivit astrologilor, ziua aduce...

Ministerul Mediului avertizează asupra poluării din marile orașe. Cine este cel mai expus în România

Poluarea aerului rămâne una dintre cele mai mari probleme...

Analiza HbA1c, testul care arată controlul real al diabetului în ultimele luni

HbA1c este una dintre cele mai importante analize pentru...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Medicamentul care ar putea schimba tratamentul cancerului pancreatic avansat

Revolution Medicines (RevMed) a anunțat rezultate pozitive în cadrul...

Citește și