luni, aprilie 27, 2026
14.6 C
București

Tradiții de Sfântul Ioan Botezătorul. Cine nu face asta pe 7 ianuarie va fi supărat tot anul

Tradiții de Sfântul Ioan Botezătorul. Pe 7 ianuarie, crestinii ortodocsi sarbatoresc Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, numit “Înaintemergătorul Domnului” pentru ca a anuntat venirea lui Hristos.

In aceasta zi de sarbatoare nu lipsesc nici traditiile si obiceiurile populare, Iordanitul femeilor sau obiceiul Vergelului fiind doar doua dintre ele. Traditia din stramosi spune ca, in dimineata Sfantului Ion, este bine sa te stropesti cu agheasma pentru a fi ferit de boli tot anul.

Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului. Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.

Citeste si…

Tradiții de Sfântul Ioan Botezătorul. Torontoiul sau Iordanitul femeilor este un obicei vechi, specific sarbatorii de Sfantul Ion, insa din care s-a mai pastrat doar ospatul final, ospat ce incheie astfel ciclul sarbatorilor de iarna. Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele batrane le primeau in grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau sa le stropeasca si apoi faceau o masa comuna. “Iordănitul femeilor”, care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente și băutură, apoi petrec până dimineața, spunând că se “iordănesc”.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Tensiunea mare dimineața, semnal de risc pentru accident vascular cerebral la seniori

Medicii atrag atenția asupra unui fenomen frecvent la seniori....

Pericolul din spatele unei vitamine comune: poate duce la comă sau deces

Fructele și legumele sunt esențiale într-o alimentație echilibrată, datorită...

Horoscop zilnic, 28 aprilie 2026. Energie puternică și o zi excelentă pentru o zodie

Horoscop zilnic, 28 aprilie 2026. Potrivit astrologilor, ziua aduce...

Ministerul Mediului avertizează asupra poluării din marile orașe. Cine este cel mai expus în România

Poluarea aerului rămâne una dintre cele mai mari probleme...

Analiza HbA1c, testul care arată controlul real al diabetului în ultimele luni

HbA1c este una dintre cele mai importante analize pentru...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Sărbătoare mare pe 29 August. Ce este interzis să faci astăzi

Sarbatoare mare in Calendarul Ortodox. Biserica Ortodoxă română sărbătorește...

Citește și