Sari la conținut

Zodiac de sănătate 2014. De ce boli trebuie să te ferești anul acesta

profeții
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Profeții astrologice

Andreea Ciulac

Nu trebuie să fii un împătimit al astrologiei ca să înțelegi că influențele astrale ne afectează într-o măsură mai mare sau mai mică starea de sănătate. Din acest punct de vedere, specialiștii spun că 2014 îi pune la încercare pe unii dintre nativi, în timp ce altora le va aduce alinare Dacă taurii se vor confrunta cu boli „ascunse”, greu de diagnosticat, leii pot trece printr-o intervenție chirurgicală, dar capriconii sau peștii vor deborda de energie, sunt estimările astrologilor. mariana cojocaru„Anul 2014 anunță emoții care pot scăpa de sub control și noroc înjumătățit pentru accesul nostru la sănătate. Dar și înjumă­tățit, norocul tot noroc va fi”, spune astrologul Mariana Cojocaru (foto), doctorandă în genetică medicală la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Iată predicțiile generale realizate de aceasta, pentru fiecare zodie în parte.

Berbec

Fără sporturiextreme

Berbecii trebuie să aibă mare grijă la accidentele domestice, precum arsurile sau alunecările pe gresia proaspăt spălată. Mai afectate vor fi însă rudele acestora de gradul întâi. „Cineva din familie poate avea probleme de sănătate, de aceea toată speranța și sprijinul este la voi. Vizată este mama, căci Luna Neagră tranzitează cea de-a patra casă a horoscopului general, dedicată mamei sau familiei. Există riscul de accidente cerebrale. Evitați sporturile extreme, mișcările bruște”, spune astrologul.

Taur

Tratamentele noi

Taurii se numără printre cei care-și vor dedica anul investigațiilor medicale, pentru a găsi un răspuns la suferințele ascunse. Tehnici de ultimă generație și tratamente revoluționare vă pot reda vigoarea și starea de bine. „Nu ocoliți SPA-urile, stațiunile balneoclimaterice și specialiștii în medicină holistică. Posibile intervenții pentru boli karmice (greu de diagnosticat își au originile în greșeli ce se repetă)”, explică specialistul Mariana Cojocaru.

Gemeni

Investiții în sănătate

Și pentru Gemeni, 2014 înseamnă investiție în sănătate, mai ales în cazul cuplurilor care se pregătesc să devină părinți. „Studiați atent ofertele și alegeți medicul compatibil cu voi. Fiți cu ochii pe copii, faceți intervenții, investigații pentru a aduce pe lume copii sănătoși”, este sfatul astrologului.

Rac

Stau prost cu imunitatea

Până la primăvară, imunitatea Racilor va fi în cădere liberă, iar pentru a depăși cu brio această perioadă trebuie să scape de tot „balastul” energetic acumulat de-a lungul ultimilor ani: „Relația cu natura, sacroterapia, masajul terapeutic, iertarea, iată doar câteva căi de eliminare a energiilor negative. Atenție la pasiunile mistuitoare, care mai apoi dor”.

Leu

Nervozitatea strică sănătatea

Leii, deși au tendința să se considere invincibili, pot ajunge anul acesta pe masa de operație. „Venus Retrograd, Mercur, Soarele și Marte în sectorul astral al sănătății pot indica intervenții chirurgicale, nervozitate scăpată de sub control, probleme de iubire care pot afecta serios sănătatea”, arată astrologul Mariana Cojocaru.

Fecioară Revin boli vechi

Remediile homeopate fac adevărate minuni în cazul Fecioarelor, care se pot confrunta, din primăvară, cu afecțiuni mai vechi. ”Luna Neagră va intra în sectorul afecțiunilor cronice. Funcționeaza homeopatia, acupunctura, kinetoterapia. Copiii pot avea un an dificil și vă pot afecta și dvs. liniștea”.

Balanță

Predispuși la accidente

Dacă își pot învinge teama de dentist, Balanțele vor avea un zâmbet de milioane. Pe de altă parte, sunt predispuse accidentelor casnice. „Marte în constelația voastră este semn bun pentru cei care vor să-și repare dantura sau să programeze o intervenție chirurgicală. Risc de luxații. Atenție cum manevrați obiectele tăioase, prizele, aparatura electo-casnică”.

Scorpion

Fără stres

Odihna este cea mai bună „pilulă” pentru Scorpioni, însă aceștia ar face bine să se caute de boli, chiar dacă nu există simptome alarmante. „Paza bună trece primejdia rea. Odihnă, izolare, eliminarea stresului sunt recomandările astrelor. Anumite afecțiuni se pot croniciza, de aceea sunt necesare analize și sfaturi specializate”, explică astrologul.

Săgetător

Epuizați de job

Săgetătorii au, de asemenea, mare nevoie de o pauză, altminteri epuizarea de la serviciu le va da peste cap analizele medicale. „Din vară, cerul sănătății va fi mult mai senin. Atenție ce mâncați, cum vă așterneți patul…social. Blocajele profesionale vă pot afecta sănătatea”.

Capricorn

Energie maximă, dar probleme în dragoste

Capricornii vor fi în 2014 ca argintul viu: energici și mereu în mijlocul acțiunii. Singurele dureri pe care le vor simiți vor fi de ordin sentimental. „Semne bune pentru vitalitate, robustețe, puterea de a vă lua la trântă cu destinul. Doar Venus Rx anunță probleme sentimentale, dezamăgiri, regrete”.

Vărsător

Vindecare spirituală

Ca și în cazul Racilor, vindecarea vine pe cale spirituală  pentru nativii din zodia Vărsător, care, dacă nu sunt precauți, pot suferi de „inimă albastră”: „Dincolo de sfatul medicului, nu uitati de sacroterapie. 2014 anunță sensibilitate crescută în plan sentimental, deci nu vă lăsați ispitiți de iubiri imposibile, nu vă jucați cu focul”.

Pești

Favoriții zodiacului

Peștii sunt, de departe, norocoșii zodiacului de sănătate, datorită lui Kiron, un planetoid cu puteri binefăcătoare. În greaca veche, „Kiron” însemna cel care vindecă cu mâinile, masajul, acupunctura sau bioenergia. Acesta le va reseta pur și simplu întregul organism și îi va îndemna să caute vindecare prin credință. În constelația voastră este și Neptun, patroana voastră astrală și planeta credinței.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel